Fraților, întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte. Că iată, însăși aceasta, că v-ați întristat după Dumnezeu, câtă sârguință v-a adus, ba încă și dezvinovățire și mâhnire și teamă și dorință și râvnă și ispășire! Întru totul ați dovedit că voi înșivă sunteți curați în acest lucru. Deci, deși v-am scris, aceasta n-a fost din pricina celui ce a nedreptățit, nici din pricina celui ce a fost nedreptățit, ci ca să ne învedereze la voi sârguința voastră pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. De aceea, ne-am mângâiat; dar, pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat peste măsură mai ales de bucuria lui Tit, căci duhul lui s-a liniștit din partea voastră a tuturor. Căci dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva pentru voi, n-am fost dat de rușine; ci, precum toate vi le-am grăit întru adevăr, așa și lauda noastră pentru Tit s-a făcut adevăr. Și inima lui este și mai mult la voi, aducându-și aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l-ați primit cu frică și cu cutremur.