Slujbe misionare în Arhiepiscopia Iașilor

Religia în lume

Slujbe misionare în Arhiepiscopia Iașilor

La Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel“ din Târgu Frumos a avut loc ieri după-amiază o slujbă misionară în cadrul Cercului pastoral Târgu Frumos, la care au participat zece preoți. Credincioșii s-au rugat mai întâi în cadrului slujbei Acatistului, după care programul liturgic a continuat cu Agheazma, Taina Sfântului Maslu și citirea mai multor rugăciuni de dezlegare. După cum ne-a relatat pr. paroh Petru Apostol, la slujba Sfântului Maslu a participat și pr. Pavel Postolachi, protoiereul Protopopiatului Pașcani, care a ținut la final un cuvânt de învățătură. Taina Sfântului Maslu a fost săvârșită și joi, 4 martie, la Centrul de recuperare și reabilitare a persoanelor adulte cu handicap din parohia Cozmești, Protopopiatul Iași 2. Părintele paroh Ciprian Dumitrache se preocupă de asistența religioasă a persoanelor din Centrul de recuperare și reabilitare. „În această perioadă de înnoire spirituală ne-am rugat împreună pentru sănătatea trupească și sufletească a acestor persoane cu handicap, arătându-le grija noastră părintescă, întrucât și ei fac parte din marea familie a Bisericii și a parohiei noastre“, a declarat pr. Dumitrache.