Decie, păgânul împărat al Romei, prin credința sa cea rea a închinării la idoli, vrând pe toți să-i cufunde în groapa pierzării, ca un fiu al diavolului, a trimis poruncă în toate părțile stăpânirii sale, ca toți creștinii să fie atrași cu sila la închinarea de idoli și la gustarea din cele jertfite idolilor; iar cei ce se vor împotrivi, să primească judecată și pedeapsă. După ce a ajuns acea poruncă în Africa, la ighemonul Fortunațian, șezând ighemonul la judecată și chemând pe tot poporul la sine, astfel le zicea: „Jertfiți zeilor, iar de nu, cu cumplite chinuri vă veți munci și rău veți muri”.

Aceasta zicând, a pus uneltele cele de muncire dinaintea poporului, pe care văzându-le, mulți s-au înfricoșat și supunându-se ighemonului, s-au depărtat de credința în Hristos. Iar unii dintre credincioși, în număr de patruzeci, cu tărie au vrut să moară pentru Hristos. Și grăiau cu nădejde unul către altul: „Păziți-vă, fraților, ca să nu ne lepădăm de Hristos, Dumnezeul nostru, ca nici Acela să nu se lepede de noi înaintea Tatălui Celui ceresc și a sfinților Lui îngeri. Aduceți-vă aminte de ceea ce a zis Domnul: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă; ci vă temeți mai mult de cel ce poate și sufletul și trupul să-l piardă în gheenă”. Astfel robii lui Hristos întărindu-se unul pe altul cu cuvinte, ighemonul Fortunațian le-a zis: „Vă văd bărbați înțelepți, desăvârșiți cu anii și mă minunez pentru ce stați într-o nebunie ca aceasta; căci mărturisiți că Acela este Dumnezeu și Împărat, pe care evreii, ca pe un făcător de rele, L-au răstignit”.

Atunci Sfântul mucenic Terentie i-a răspuns pentru toți: „De ai fi cunoscut o, ighemoane, puterea lui Hristos Cel răstignit, lăsând rătăcirea idolească, te-ai fi închinat Aceluia și i-ai fi slujit Lui; căci este Fiul lui Dumnezeu, îndurat și milostiv, Care cu bunăvoirea lui Dumnezeu, Tatăl Său, S-a pogorât pe pământ și pe a Sa dumnezeire unind-o cu omenirea, pentru mântuirea noastră a răbdat Crucea de bună voie”. Ighemonul a zis: „Jertfiți zeilor, iar de nu veți voi să jertfiți, apoi mădularele voastre le voi arde și vă voi pierde pe voi”. Iar Sfântul Terentie a răspuns: „Oare ți se pare că cu frica ne vei îngrozi pe noi? Nu suntem așa de slabi, ca, lăsând viața cea fără de moarte și pe dătătorul Acela, să ne închinăm dumnezeilor celor străini. Deci, fă degrabă ceea ce voiești a face, scornind munci împotriva noastră, că suntem robi tari și statornici ai lui Hristos”.

Mâniindu-se ighemonul, a poruncit ca să-i dezbrace de haine și să-i tragă la capiștea cea idolească; și erau idolii împodobiți cu îmbrăcăminte de aur și de argint de mult preț. Deci, intrând ighemonul, a zis către sfinți: „Jertfiți lui Heracle marele zeu, că-i vedeți slava și puterea!”. Iar Sfântul Terentie a zis: „Te amăgești singur neștiind cele ce-ți sunt ție de folos; pentru că dumnezeii tăi aceștia sunt pietre, lemne, aramă și fier și i-ați împodobit cu aur, ca să se amăgească oamenii și să-i depărteze pe dânșii de viața veșnică. Că acei idoli nu văd, nu grăiesc, nu aud și nu umblă, că sunt făcuți de mâini omenești și cu asemănare omenească închipuiți. Deci, asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei și toți cei ce nădăjduiesc în ei. Spuneți dar, rogu-vă, oare pot să-și ajute lor, aceia pe care-i numiți dumnezei? Sau pot să izbândească asupra celor ce le fac lor rău? Și dacă lor nu-și pot ajuta, apoi cum ne vor ajuta nouă?”.

Acestea auzindu-le ighemonul, a poruncit ca pe Terentie, African, Maxim și pe Pompia să-i arunce în temnița cea mai dinăuntru și cu toată întărirea să-i păzească, zicând: „Mâine dimineață îi voi scoate pe dânșii la cercetare”. Iar pe fericitul Zinon, Alexandru și Teodor, împreună cu toți ceilalți în număr de 36, punându-i înaintea judecății aproape de capiștea idolească, a zis către dânșii: „Deoarece din sfada și cearta voastră cea dintâi, nici o sporire sau folos nu s-a făcut, ascultați-mă pe mine și aduceți jertfe marelui zeu Heracle”. Răspuns-au sfinții: „De multe ori ți-am spus că suntem creștini, de care lucru te-ai înștiințat de la cele dintâi întrebări, și niciodată nu vei putea să ne îndupleci ca să cinstim pe necurații idoli și să ne închinăm lor, pentru că îți vom răspunde cu ușurință la toate întrebările tale”. Zis-a ighemonul: „Dacă nu voiți să ascultați sfaturile mele de voie, apoi și fără de voie veți asculta poruncile împăraților celor nebiruiți”. Și a poruncit să-i bată fără de cruțare cu toiege grele și cu vine uscate. Iar sfinții mucenici, ridicându-și mâinile spre cer, au strigat într-un glas, zicând: „Caută spre noi, Doamne, Dumnezeul nostru, și ajută robilor tăi și ne izbăvește de cel potrivnic”.

Aceasta auzind-o ighemonul, poruncea ca mai cumplit să-i bată; și mulți slujitori s-au schimbat, unii după alții bătând și iarăși a poruncit să-i bată cu bețe, deși toate cele dinlăuntru ale lor se vedeau. Însă atât de luminoase și de vesele erau fețele mucenicilor, încât toți se minunau de răbdarea și de bărbăția cea nebiruită a sfinților. Iar după bătaie a zis către dânșii ighemonul: „Jertfiți zeilor și vă veți libera”. Iar sfinții tăceau. Deci, mâniindu-se ighemonul, a poruncit să ardă țepi de fier, să le frigă spatele lor, apoi cu oțet și sare să ungă rănile lor și cu aspre bucăți de păr să le frece.

Atunci sfinții mucenici ai lui Hristos, căutând spre cer au zis: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai mântuit din cuptorul cel aprins pe cei trei tineri Anania, Azaria și Misail, nelăsându-i să se vatăme de văpaie cât de puțin; iar pe Daniil din gurile leilor l-ai izbăvit, pe Moise din mâinile lui Faraon l-ai scos și pe Sfânta Tecla de foc și de fiare ai apărat-o; Cel ce dai iubiților Tăi desăvârșită biruință asupra vrăjmașilor; Cel ce ai ridicat din morți pe Păstorul oilor Cel Mare, pe Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos; Cel ce ne-ai arătat nouă multe faceri de bine; Cel ce ai zidit lumina și ai întins cerul ca o piele; Cel ce numeri mulțimea stelelor și le știi numele tuturor; Cel ce ai dus adevărul până la marginile pământului, auzi-ne și pe noi, cei ce ne rugăm Ție și din nevoile noastre izbăvește-ne, că a Ta este slava în veci. Amin”.

Sfârșindu-și ei rugăciunea, ighemonul iarăși umplându-se de mânie, a poruncit ca spânzurându-i, să-i strunjească cu unghii de fier, încât curgea sângele ca pâraiele din coastele lor. Dar de muncile acelea cumplite, nici cât de puțin nu se biruiau, nici nu slăbeau; pentru că Dumnezeu îi întărea, dându-le putere și tărie. Și a zis către dânșii ighemonul: „Oare v-au învățat pe voi muncile? Oare v-ați deprins a vă depărta de la nebunia voastră, sau încă în necurăția voastră petreceți?”. Iar sfinții nimic nu au răspuns. Ighemonul a zis atunci cu mânie: „Vouă vă zic acestea, necuraților”. Iar sfinții, căutând spre cer, au zis: „Dumnezeule Atotputernice, Cel ce altădată ai plouat cu foc asupra cetății Sodoma pentru fărădelegile ei, deci și acum răstoarnă și risipește această capiște necurată a necuraților zei, pentru adevărul Tău”.

Zicând aceasta, și-au făcut semnul crucii lui Hristos pe fețele lor și au suflat asupra capiștei și îndată au căzut idolii cu mare zgomot și s-au risipit la pământ. Atunci sfinții mucenici au zis către ighemon: „Vezi pe zeii tăi? Unde este acum tăria și puterea lor? Oare n-au putut să-și ajute lor?”. Iar după puțin timp a căzut și capiștea și s-a risipit până în temelie. Deci, umplându-se ighemonul de multă mânie, pentru stricarea zeilor săi și a capiștei, a poruncit ca pe sfinții mucenici să-i taie cu sabia. Iar ei de un răspuns de moarte ca acela veselindu-se, slăveau pe Dumnezeu și bucurându-se mergeau la locul cel de moarte. Sosind acolo, și-au plecat genunchii, și-au întins cu osârdie grumajii sub sabie pentru Hristos. Și așa au murit uciși de sabie. Iar niște bărbați bine credincioși luând sfintele lor trupuri, le-au îngropat la un loc sfânt.

După uciderea acestor sfinți mucenici, a poruncit ighemonul, ca pe Sfinții Terentie, African, Maxim și Pompia, să-i aducă înaintea sa și a zis: „Jertfiți zeilor, iar de nu, rău veți pătimi și nimeni nu va putea să vă scoată din mâinile mele”. Răspuns-au sfinții: „Suntem creștini, precum de multe ori ți-am spus și în Hristos ne-am pus nădejdea noastră. Iar diavolilor nu ne vom închina, nici vom sluji zeilor tăi și de muncile tale nu ne temem. Deci, pune asupra noastră orice fel de muncă vei voi; pentru că noi credem Dumnezeului nostru, că biruit vei fi de noi, precum și diavolul este biruit de Hristos, Cel ce ne întărește, ca să-ți biruim socotința ta cea rea”.

Deci, ighemonul a poruncit ca iarăși să ducă în temniță pe sfinții mucenici și fiare grele să pună pe grumajii lor, iar mâinile și picioarele să le lege cu legături de fier, ba încă și cuie de fier să le aștearnă pe pământ și pe acelea să pună pe mucenici, nelăsând pe cineva din creștini să intre la ei, ca să le dea hrană. Într-o mucenicie ca aceea fiind sfinții și rugându-se lui Dumnezeu, la miezul nopții a strălucit o lumină mare în temniță și Îngerul Domnului a stat înaintea lor și a zis către dânșii: „Terentie, Africane, Maxime și Pompie, robii Dumnezeului Celui de sus, sculați-vă și întăriți-vă trupurile voastre”. Acestea zicându-le îngerul, s-a atins de lanțurile cele de fier și îndată lanțurile, rupându-se, au căzut. Și iată o masă s-a văzut înaintea lor, plină de toate bunătățile. Și le-a zis îngerul: „Odihniți-vă și primiți hrana pe care v-a trimis-o Hristos vouă!”. Iar sfinții, binecuvântând pe Hristos Dumnezeu, s-au întărit cu hrana și cu băutura aceea și au dat mulțumire Stăpânului lor.

