Simpozion dedicat Ortodoxiei la Feldkirch

Ortodoxia în lume

Simpozion dedicat Ortodoxiei la Feldkirch

În perioada 20-21 noiembrie, Fundația vieneză "Pro Oriente" a organizat un simpozion dedicat Ortodoxiei la Feldkirch, Austria.
În perioada 20-21 noiembrie, Fundația vieneză "Pro Oriente" a organizat un simpozion dedicat Ortodoxiei la Feldkirch, Austria. Din partea Bisericii Ortodoxe Române a participat Înalt Preasfințitul Serafim, Mitropolitul românilor ortodocși din Germania, Europa Centrală și de Nord, care a prezentat lucrarea "Ortodoxia între Tradiție și modernitate", informează TRINITAS TV. "Titlul generic al acestei întâlniri este "Dies Orientalis – Ortodoxia, creștinismul necunoscut". În lumea apuseană Ortodoxia, deși este prezentă pretutindeni este încă puțin cunoscută și tocmai de aceea se organizează astfel de întâlniri. Am prezentat valorile fundamentale ale Ortodoxiei și aș numi, în primul rând, faptul că Ortodoxia ne prezintă un Dumnezeu foarte apropiat, un Dumnezeu pe care îl întâlnește credinciosul în slujba Bisericii, în rugăciunea Bisericii, în icoană, în pictură și pretutindeni", a spus Înalt Preasfințitul Părinte Serafim. Cu prilejul organizării simpozionului, IPS Mitropolit Serafim a săvârșit duminică, 21 noiembrie, Sfânta Liturghie la parohia "Nașterea Domnului" din Feldkirch.