Fiul ctitorului mănăstirii ivirilor, cuviosul Ioan, de la care a și primit de mic schima monahală. A ucenicit pe lângă el în Olimpul Bithyniei și l-a urmat în Marea Lavră. La îndemnul Sfântului Athanasie a primit vrednicia preoției și mai târziu pentru scurtă vreme și poziția de stareț. Împreună cu tatăl său a zidit mănăstirea Iviron (980) și apoi l-a urmat la stăreție.

A construit biserici și bolnițe și a împodobit întregul Munte cu sihăstrii. În anul 1012 a renunțat la stăreție ca să se dedice fără împrăștiere nevoinței și scrierii.

Nevoințele lui i-au sporit virtuțile și a devenit vas curat al Duhului Sfânt pentru a-și dezvolta bogata lucrare duhovnicească. Educația aleasă și multa învățătură l-au ajutat în scrierea unor cărți originale, iar excelenta cunoaștere a limbii grecești, în traducerea dumnezeieștilor Scripturi, a sinaxarelor, a textelor patristice și ascetice. Lucrarea lui a constituit o hrană duhovnicească de mult preț în Biserica Iviră. A fost un învățător și traducător prolific. Datorită stilului clasic strălucitor al Cuviosului Eftimie a devenit cel mai citit scriitor al Evului Mediu Ivir. Pe bună dreptate a fost numit de compatrioții săi Nou Gură de Aur. Minunile lui și harisma învățăturii lui line i-au răspândit faima mult departe de muntele Athos. Învățătura lui și minunile lui în Thessalonic au făcut pe mulți evrei să vină la Hristos. Și-a încheiat viața la Constantinopol și la înmormântarea lui s-au săvârșit multe tămăduiri, ca să se arate sfințenia lui și îndrăznirea lui la Dumnezeu. Viața și slujba lui le-a scris Manuil, marele ritor. Pomenirea lui se cinstește pe 13 Mai.

(Moise Aghioritul, Sfinții Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008 )