Anul Sfinţilor Metodiu şi Chiril în Tesalonic

Ortodoxia în lume

Anul Sfinţilor Metodiu şi Chiril în Tesalonic

    • Anul Sfinţilor Metodiu şi Chiril în Tesalonic
      Anul Sfinţilor Metodiu şi Chiril în Tesalonic

      Anul Sfinţilor Metodiu şi Chiril în Tesalonic

Anul 2013 în Tesalonic va fi dedicat Sfinţilor Metodiu şi Chiril,  luminătorii popoarelor slave şi întocmai cu apostolii. Această dedicaţie se datorează împlinirii a 1150 de ani de la începutul lucrării lor misionare, în 913.

Oraşul Tesalonic va fi gazda unei suite de evenimente culturale şi religioase dedicate acestor stâlpi ai Bisericii Ortodoxe: simpozioane, congrese, concerte, expoziţii, care vor aduce împreună profesori, cercetători şi savanţi din întreaga lume.
În cel de-al doilea trimestru al anului se va organiza şi un simpozion internaţional dedicat misiunii Sfinţilor Metodiu şi Chiril.
În timpul simpozionului, municipalitatea din Tesalonic va organiza o expoziţie de obiecte preţioase şi istorice care amintesc de epoca în care au trăit cei doi sfinţi.
Această expoziţie va fi deschisă la Tesalonic, iar apoi se va deplasa în ţările care s-au bucurat de misiunea creştină a sfinţilor: Rusia, Belarus, Bulgaria, Serbia, Cehia, Slovacia etc.

Traducere și adaptare: