Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Pavel de la Xiropotamu

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Pavel de la Xiropotamu

Troparul Sfântului Cuvios Pavel de la Xiropotamu, glasul al 4 lea:

Înger în trup, temelie a sihaştrilor, Sfântul Pavel Măritul, împodobitorul cel dintâi al Mănăstirii Xiropotamului, cheamă de sus mulţimea îngerilor; iar de jos adună cetele ucenicilor săi, ca să cânte cu cântări, dumnezeiască pomenirea sa.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe călăreţii lui Faraon...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată dăruirea la oameni de sus se pogoară, de la Tine, Părintele luminilor; pentru aceasta şi mie, celui ce doresc a lăuda cu cântări prealuminată pomenirea Preaînţeleptului Pavel, dăruieşte-mi harul Dumnezeiescului Duh, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avut-ai adevărată purtare de nume, Sfinte Pavel, părintele nostru, suind-te spre dumnezeiască sporire a sihăstriei şi de tulburările lumeşti, ca un ascuţit la minte, depărtându-te, te-ai învrednicit cu cuvioşie de dumnezeiasca odihnă, cuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Noi, ca unii care te ştim pe tine, cămara înţelepciunii celei înalte, cei ce avem prin ajutorul tău spre sălăşluire dumnezeieştile tale osteneli, încununând capul tău cu cântări înalte, toţi ne rugăm, ca să ne mântuim cu rugăciunile tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Avându-te pe tine Apărătoare, Născătoare de Dumnezeu, nu ne vom înfricoşa de mulţimea vrămaşilor ce dau război împotriva celor ce, prin buna cinstire, slăvesc pe Cel Întrupat din tine, pe Dumnezeul tuturor şi Domnul, pe Care pentru noi roagă-L.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit dintru...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum marele Moise în Muntele Sinai, te-ai suit la Muntele Atosului, părinte cuvioase şi ai primit din mâinile lui Dumnezeu tablele şi noului Israel ai legiuit cele preabune.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prietenă şi împreună locuitoare luând din pruncie bunătatea, ca pe nişte gunoaie le-ai socotit pe toate, noul Pavel odrăslind, cu numele şi cu fapta. Şi Crucea pe umeri ridicând, ai urmat lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În loc de sceptru, Crucea; în loc de porfiră, rasa; şi în loc de împărăţia cea cu multă odihnă alegând asprimea cea monahicească, te-ai sălăşluit împreună cu sfinţii în cereştile locaşuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeu sălăşluindu-Se în Sfânt pântecele tău, S-a Întrupat precum ştie, Născătoare de Dumnezeu şi ne-a mântuit pe noi, cu patimile Sale cele purtătoare de viaţă. Pentru aceasta, Uşă de mântuire te cunoaştem pe tine, Fecioară.

Irmosul:

Cel Ce ai întărit dintru început cerurile întru pricepere şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale mă întăreşte, că nu este sfânt afară de tine, Unule, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mai presus decât soarele a strălucit faţa ta, Sfinte Pavel, vrednicule de laudă, în timp ce ţi-ai dat sufletul, arătându-i strălucirea.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugăciune şi smerenie învăţai, Sfinte Pavel, pe ucenicii tăi, să aibă. Căci le ziceai că, fără de acestea, nimeni nu va vedea pe Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ogorând brazda minţii tale, însutit spic ai dat, de dumnezeieşti bunătăţi şi de vindecări, de trei ori fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o Iubitoare de bine, ajută-mi mie, celui ce zac pe patul durerii şi al bolii, Născătoare de Dumnezeu, Singură pururea Fecioară.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nici înălţimea împărăţiei, nici lipsirea de aceea, nici ostenelile cele peste măsură întru postire şi altele pe care bucurându-te, le săvârşeai, nici despărţirea de cele îndulcitoare, nu au tocit năzuirea ta cea către Domnul, Sfinte Pavel, de trei ori Fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbogăţit fiind tu, Preacuvioase Pavel, cu preamulta răbdare a lui Iov, cu plângerea lui Ieremia în toată viaţa ta, cu întreagă înţelepciune a lui Iosif şi cu iubirea de străini a lui Avraam, te-ai împărtăşit de darurile Duhului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Următor după toate făcându-te celui de un nume cu tine, Sfinte Pavel, acum câştigi împreună cu el nenumărate daruri în locaşurile sfinţilor. Pe acelea, roagă-te să le dobândesc şi eu, locuitorule împreună cu îngerii, cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ne îmbogăţim, avându-te pe tine Zid şi suntem păziţi cu apărarea ta şi lăudându-ne cu dumnezeiasca ta slavă, te fericim pe tine; căci tu, Preasfântă, izvorăşti Veselia şi Bucuria sufletelor noastre.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Te rog întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se laudă Bizanţul cu bucurie, ca unul care are scutecele tale. Iar Mănăstirea Xiropotamului se veseleşte, ca una care are multele tale osteneli. Pe care păzeşte-o de primejdii, Preacuvioase Pavel.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Porfira împărătească ca gunoaie ai socotit-o, pentru viaţa cea adevărată, pe care ai câştigat-o, înţelepte, prin posturi şi lacrimi, ca unul care ai defăimat împărăţia pământească, Cuvioase Pavel.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Păzindu-ţi cugetul netulburat de lumeştile zarve, ai trecut furtuna cea tulburătoare a patimilor. Pentru aceasta, te-ai şi liniştit, la odihnele cele netulburătoare, ca un purtător de asemenea nume.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O, de ne-am izbăvi de cumplitele greşeli cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu Curată şi de am dobândi, Preasfântă, dumnezeiasca strălucire a Fiului lui Dumnezeu, Cel Ce în chip de negrăit S-a Întrupat din tine.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele; şi Te rog, ridică-mă dintru adâncul răutăţilor, căci către Tine m-am rugat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.

 

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Ca unul care ai fost sfinţit şi dumnezeiesc locaş al Treimii, prin viaţa cea întocmai cu a îngerilor, te lăudăm noi, fiii tăi, de Dumnezeu purtătorule. Ci, ca unul care ai îndrăzneală spre aceasta, roagă-te Sfintei Treimi să ne mântuiască degrab din tot felul de mâhniri, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Sfinte Pavel, Părintele nostru.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii evreieşti în cuptor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tot cugetul tău din pruncie îndreptându-l către Mântuitorul, purtătorule de Dumnezeu, ca nişte desfătări socoteai multele postiri, cântând: Binecuvântat eşti, Doamne, în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În ceasul venirii celei de a doua a Stăpânului, apără-ne pe toţi cei ce prin credinţă te avem pe tine păzitor şi apărător şi mântuitor, preafericite, scăpându-ne de gheena.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Porţile cerului s-au deschis ţie, ca unuia care ai umblat calea cea strâmtă în lume şi cetele îngerilor te-au întâmpinat pe tine, de trei ori fericite, grăind: intră în cămara cea de mire, Sfinte Pavel, bucurându-te.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una care ai născut Lumina, de Dumnezeu Născătoare, pe mine, cel întunecat în noaptea păcatelor, luminează-mă tu, fiind Primitoare de lumină, Curată şi fără prihană, ca să te slăvesc pe tine cu dragoste.

Irmosul:

Tinerii evreieşti au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, cântând: Binecuvântat eşti, Doamne Dum­nezeule, în veci.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cei de un obicei, ce se află în mănăstirea ta, toate ce­rerile cu cucernicie le primesc, de trei ori fericite, Dumnezeu pururea slăvindu-te pe tine şi mărindu-te, Cel ce a primit su­dorile ostenelilor tale; către Care zici neîncetat: Preoţi, bi­necuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceea ce te-a născut pe tine mai înainte de naşterea ta, te-a văzut pe tine ca pe un miel, cuvioase, ţinând în mâini Crucea şi luptându-te cu doi lei sălbatici, aflându-te deasupra stogului de grâu: semn prealămurit al sporirii tale celei desăvârşite, biruind trupul şi războiul demonilor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Cerul cel prealuminos, soarele cel din înălţime cu multe raze, îngerul cel pământesc, omul cel ceresc, vistieria Duhului, vârful cel plin de lumină al celor din Atos, Sfântul Pavel după Pavel, ctitorul şi împodobitorul turmei Xiropotamului, să fie lăudat cu bucurie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sufletul meu cel omorât întru greşeli şi stricat de otrăvitoarele muşcări, Preacurată, Ceea ce, fără de ispită de nuntă, mai presus de fire, ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce dă viaţă tuturor, înviază-l ca să cânte: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori cuptorul, chinuitorul caldeilor l-a ars nebuneşte pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia mântuiţi de o putere mai mare, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat moartea ta este cinstită înaintea Făcătorului, Sfinte Pavel; căci împreună cu sfinţii s-a numărat toarta ta cu bună cinstire şi ai fost întocmai numărat cu cei patru zeci de nevoitori; cu care împreună roagă-te lui Dumnezeu pentru turma ce te cinsteşte pe tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Păstoria Xiropotamului, pe care, din temelie, prin ostenelile tale ai ridicat-o împărătesei Pulheria, Sfinte Pavel Înţelepte şi s-a împărtăşit de numirea ta, înţelegându-se aur bunătatea, păzeşte-o, părinte, înverzită, până la săvârşire, cu rugăciunile tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Turma pe care ai ridicat-o, prin multe osteneli, spre mărirea celor patruzeci de nevoitori ai lui Hristos şi ai înzestrat-o cu chip minunat, cu înzestrare preacinstită, cu Preasfânt Lemnul Crucii, pe care l-ai luat din vistieriile împărăteşti, păzeşte-o, ca să te cinstească pe tine, Sfinte Pavel.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primeşte rugăciunea mea cea săracă şi nu trece cu vederea plângerea şi lacrimile şi suspinarea mea; ci ajută-mi, ca o Bună şi împlineşte-mi cererile, căci poţi toate câte le voieşti, Maică a lui Dumnezeu Stăpânul, de vei lua aminte numai spre jalnica mea smerenie.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat; că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Începătoriile cetelor îngereşti şi muceniceşti te slăvim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Dorind viaţa cea nestricăcioasă, înţelepte, ai trecut cu vederea podoaba cea împărătească, ca pe o vrăjmaşă şi ca pe nişte gunoaie. Pentru aceasta, cu veselie, Preacuvioase Pavel, ai venit la Muntele Atosului ca un străin. Pentru aceasta adu-ţi aminte pururea de noi, cei ce te pomenim pe tine.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Ceea ce Singură ai născut pe Făcătorul a toate, Care S-a Întrupat din tine şi Ceea ce Singură ai împodobit omenirea prin naştera ta, Preacurată, miluieşte-mă de cursele vicleanului Veliar, întăreşte-mă pe piatra voilor lui Hristos, rugându-L pe Dânsul neîncetat.

Canoanele lunii Aprilie

Calendar ortodox
16 Aprilie