Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” Suroti – Grecia
Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” Suroti – Grecia
Începuturile mănăstirii sunt legate de Cuviosul Paisie Aghioritul. În anul 1966 s-a îmbolnăvit şi a fost internat, vreme de mai multe luni, în Spitalul Papanicolau din Tesalonic. Stareţul a cunoscut la spital tinere iubitoare de viaţă monahală. Din recunoştinţă pentru ajutorul pe care i l-au dat atunci când a făcut operaţie la plămâni, le-a ajutat duhovniceşte. Şi astfel s-a întemeiat Sihăstria Sfântului Ioan Teologul de la Suroti.
Contact
Pentru a ajunge la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul, dinspre Tesalonic se urmează autostrada spre Halkidiki, de pe care se iese spre Tagarades (unde se află Waterland). După ieşirea de pe autostradă urmează Tagarades, Agia Paraskevi şi Suroti.
Date de contact:
Adresă: Vasilika 570 01, Greece
Telefon: +30 2396 041320
Program: Datorită faptului că este sihăstrie, Mănăstirea Suroti este închisă în zilele de post de peste săptămână (luni, miercuri şi vineri).
Vara, mănăstirea este deschisă pentru închinători marţi şi joi între orele 10.00 - 13.00 şi 17.00 - 19.00, sâmbăta între orele 10.00 - 15.00 iar duminică, între orele 11.00 - 13.00 şi 17.00 - 19.00.
Iarna, mănăstirea este deschisă marţi şi joi între orele 10.00 - 13.00 şi 16.00 - 18.00, sâmbăta între orele 10.00 - 15.00 iar duminică, între orele 11.00 - 13.00 şi 16.00 - 19.00.
Calendar ortodox29 Martie
Rugăciuni zilnice
- Rugăciunile dimineții
- Rugăciunile serii
- Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
- Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
- Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului
- Rugăciune la începerea lucrului
- Psaltirea
- Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
- Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Acatistul Sfintei Cruci
- Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
- Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
Rugăciuni către sfinții zilei
- Troparul Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Marcu, Episcopul Aretuselor, Chiril, diaconul şi al celor împreună cu dânşii
- Condacul Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Marcu, Episcopul Aretuselor, Chiril, diaconul şi al celor împreună cu dânşii
- Acatistul Sfântului Diadoh, Episcopul Foticeii
- Troparul Sfântului Diadoh, Episcopul Foticeii
- Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Iona şi Varahisie şi către cei împreună cu dânşii
- Troparul Sfinţilor Mucenici Iona şi Varahisie şi al celor împreună cu dânşii
- Condacul Sfinţilor Mucenici Iona şi Varahisie şi al celor împreună cu dânşii
- Canon de rugăciune către Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Marcu, Episcopul Aretuselor, Chiril, diaconul şi către cei împreună cu dânşii
- (Video) Troparul Sfinților Sfințiți Mucenici Marcu și Chiril
- (Video) Troparul Sfinților Mucenici Iona și Varahisie
Rugăciuni și acatiste
- Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
- Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat”
- Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
- Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
- Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
- Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
- Acatistul Sfântului Ioan Rusul
- Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
- Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
- Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească
Locuri de pelerinaj
La Mitropolia Ortodoxă din Nazaret – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte
Nazaretul, capitala Galileii, este, în același timp, orașul Sfinților Părinți Ioachim și Ana. AiciMănăstirea Xiropotamu – Pelerinajul părintelui Cleopa la Athos
De la Sfântul Pantelimon urcăm un ceas pe poteci de picior până în faţa Mănăstirii Xiropotamu.Schitul „Sfântul Nicolae” – Valaam
Orice pelerin care se îndreaptă spre Mănăstirea Valaam observă încă de departe, din largul lacului