Viața Sfintei Mucenițe Eufrasia

Vieţile Sfinţilor

Viața Sfintei Mucenițe Eufrasia

    • Viața Sfintei Mucenițe Eufrasia
      Viața Sfintei Mucenițe Eufrasia

      Viața Sfintei Mucenițe Eufrasia

Atunci, cunoscând că a fost batjocorit de dânsa, scrâșnea din dinți; dar ce folos, pentru că înțeleapta fecioară s-a dus curată către Mirele său Hristos, lăsând minunat model de întreagă înțelepciune, voind mai bine să moară, decât să-și piardă fecioria.

Aceasta a fost din cetatea Nicomidia, în vremea împărăției lui Maximian (286-305) și era de neam vestit, frumoasă la chip, cu bune obiceiuri și credincioasă roabă a lui Hristos. Fiind prinsă de închinătorii de idoli, a fost silită să aducă jertfă diavolilor, dar nesupunîndu-se, o bătută cumplit, iar ea a răbdat cu bărbăție; apoi a fost dată spre nelegiuire unui om barbar, care luând-o, a dus-o în casa sa; ea neîncetat se rugă cu mintea Celui preacurat, adică Mirelui său, Domnul Hristos, ca să-i păzească fecioria.

Când bărbatul s-a închis cu dânsa în cămară, sfânta l-a rugat să o aștepte puțin, făgăduindu-i să-i dea o buruiană, pe care dacă o va purta cu sine, nu-l va atinge nici o armă a potrivnicilor - pentru că se zicea că este fermecătoare; iar barbarul i-a zis: „Pe urmă îmi vei da buruiana aceea”. Înțeleapta fecioară răspunse: „Nu este cu putință să fie smulsă buruiana aceea de către femei, ci numai de fecioare nenuntite, pentru că de nu va fi arătată de fecioară curată, apoi nimic nu lucrează”. Și a lăsat-o barbarul până ce-i va arăta acea buruiană; atunci sfânta ducându-se în grădină și adunând niște buruieni, pe care le-a găsit acolo, i le-a adus. El i-a zis: „Cum voi ști că sunt adevărate cele spuse de tine?”. Ea și-a pus buruienile pe grumajii săi și i-a zis lui: „Ia o sabie ascuțită și, repezind-o tare cu amândouă mâinile, lovește în grumajii mei cât vei putea și, din aceasta vei vedea că nimic nu mă va vătăma sabia ta”.

El, crezând cuvintele ei, a luat sabia și a dus-o la capul sfintei fecioare; apoi, repezind-o tare, i-a tăiat cinstitul ei cap. Atunci, cunoscând că a fost batjocorit de dânsa, scrâșnea din dinți; dar ce folos, pentru că înțeleapta fecioară s-a dus curată către Mirele său Hristos, lăsând minunat model de întreagă înțelepciune, voind mai bine să moară, decât să-și piardă fecioria.

Citește despre: