Viața Sfântului Mucenic Sava Stratilat

Vieţile Sfinţilor

Viața Sfântului Mucenic Sava Stratilat

    • Viața Sfântului Mucenic Sava Stratilat
      Viața Sfântului Mucenic Sava Stratilat

      Viața Sfântului Mucenic Sava Stratilat

Sfântul Sava, fiind aruncat în temniță, s-a învrednicit vedeniei și întăririi celei dumnezeiești. Pentru că, rugându-se el la miezul nopții, i s-a arătat Hristos, strălucind cu lumina slavei Sale și poruncindu-i să nu se teamă, ci să îndrăznească.

Acest Sfânt Mucenic Sava a fost pe vremea lui Aurelian împăratul Romei, și avea dregătoria de stratilat, adică de voievod, fiind de neam got. Și era credincios și plăcut rob al împăratului ceresc, Domnului nostru Iisus Hristos, și cerceta pe cei ce pătimeau în temnițe pentru Hristos, slujind acelora din averile sale, întărindu-i la răbdare și îndemnându-i la nevoința cea fără de frică. Și avea viață atât de îmbunătățită, încât pentru curăția și pustnicia sa a luat putere asupra diavolilor și izgonea din oameni duhurile cele necurate.

Deci, fiind clevetit la împărat că este creștin și ducându-l înaintea împăratului, a mărturisit pe Hristos cu îndrăzneală, iar brâul cel ostășesc l-a aruncat, lepădând și dregătoria cea de voievod, arătându-se gata la toate muncile pentru Hristos. Deci, mai întâi l-au spânzurat și l-au bătut, și cu făclii l-au ars, apoi l-au aruncat într-o căldare fiartă cu smoală, dar a ieșit din căldare cu puterea lui Dumnezeu cea nevăzută, care îl păzea pe el întreg și nevătămat. O minune ca aceasta văzând-o cei șaptezeci de ostași, au crezut în Hristos și cu mare glas L-au mărturisit pe Acela. Atunci îndată, după porunca tiranului, i-au tăiat pe toți și au luat cunună mucenicească din dreapta lui Hristos. Iar Sfântul Sava, fiind aruncat în temniță, s-a învrednicit vedeniei și întăririi celei dumnezeiești. Pentru că, rugându-se el la miezul nopții, i s-a arătat Hristos, strălucind cu lumina slavei Sale și poruncindu-i să nu se teamă, ci să îndrăznească. Deci, scoțându-l la a doua cercetare și în multe feluri silindu-l spre închinarea la idoli, uneori cu amăgiri, iar alteori cu îngroziri și cu chinuri cumplite, el nu s-a supus și l-au aruncat în râu. Și murind prin înecare, a ajuns la limanul cel neînviforat, întru împărăția lui Hristos. Amin.

Citește despre: