Biserica Ortodoxă Rusă va semna un parteneriat cu Armata, Aviația și Flota

Ortodoxia în lume

Biserica Ortodoxă Rusă va semna un parteneriat cu Armata, Aviația și Flota

Organizația DOSAAF ar putea semna un acord de cooperare cu toate confesiunile religioase tradiționale din Rusia.

Biserica Ortodoxă Rusă, în curs de a semna acordul de cooperare cu DOSAAF

Organizația DOSAAF (Voluntary Society of Assistance to the Army, the Air Force and the Navy) ar putea semna un acord de cooperare cu toate confesiunile religioase tradiționale din Rusia, a declarat vicepreședintele Roman Balasov jurnaliștilor de la Interfax, vineri, 27 august 2010.

Este vorba de Societatea de Voluntariat pentru Cooperare cu Armata, Aviația și Flota, care activează în Rusia, Ucraina, Belarus și în alte state post-sovietice. Organizația are drept scop „educația patriotică a populației și pregătirea acesteia pentru apărarea patriei“, fiind implicată în ajutorarea financiară a armatei și în acțiuni de susținere a practicării obișnuite a sportului.

„Cu binecuvântarea Patriarhului Kirill, un acord de cooperare între Biserica Ortodoxă Rusă și DOSAAF din Rusia urmează să fie semnat pe 7 septembrie“, a spus Balasov.
„Pentru noi, acest lucru este extrem de important, dat fiind faptul că contingentul de recruți este format din reprezentanți ai tuturor cultelor prezente în țara noastră“, a adăugat el.

„În perioada modernă, este pur și simplu imposibil să pui în aplicare programul de educație patriotico-militară, fără un puternic sprijin din partea cultelor noastre“, a încheiat Balasov. (KSLCatalin)