Viaţa Sfântului Apostol Filimon și soției sale, Apfia

Vieţile Sfinţilor

Viaţa Sfântului Apostol Filimon și soției sale, Apfia

    • Viaţa Sfântului Apostol Filimon și soției sale, Apfia
      Viaţa Sfântului Apostol Filimon și soției sale, Apfia

      Viaţa Sfântului Apostol Filimon și soției sale, Apfia

   Sfântul Apostol Arhip, unul din cei 70 de apostoli, a fost episcop după Sfântul Epafras din Colose, în cetatea Frigiei, după mărturia Sfântului Ambrosie. Pentru aceasta Sfântul Apostol Pavel îl numeşte ostaşul său, în scrisoarea sa către Filimon. Sfântul Filimon era cetăţean vestit în Colose, iar despre Sfânta Apfia, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, că era soţia lui Filimon. Acest sfânt Filimon, crezând în Hristos, a făcut casa sa biserică, pentru că la dânsul se adunau toţi credincioşii din Colose şi se săvârşeau în casa lui dumnezeieştile slujbe, ca în biserică. După aceasta, Sfântul Filimon a fost episcop, în apostolie; pentru că în vremile Sfinţilor Apostoli, unii erau episcopi cu scaun, iar alţii fără scaun şi mergători prin diferite cetăţi şi ţări, şi unii ca aceştia se numesc episcopi apostoleşti, deoarece se trimiteau la apostolie să propovăduiască.

    Sfântul Filimon, fiind pus într-o episcopie ca aceasta, s-a numărat în ceata sfinţilor 70 de apostoli, că umbla prin cetăţile Frigiei şi prin altele, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Apoi, se scrie despre dânsul că a fost episcop şi în Gaza. Sfânta Apfia rânduia Biserica cea din Colose, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea în posturi şi în rugăciuni şi odihnea pe sfinţii cei ce se osteneau întru bună vestirea lui Hristos. Apoi hrănea pe săraci, scăpătaţi şi străini, încât casa ei era nu numai biserică, ci şi primitoare de străini, bolniţă şi adăpostire tuturor celor care nu aveau unde să-şi plece capetele.

    Într-o vreme, fiind în Colose, urâtul de Dumnezeu praznic al necuratei Artemida, Sfântul Apostol Arhip, cu cei ce erau acolo şi cu Sfântul Filimon, adunând pe toţi credincioşii în casă ce se rânduia de Sfânta Apfia, înălţau lui Dumnezeu rugăciunile lor cele obişnuite, săvârşind sfânta slujbă. Iar închinătorii de idoli, care urau pe credincioşi, ştiind că toţi creştinii sunt adunaţi în casa lui Filimon, au năvălit asupra lor fără de veste şi au izgonit turma lui Hristos, pe unii bătându-i şi pe alţii ucigându-i, iar pe Sfinţii Apostoli Arhip şi Filimon şi pe Sfânta Apfia, prinzindu-i, i-au dus la mai-marele cetăţii Efesului, Artoclis, şi, după porunca aceluia, pe toţi i-au torturat.

    Mai întâi au fost întinşi pe pământ şi târâţi, bătându-i cu toiege fără de milă; apoi, îngropându-i pe fiecare deosebit în pământ până la coapse, îi ucideau cu pietre. Drept aceea, pe Sfântul Filimon şi pe Sfânta Apfia, ucigându-i cu pietre, i-au împroşcat, iar pe Sfântul Arhip, bătându-l, l-au lăsat viu, spre batjocorirea copiilor. Adunându-se copiii, cu cuţitele au străpuns pe sfântul. Astfel apostoleasca treime a sfinţilor mucenici s-a dus la ceruri înaintea scaunului Preasfintei, de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi.

Citește despre: