Viața Sfântului Ierarh Niceta de Remesiana

Vieţile Sfinţilor

Viața Sfântului Ierarh Niceta de Remesiana

    • Viața Sfântului Ierarh Niceta de Remesiana
      Viața Sfântului Ierarh Niceta de Remesiana

      Viața Sfântului Ierarh Niceta de Remesiana

Sfântul Niceta a fost episcop de Remesiana, localitate la sud de Dunăre, timp de aproape 50 de ani, între anii 366-414. Pentru viața sa sfântă, arzând de dragoste pentru Hristos, s-a învrednicit de treapta arhieriei și a semănat cuvântul Evangheliei Domnului în Dacia Mediteraneană, care era adeseori invadată de barbari.

Sfântul Niceta a încreștinat pe acești păgâni și, prin Sfântul Botez, i-a unit cu Hristos. De asemeni a întemeiat câteva așezări monahale, a înălțat numeroase biserici și a împodobit sfintele slujbe cu cântări din cele mai frumoase, spre slava Preasfintei Treimi. Una dintre cele mai frumoase cântări compuse de el este imnul, cu caracter dogmatic, intitulat: „Te Deum laudamus”, care înseamnă „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”.

Această cântare treimică, care se cântă în Biserica Ortodoxă până astăzi, ne dovedește că Sfântul Niceta era nu numai un mare imnograf și poet, ci și un mare dogmatist și protopsalt vestit în sudul Dunării pentru acea vreme.

Una din cele mai vestite cărți scrise de el este intitulată „Catehism”, adică carte de învățătură a credinței ortodoxe, pe care o citeau credincioșii în biserică, mai ales cei care se pregăteau pentru primirea Sfântului Botez.

Scrierile Sfântului Niceta Remesianul au avut un caracter catehetic misionar, pentru că însuși autorul lor a fost ca un apostol al credincioșilor de la sudul Dunării până în hotarele Greciei, fiind un iscusit scriitor, imnograf, catehet și un mare iubitor de Hristos. Despre vrednicia și calitățile sale de păstor sufletesc scrie pe larg Sfântul Paulin de Nola, contemporan cu el, care se nevoia în Italia.

După mulți ani de arhierie, propovăduind pe Hristos de la Marea Neagră până la Marea Mediterană, ajungând la adânci bătrâneți, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos la începutul secolului al cincilea, fiind numărat în ceruri în ceata sfinților ierarhi, care neîncetat slăvesc pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin.

Citește despre: