Pelerinaj în Basarabia organizat de ATOR Iaşi

Mitropolia Basarabiei

Pelerinaj în Basarabia organizat de ATOR Iaşi

    • Pelerinaj în Basarabia organizat de ATOR Iaşi
      Pelerinaj în Basarabia organizat de ATOR Iaşi

      Pelerinaj în Basarabia organizat de ATOR Iaşi

Departamentul de drumeţii şi pelerinaje al ATOR Iaşi va organiza, în zilele de 6 şi 7 septembrie 2016, un pelerinaj în Basarabia pentru 50 dintre tinerii care s-au implicat în proiectul de tabere „Verde la bucurie“. 

Pe parcursul celor trei luni ale vacanţei de vară, filiala ATOR Iaşi, împreună cu Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, a organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, 30 de tabere pentru tineret în 30 de sate din eparhie.

În aceste tabere tinerii au avut ocazia să ia parte la activităţi şi ateliere cu scop educativ, să comunice şi să se cunoască între ei, să participe la Sfânta Liturghie, la rugăciunile de seară şi de dimineaţă, lucru ce i-a ajutat ca împreună să-L cunoască mai bine pe Hristos. Astfel, bucuria de a fi împreună a fost completată de faptul că tinerii şi-au găsit propriile motivaţii pentru care să nu se depărteze de Dumnezeu.

Pentru a continua lucrarea începută, Departamentul drumeţii şi pelerinaje al ATOR Iaşi organizează, în perioada 6-7 septembrie 2016, un pelerinaj la mănăstirile din Republica Moldova.

Această călătorie îşi propune să îi reunească pe cei mai harnici tineri din această vară, care s-au  implicat intens în cadrul taberelor „Verde la bucurie“, încurajându-i astfel ca împreună cu preotul şi tinerii din satul lor să dezvolte şi pe viitor activităţi cât mai frumoase în parohia din care fac parte.

Ca să punem început bun, ziua de 6 septembrie 2016 va debuta cu participarea celor 50 de pelerini veniţi din toate colţurile judeţelor Iaşi, Neamţ şi Botoşani la Sfânta Liturghie.

Tinerii vor porni apoi în căutarea sfinţilor care au călcat pragul unor mănăstiri precum Vărzăreşti, Hâncu, Căpriana, Ţipova, Saharna. De asemenea, vor vizita capitala ţării, Chişinău, şi alte locuri cu importanţă istorică deosebită precum Orheiul Vechi.

Pe parcursul celor două zile de pelerinaj, participanţii vor avea şansa să-i descopere pe tinerii din satele vecine, să-şi facă noi prieteni şi să se roage împreună.

În pelerinaj, Dumnezeu şi omul se caută reciproc, iar atunci când omul nu Îl caută singur pe Dumnezeu şi are alături de el alte suflete, călătoria lor devine mai frumoasă. De aceea, acest pelerinaj încearcă să-i facă pe tineri să-L întâlnească pe Hristos, dar şi să le ofere acestora amintiri de neuitat. (Lorena Ungureanu, ATOR Iaşi)

Citește despre: