Porţi spre ceruri în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a V-a după Paşti s-a sfinţit biserica din filia Hrobi, Parohia Moldova Suliţa, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, biserica Parohiei Mândrișca, Protopopiatul Sascut, biserica Parohiei Corni – Albeşti, Protopopiatul Huşi, şi locaşul de închinăciune din cimitirul Parohiei “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Stolniceni-Prăjescu, Protopopiatul Paşcani.

Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit duminică, 29 mai 2016, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din satul Hrobi, comuna Moldova Suliţa, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. La orele dimineţii, Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat în faţa locaşului de închinăciune de copiii îmbrăcaţi în costume naţionale, de soborul preoţilor şi de numeroşi credincioşi. Imediat, a urmat slujba Sfinţirii bisericii, mai întâi la exterior, iar apoi la interior. Oamenii veniţi din mai multe părţi ale Bucovinei au primit binecuvântare să intre în Sfântul Altar pentru a se închina Sfintei Mese. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor pe un podium special amenajat în apropierea locaşului de închinăciune. La momentul Chinonicului, un grup de copii din Parohia Moldova Suliţa a susţinut un recital de cântări religioase. La final, persoanele care au sprijinit lucrările de construcţie ale bisericii au primit distincţii de vrednicie. Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din filia Hrobi, Parohia Moldova Suliţa, Protopopiatul Câmpulung, a fost ridicată între anii 2006–2016. Printre cei mai de seamă ctitori se numără Gheorghe Voloşeniuc, Vasile Câtlergiuc şi Mihai Marocico.

Haină luminoasă pentru biserica din Mândrișca

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat duminică, 29 mai 2016, slujba Sfințirii Bisericii cu hramurile ”Sfântul Nicolae” și ”Sfântul Prooroc Ilie” din Parohia Mândrișca, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în cadrul Sfintei Liturghii preotul paroh Marian Bălan a primit distincția de iconom stavrofor, iar celor ce au susţinut lucrările de construcţie li s-au oferit diplome de vrednicie. Biserica din Mândrişca a fost construită la mijlocul sec. al XIX-lea, între anii 1844 şi 1852. Construcţia a fost realizată cu ajutorul Sfântului Mormânt, în vremea Patriarhului Kiril al Ierusalimului, aşa după cum reiese din pomelnicul „ctitorilor celor mari”.

Sfinţirea ctitoriei Preasfinţitului Corneliu din satul Corni

PS Corneliu, Episcopul Huşilor, a sfinţit duminică, 29 mai 2016, Biserica cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfântul Corneliu Sutaşul” a Parohiei Corni – Albeşti, Protopopiatul Huşi, judeţul Vaslui. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Corneliu a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a făcut referire la convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă (Sf. Ev. Ioan, cap. 4, vers. 5-42) rânduită în Duminica a V-a după Paşti. La final, Episcopul Huşilor, ctitorul bisericii din Albeşti-Corni, şi-a exprimat bucuria pentru că Dumnezeu l-a ajutat să ajungă slujitor al Sfântului Altar şi să zidească un locaş de închinăciune în satul natal. „Mă bucur nespus de mult pentru că este un har de la Dumnezeu ca astăzi (n.r. duminică, 29 mai 2016) să îmbrăcăm această frumoasă biserică cu bucurie şi cu împlinirea lucrului bun. Acest locaş de închinăciune este o poartă deschisă spre ceruri. Este un moment deosebit pentru că pot să-I mulţumesc lui Dumnezeu cu recunoştinţă pentru darul vieţii, pentru că m-a pus să-I slujesc şi să-I vestesc taina credinţei şi a cuvântului Său. Port amintirea oamenilor pe care i-am cunoscut în acest sat, în mijlocul cărora am crescut. Port în amintirea și în rugăciunile mele chipurile lor pline de bunătate, brăzdate de greutățile vieții. Din acest sat am plecat deseori spre Gara Crasna pentru a lua trenul în diferite direcţii şi îmi aduc aminte de greutatea drumului şi de oboseala călătoriei”, a spus Preasfinţitul Părinte Corneliu, care a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru că s-au rugat împreună cu prilejul sfinţirii locaşului de închinăciune din Corni.

Atmosferă de sărbătoare în Parohia Stolniceni-Prăjescu

PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a resfinţit duminică, 29 mai 2016, Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din cimitirul Parohiei “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Stolniceni-Prăjescu, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi. După cum ne-a relatat părintele Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, slujba Sfinţirii a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârşită de PS Calinic Botoşăneanul „într-o atmosferă de sărbătoare a sufletului şi a credinţei”: „Oamenii s-au bucurat pentru că au văzut bisericuţa de lemn înnoită”. Preotul paroh Mihai Ifrim a primit din partea Centrului eparhial Iaşi o distincţie de vrednicie, iar arhitectului Dan Nicolae, fiu al satului, care a lucrat în cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, i s-a conferit distincţia „Crucea Moldavă”. Locaşul de închinăciune din lemn din Stolniceni-Prăjescu, ce datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, a fost reabilitat prin purtarea de grijă a preotului paroh Mihai Ifrim şi a arhitectului Dan Nicolae, cu fonduri de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. „După ce s-a construit o casă socială în apropierea bisericii, a venit timpul pentru târnosirea Sfântului Altar”, a adăugat părintele protopop Pavel Postolachi.

De la același autor

Ultimele din categorie