Mihai Eminescu va fi omagiat în Moldova

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Mihai Eminescu va fi omagiat în Moldova

    • Mihai Eminescu va fi omagiat în Moldova
      Mihai Eminescu va fi omagiat în Moldova

      Mihai Eminescu va fi omagiat în Moldova

Poetul naţional Mihai Eminescu va fi evocat, în perioada 13-15 ianuarie 2018, în toată Moldova. Manifestări deosebite vor avea loc în judeţele Iaşi, Botoşani şi Suceava.

În perioada 13-15 ianuarie 2018, la Botoşani, Ipoteşti şi Vorona vor avea loc „Zilele Eminescu“, ediţia a XLIX-a. Prin manifestările ce se vor desfăşura cu acest prilej va fi marcată Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie). Programul va începe astăzi, 13 ianuarie, cu primirea invitaţilor, urmat de jurizarea Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu - OPUS PRIMUM“, ediţia a XXI-a. Mâine, 14 ianuarie 2018, de la ora 15:00, la Căminul Cultural Vorona vor avea loc întâlnirile revistei „România literară“ (participă: Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Sorin Lavric şi alţi invitaţi). Luni, 15 ianuarie 2018, de la ora 9:30, va avea loc şedinţa extraordinară a Consiliului Local Botoşani pentru aprobarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani poetului laureat. La ora 10:00, se va oficia Parastasul în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Ipoteşti, iar la ora 10:30 se vor depune coroane de flori la statuia poetului Mihai Eminescu din faţa Teatrului „Mihai Eminescu“ din Botoşani. La ora 11:00, se va săvârşi un Te Deum la Biserica Uspenia din Botoşani, iar apoi se vor depune coroane de flori la bustul poetului Mihai Eminescu de la Memorialul Ipoteşti. Manifestările culturale vor continua în Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici“ a Memorialului Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu“. De la 13:40, în Sala de expoziţii „Horia Bernea“ a memoriaului va fi vernisată expoziţia de fotografie „Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu - OPUS PRIMUM“. Tot luni, 15 ianuarie, de la ora 17:30, la Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani se vor decernara premiile „Opera Omnia“ şi „Opus Primum“, eveniment urmat de recitalul poeţilor laureaţi.

Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ a Municipiului Iaşi  organizează, în perioada 13-15 ianuarie 2018, „Zilele Mihai Eminescu“.

Ample manifestări în judeţul Suceava

Protopopiatul Hârlău, în colaborare cu Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ - Hârlău, şi cu Parohia Pârcovaci, organizează luni, 15 ianuarie 2018, manifestarea „Eminescu şi unitatea românilor“, ediţia a V-a. Evenimentul se va desfăşura la Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi, cu prilejul împlinirii a 168 de ani de la naşterea marelui poet român. Programul va începe la ora 15:30, cu slujba Parastasului, oficiată de către un sobor de preoţi în Biserica „Sfântul Dumitru“ din Hârlău. De la ora 16:00, în sediul protoieriei, vor avea loc cu recitări din opera poetului, prezentări biografice, repertoriu de cântece inspirate din opera eminesciană şi o expoziţie tematică, după cum a menţionat părintele Nicolae Crăciun, protopop de Hârlău. În judeţul Suceava, se va desfăşura în zilele de 14 şi 15 ianuarie 2018 cea de a 26-a ediţie a Festivalului literar „Mihai Eminescu“. Potrivit organizatorilor, festivalul îşi propune să comemoreze şi să promoveze imaginea poetului Mihai Eminescu în preajma zilei de naştere a acestuia, aducând în atenţia publicului, prin lansările de carte, cele mai noi apariţii editoriale din anul anterior despre viaţa şi opera poetului naţional. Marele poet va fi omagiat duminică, 14 ianuarie, la Şcoala Călineşti Cuparencu, judeţul Suceava, şi la Mănăstirea Putna, unde va fi depusă o coroană de flori omagială la bustul poetului Mihai Eminescu din incinta aşezării monahale. Luni, 15 ianuarie, la ora 10:00,  va fi depusă o coroană de flori la bustul poetului Mihai Eminescu din Suceava, iar o oră mai târziu, la Colegiul Tehnic „Petru Muşat“ din acelaşi oraş se va derula manifestarea „Sub semnul Poetului“. Tot luni, de la ora 15:00, la Biblioteca Bucovinei va fi prezentată revista „Bucovina Literară“ nr. 11-12/ 2017.

Citește despre: