La un frate oarecare, într-o noapte citindu-și pravila și rugându-se lui Dumnezeu, pe la miezul nopții, după obiceiul său, vicleanul diavol prefăcându-se în chip de înger luminat, a intrat în chilie și a început a-l ferici, zicând:

‒ Fericit ești, robule și ostașule cel bun al lui Dumnezeu, că nu te lenevești să te scoli din somnul tău la rugăciunea și slujba lui Dumnezeu.

Și l-a întrebat fratele, zicând:

‒ Dar cine ești tu, de ai venit la mine să mă fericești și să mă lauzi așa?

Răspuns-a acela, zicând:

‒ Eu sunt îngerul lui Dumnezeu și am venit la tine să te păzesc și să te izbăvesc de toate cursele și înșelăciunile vrăjmașului, să te povățuiesc spre faptele cele bune și plăcute lui Dumnezeu.

Zis-a lui fratele:

‒ De ai fi tu cum zici, îngerul lui Dumnezeu, n-ai veni la mine noaptea, să-mi smintești pravila și rugăciunea, ci ai veni ziua. Deci, eu nu te socotesc a fi îngerul lui Dumnezeu, deși ești așa de strălucitor, ci mi se pare că ești îngerul întunericului, căci pentru aceea te arăți tu noaptea, nu ziua.

Vicleanul vrăjmaș auzind aceasta, n-a mai putut suferi, nici nu a putut să mai zică ceva, decât atât:

‒ O, călugăr rău, fii blestemat, și aceasta zicând, s-a făcut nevăzut.

(Cuvinte folositoare ale Sfinților Bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia, Iași, 2009, p. 110)