Viața Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei

Vieţile Sfinţilor

Viața Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei

    • Viața Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei
      Viața Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei

      Viața Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei

Pentru o viață îmbunătățită ca aceasta a fost pus preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu și învăța popoarele sfânta bună credință și le întărea spre nevoințele cele mucenicești.

Sfântul Miron s-a născut și a crescut în insula Creta. La începutul vieții sale a luat femeie și lucra pământul, mâncându-și pâinea sa din sudoarea feței sale și hrănind și pe alții; pentru că din roadele care îi creșteau împărțea săracilor, și astfel ostenelile lui erau binecuvântate de Dumnezeu, căci, pe cât dădea el din roade, pe atât ele se înmulțeau, și era milostiv mai mult decât ceilalți oameni. Odată a găsit în aria sa pe niște tâlhari furând, care își umpluseră sacii de grâu și nu puteau să-i ridice de pe pământ. Iar el, în loc să-i bată sau să le facă vreun rău, le-a ridicat sarcinile, le-a pus pe umerii acelora cu mâinile sale și le-a poruncit să nu spună la nimeni lucrul acela.

Pentru o viață îmbunătățită ca aceasta a fost pus preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu și învăța popoarele sfânta bună credință și le întărea spre nevoințele cele mucenicești, fiind atunci prigonire a păgânului împărat Deciu. Iar după moartea lui Deciu și după încetarea prigonirii, a fost ridicat la scaunul episcopiei. Și cinstea pomenirile sfinților mucenici care au pătimit pentru Hristos în vremea prigonirii, și făcea multe minuni și puteri.

El a oprit curgerea unui râu; căci râul umflându-se, și un bărbat slăvit, anume Triton, având mare nevoie să treacă râul, sfântul episcop a oprit repejunea râului și nu l-a lăsat să curgă până ce acel bărbat, trecând dincolo, s-a întors iarăși înapoi. Iar după ce s-a întors acela, Sfântul Miron a trimis toiagul său, poruncind râului ca iarăși să curgă în calea sa. Și ajungând trimișii, când au tulburat apa cu toiagul sfântului, spunându-i ei porunca arhiereului, îndată a curs râul cu mare pornire și s-a îndreptat în curgerea sa ca mai înainte. Acest mare plăcut al lui Dumnezeu a făcut și alte minuni ca acestea și petrecând toată viața lui cu iubire de Dumnezeu și cu cuvioșie, s-a mutat la Domnul, având vârsta de 100 de ani.

Citește despre: