Mesajul părintelui Visarion Alexa pentru tineri: „Dacă vreți să fiți liberi, trebuie să deveniți persoane spirituale”

Dacă vreți să intrați într-o astfel de societate, unde nici nu mori, nici nu trăiești bine, anulați-vă tot ceea ce înseamnă spiritualitate în voi și-o să fiți niște „sclavi fericiți”. O să fim, pentru că trăim cu toții în această societate. Dar dacă vreți să rupeți lanțurile acestea, trebuie să deveniți persoane spirituale. Dacă vreți să fiți liberi, trebuie să deveniți persoane spirituale. O persoană spirituală este invincibilă, știți asta? Nimic nu-l poate zdrobi pe un om spiritual!

Cum e cu Dumnezeu și cu viața aceasta spirituală? Sunteți mici, nu știu cât înțelegeți voi din lumea care se deschide în fața voastră, nu știu ce înțelegeți din ea. Desigur, un lucru înțelegeți foarte clar: dacă ai bani, ai putere! Dacă ai frizură, haine ai putere! Dacă te porți nu știu cum și ești cel mai nu știu cum din școală, din cartier, ai putere!

Fiica mea cea mare, Nectaria, duce un război cumplit cu societatea și cu colegii ei la paisprezece ani. Și de ce vă spun cumplit, pentru că ea e un copil foarte sensibil sufletește. Vorbește trei limbi străine: engleză, germană și norvegiană. Cântă la violoncel. Însă colegii ei au început să râdă de ea, o dată pentru că are tatăl preot, a doua oară pentru că ea nu ascultă muzică și nu se îmbracă și nu folosește ceea ce îi dă putere unui tânăr din zilele noastre. Și-atunci e într-o dihotomie aș spune, într-o despărțire între ce este ea și ce o provoacă societatea să facă. E un război greu pentru ea! La paisprezece ani să duci războiul acesta este cumplit de greu și cred că numai voi îl știți.

Eu n-am purtat războiul acesta. Când eram copilandru de vârsta aceasta de paisprezece ani, mă duceam la școala din spatele dealului, undeva în Bacău și când mă întorceam de la școală ne opream toți îla râu. Nu aveam slipi, costum de baie, le sprijineam pe toate în copac și toți băieții eram la baie în râu într-o apă rece ca gheața – cred că avea maxim 10 grade în timpul verii – și aia era distracția noastră. Ajungeam seara la șapte acasă. Făceam un pic de teme și gata pentru a doua zi, spre deosebire de copila mea care are, ca și voi, un program foarte dur. Pleacă dimineața la ora 08:00, poate și mai devreme și se întoarce seara la ora opt pentru că urmează două școli: una, cea de violoncel și a doua, cea normală, școala generală. Deci eu privindu-i pe copiii mei înțeleg că și voi aveți o viață foarte grea.

Eu nu lucrez atât de mult zilnic cât lucrează copila mea sau voi, tinerii, ca să puteți face ceva, ca să biruiți într-un fel lumea aceasta și să aveți o poziție, să puteți face ceva în lumea aceasta din care să trăiți. Într-un fel o compătimesc. Are mai multe lucruri de făcut: are școala, are personalitatea ei de îngrijit – vă spuneam că iubește să studieze limbile străine și muzica – și societatea, colegii ei care pun o presiune uriașă pe ea. Se numește bullying, nu știu dacă cunoașteți conceptul acesta. Deci fac lucrul acesta știind că tatăl ei este preot, știind că ea este creștină, știind că ea are o atitudine de viață și încearcă să forțeze în ea toate valorile încercând să distrugă interiorul ei. Copiii, colegii ei nu-s răi, pentru că eu nu cred că sunt oameni răi, însă și ei aparțin unei societăți care vrea să scoată din sufletele voastre noțiunea de spiritualitate.

Societatea vrea să vă spună că voi sunteți doar niște bucățele de carne. Fac chiar o paranteză, ați văzut că s-a inventat vaca care dă lapte permanent și care se hrănește permanent? Nu știu dacă ați văzut-o. Are în burtă o gaură, are pusă o membrană de cauciuc și când nu se poate alimenta pe gură pentru că s-a săturat, fermierul îi bagă prin membrana de cauciuc hrană direct în stomac ca să forțeze producția de lapte. Vaca aia n-are nici viață, pentru că ea e doar în stabulație, e legată de iesle și mănâncă și dă lapte. N-are nici viață, dar nici nu moare. Trăiește doar ca să dea lapte, atât, ca să fie exploatată.

Gândiți-vă că există forțe în lumea aceasta care doresc ca voi doar să dați lapte, atât! Nici să nu muriți, nici să nu trăiți bine! Adică doar să dați lapte. Lumea aceasta ne-a numit pe noi, cei care dăm lapte, sclavii fericiți. Știți ce înseamnă un sclav fericit? Un rob care toată ziua muncește, dar care în bula lui acolo are o stare de fericire oarecare. Adică are o mașină, are o casă, are o poziție socială și cam asta e. Dacă dumneavoastră vreți să intrați într-o astfel de societate, anulați-vă tot ceea ce înseamnă spiritualitate în voi și-o să fiți niște vaci fericite. Și boi, să nu fim segregaționiști. O să fim, pentru că trăim cu toții în această societate. Dar dacă vreți să rupeți lanțurile acestea, trebuie să deveniți persoane spirituale. Dacă vreți să fiți liberi, trebuie să deveniți persoane spirituale. O persoană spirituală este invincibilă, știți asta? Nimic nu-l poate zdrobi pe un om spiritual!

Și vă dau și un exemplu. Ne aflăm cumva acum 1600 de ani aproape, avem un om care se numea Sfântul Vasile cel Mare, avem un împărat care nu prea era de acord cu spiritualitatea Sfântului Vasile cel Mare și-l prigonea. Și Sfântul Vasile cel Mare, progonit fiind, îi scrie o scrisoare: „Împărate, poți să-mi iei casa, poți să-mi iei biblioteca, poți să-mi iei hainele, averea, cărțile, poți să-mi iei tot, dar nu poți să-mi iei un singur lucru! Sufletul meu! Dacă o să mă exilezi, nu o să mă întristez, pentru că tot sub cerul lui Dumnezeu stau. Dacă o să-mi iei casa, să știi că eu am o casă unde mă simt mai ca acasă decât aici, în casa Tatălui meu ceresc. Dacă tu o să-mi iei viața, să știi că eu am o viață care e mai puternică decât viața aceasta de pe pământ!”

(Fragment din „Curs de supraviețuire urbană” – Părintele Visarion Alexa, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, Iași 2019. Puteți urmări înregistrarea completă aici.)

De la același autor

Ultimele din categorie