Duminica Ortodoxiei la Atena

Ortodoxia în lume

Duminica Ortodoxiei la Atena

    • Duminica Ortodoxiei la Atena
      Duminica Ortodoxiei la Atena

      Duminica Ortodoxiei la Atena

Ortodoxia de pretutindeni a fost în sărbătoare duminica trecută, aniversând victoria Bisericii împotriva iconoclasmului şi implicit a tuturor ereziilor din istorie şi confirmarea şi mărturisirea credinţei celei adevărate care duce la mântuire.

La Atena, în Grecia, această sărbătoare a ortodoxiei şi a icoanelor a avut o consistenţă aparte, în perspectiva înfrăţirii şi parteneriatului strâns dintre stat şi Biserică.

Mai precis, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de Preafericitul Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Grecii, a participat Preşedintele Greciei, Karolos Papoulias. Slujba a avut loc la Biserica Sfântului Dionisie Areopagitul din Atena. Alături de primatul ortodox al Greciei au fost mai mulţi mitropoliţi greci.

În timpul Liturghiei, preşedintele elen a citit solemn Simbolul de Credinţă (Crezul) şi Rugăciunea domnească Tatăl nostru.

Printre participanţi, menţionăm mai mulţi miniştri, primarul Atenei, parlamentari, oameni politici şi sute de credincioşi din întreaga Grecie. 

Traducere și adaptare:
Sursa: