Părintele Ilie Canțer – Mărturisitor în temnițele comuniste

Documentar

Părintele Ilie Canțer – Mărturisitor în temnițele comuniste

    • Părintele Ilie Canțer – Mărturisitor în temnițele comuniste
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

La 1 iulie 1952 a fost arestat pentru că nu-și achitase cota de lapte în termenul stabilit de autoritățile statului. A fost eliberat la 20 decembrie 1952.

Părintele Ilie Canțer s-a născut la 27 iulie 1906 în localitatea Botușanița, județul Rădăuți. A urmat Liceul de stat din Siret (1929) și Facultatea de Teologie din Cernăuți (1939). La 8 noiembrie 1942 a fost hirotonit de către Mitropolitul Tit Simedrea al Bucovinei, în biserica din Valea Cozminului, pe seama Parohiei Clit, județul Suceava. În martie 1944, a fost transferat la parohia din satul natal. La 1 iulie 1952 a fost arestat pentru că nu-și achitase cota de lapte în termenul stabilit de autoritățile statului. A fost eliberat la 20 decembrie 1952. La 5 ianuarie 1953, Arhiepiscopia Iașilor înainta o adresă Ministerului Cultelor, prin care solicita reîncadrarea părintelui Canțer la Parohia Botușanița. Solicitarea a fost respinsă până la finalizarea cazului în justiție. Părintele a fost achitat printr-o decizie din 13 aprilie 1953 a Tribunalului Rădăuți, după ce și-a predat cele 16 ha de teren agricol Sfatului popular din localitate.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor în închisorile comuniste (1945-1964), 2018)