„Mare și vindecătoare putere are Liturghia. Nu vă lipsiți de ea!” – Părintele Visarion Alexa

Gândiți-vă cum crește un copil... la sânul mamei, hrănindu-se cu laptele și cu iubirea ei. Copilul care, din Domnul știe ce pricini, nu poate crește lângă mama sa este plin de carențe fizice și psihice. Omul privat de iubire se usucă. Omul care refuză invitația la Cină refuză, de fapt, Iubirea lui Dumnezeu! Domnul este Mama noastră și ne crește cu Iubire, ne ține la pieptul Lui care este Potirul.

Deși suntem copiii Lui, deși suntem făcuți după Chipul și asemănarea Sa, ne este foarte greu să pătrundem în noima, în înțelesul lui Dumnezeu. În mod paradoxal, mintea noastră se duce spre rău, spre egoism, spre învrăjbire, spre tulburare. Preferăm, parcă, să petrecem zile întregi în supărări, în nervi, în deznădejde, în tristețe, în tot felul de nemulțumiri și risipim atât de repede câteva clipe de bucurie. E un mare paradox acesta. Omul, parcă, se plictisește de bucurie și caută suferința.

Privind și spre casele noastre, la viețuirea dintre doi oameni, observăm cu ușurintă că, atunci când unul stă liniștit, are o stare bună, pe celălat îl apucă „valurile”, are chef de ceartă, naște furtună în jur și asta se întâmplă pentru că vrăjmașul nu doarme niciodată.

Evanghelia celor poftiți la Cină... Cina este Liturghia. Actul prin care Dumnezeu ne îndumnezeiește pe noi, oamenii, ne ia în grija Lui. La început, tot Universul se mișca într-o Liturghie iar apoi, după ce omul a căzut din Iubirea lui Dumnezeu, Universul a început să moară, încet, încet, așa cum moare și omul. Liturghia este o reînviere, o readucere la viață a omului și a Universului, deopotrivă.

Sfântul Ioan Maximovici, atunci când era chemat să facă un parastas pentru un om ce sfârșise într-o moarte năpraznică, punea Antimisul în locul respectiv și acolo făcea Liturghie, spunând că răul a înțepat Universul în acel loc și cel mai bun mod de a îndumnezei un om, un loc este Liturghia. Mare și vindecătoare putere are Slujba aceasta. Nu vă lipsiți de ea.

Domnul ne chemă la Cină, la Liturghie, ne cheamă să mâncăm cu El. Gândiți-vă dumneavoastră cât de ușor renunțăm noi la Cina cu Împăratul Universului, de câte ori și pentru ce refuzăm noi această invitație la Bucurie, la Viață. Nu ne cheamă doar să ne dea de mâncare, ci, mult mai mult decât atât, ni se dă pe Sine. Omul care refuză invitația la Cină, omul care Îl refuză pe Dumnezeu este omul cuprins de tristețe, de nemulțumire, omul care încet, încet începe să cadă. Nu ca o pedeapsă, nu ca o răzbunare, ci ca ceva firesc, ce urmează îndepărtării omului de Dumnezeu.

Vedeți dumneavoastră, însă, surpriza cea mare este moartea. Nu știm când vine, nu știm cât timp de pocăință avem. Mi-e teamă în fiecare zi să nu fac lucruri care să-L îndepărteze pe Domnul de la mine, în fiecare zi mă tem ca tot ce fac să nu se transforme în formalism și în lucruri lipsite de sens. Când văd că un om arde – de tristețe sau de bucurie – știu că omul acela este în Împărăție. Dar când văd un om rece, formal, care își împlinește datoria, mă mâhnesc profund, pentru că e departe de Cale. Inima lui e de piatră și, fie că-i vorbești despre iubire, fie că-i vorbești despre moarte, despre Rai și Iad, nimic nu se mișcă în el și nu-ți rămâne decât să-l porți în ruga ta.

Există și oameni care mă întreabă: „Părinte, îmi dați voie să mă împărtășesc?” Păi eu sunt stăpânul Sfintei Împărtășanii, eu sunt stăpânul Tainelor lui Dumnezeu? Stăpânul e El, El ni se dăruieste în Sfântul Potir, la fiecare Liturghie, El ne invită la Ospăț. Dacă omul vrea, dacă omul tânjește după Sfânta Împărtășanie, primește binecuvântarea mea.

Să nu cumva să credem că doar pentru că suntem ortodocși ne vom mântui, să nu avem impresia că doar făcând formal lucruri pentru Dumnezeu ne vom mântui. Împărăția lui Dumnezeu se dobândește cu suspinuri, nu cu reguli, căci regula (ca formalism) omoară sufletul omului.

Gândiți-vă cum crește un copil... la sânul mamei, hrănindu-se cu laptele și cu iubirea ei. Copilul care, din Domnul știe ce pricini, nu poate crește lângă mama sa este plin de carențe fizice și psihice. Omul privat de iubire se usucă. Omul care refuză invitația la Cină refuză, de fapt, Iubirea lui Dumnezeu! Domnul este Mama noastră și ne crește cu Iubire, ne ține la pieptul Lui care este Potirul.

Omul care revine „la pieptul Mamei” nu va mai trăi psihologic, ci va umple viața sa de sens. Pentru el, moartea va căpăta o poleială de aur, omul nu va mai cădea în deznădejde și în tristețe, pentru că va ști că la capătul tuturor gândurilor, la capătul tuturor momentelor întunecate ale vieții sale se află Dumnezeu!

De la același autor

Ultimele din categorie