Străjerii, văzând lumină în temniță, au intrat înăuntru și au văzut pe sfinții mucenici bucurându-se și veselindu-se și au spus aceasta ighemonului. Iar acela, scoțând dimineața pe sfinții mucenici, i-a pus înaintea judecății și a zis către dânșii: „Au nu v-au învățat pe voi chinurile ca să vă lepădați de nebunia voastră, să vă apropiați de zei și să vă închinați lor?”. Răspuns-a Sfântul Terentie: „Nebunia aceasta să fie la noi și la toți cei ce iubesc pe Dumnezeu, căci cel nebun al lui Dumnezeu este mai înțelept decât oamenii, iar înțelepciunea omenească este nebunie la Dumnezeu. Nebuni și fără de minte am fi fost dacă, lăsând pe Dumnezeu, ne-am fi închinat diavolilor, precum faci tu”. Iar ighemonul, mâniindu-se de acele cuvinte, a poruncit ca spânzurându-i pe dânșii la munci, cu unghii de fier să le strunjească coastele. Fiind strunjiți sfinții, se rugau lui Dumnezeu, zicând: „Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui ce este în veci, Lumina creștinilor, nădejdea noastră cea încredințată, fii cu noi și ne ajută; nu ne rușina pe noi cei ce pătimim pentru numele Tău cel Sfânt”.

Astfel rugându-se, nu simțeau muncile cumplite, căci Hristos le ușura. Apoi iarăși a poruncit ighemonul să-i arunce în temniță și a chemat vrăjitorii și descântătorii cei ce știau să farmece fiarele și jivinele. Le-a poruncit ca pe cele mai cumplite jivine, pe aspide, vipere și șerpi, cu farmecele lor adunându-le să le închidă în temniță cu mucenicii. Și făcându-se aceea, jivinele târându-se pe lângă picioarele sfinților mucenici, nici nu se atingeau și nici nu-i vătămau pe ei; iar sfinții, cântând, preamăreau pe Dumnezeu. Astfel trei zile și trei nopți sfinții șezând închiși în temniță cu jivinele, în a patra zi, noaptea a trimis ighemonul să afle, oare mucenicii sunt omorâți și mâncați de șerpi? Iar trimișii, apropiindu-se de ușile temniței, au auzit pe sfinții legați, cântând și lăudând pe Dumnezeu.

Apoi, vrând ca să știe neapărat ce se face în temniță, s-au suit deasupra și au descoperit acoperământul și au văzut pe sfinți șezând și pe Îngerul Domnului stând, dar nelăsând jivinele să se apropie de sfinții mucenici. Aceasta văzând-o, s-au spăimântat și au spus ighemonului. Și foarte de dimineață sculându-se ighemonul, a poruncit fermecătorilor ca să ia din temniță șerpii, aspidele, viperele și toate jivinele, iar pe mucenici să-i ducă la judecată; și după ce fermecătorii s-au apropiat de temniță și au grăit după obicei cuvintele cele vrăjitorești, nu i-au mai ascultat jivinele. Și fiind ușile descuiate, toate cu multă mânie au sărit asupra fermecătorilor lor și i-au rănit de moarte; pe toți ceilalți oameni care se aflau acolo i-au omorât și au fugit la locurile lor. După aceea sfinții răbdători de chinuri au fost duși la ighemon spre a fi judecați.

Văzându-i ighemonul nevătămați câtuși de puțin, s-a umplut de mânie și i-a osândit la tăiere de sabie. Atunci sfinții s-au bucurat cu bucurie negrăită și, mergând la moarte cu veselie, cântau: Mântuitu-ne-ai pe noi, Doamne, de cei ce ne necăjesc și pe cei ce ne urăsc pe noi i-ai rușinat. Iar slujitorii ducându-i la locul de moarte, și-au împlinit porunca. Astfel mărturisitorii lui Hristos și-au luat cununa muceniciei, iar niște bărbați cucernici îngrijind sfintele lor trupuri, le-au îngropat cu cinste, ca la două stadii de cetate, întru slava Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care împărățește în vecii vecilor. Amin.