Suspiciuni cu privire la uciderea Mitropolitului Kiril de Varna

Ortodoxia în lume

Suspiciuni cu privire la uciderea Mitropolitului Kiril de Varna

    • Suspiciuni cu privire la uciderea Mitropolitului Kiril de Varna
      Suspiciuni cu privire la uciderea Mitropolitului Kiril de Varna

      Suspiciuni cu privire la uciderea Mitropolitului Kiril de Varna

Mitropolitul Kiril de Varna din cadrul Patriarhiei Bulgariei a fost găsit fără suflare în ziua de 9 iunie 2013 pe o plajă de lângă Varna.

Autorităţile au spus atunci că ierarhul a murit înecat în mare, dar nu au exclus şi eventualitatea unei crime, aşa că au demarat o anchetă. Mitropolitul Kiril a fost şi locţiitor de Patriarh al Bulgariei, după trecerea la Domnul a Patriarhului Maxim.

Preşedintele sindicatului de comerţ ecclesiastic din Bulgaria, Hristo Latinov, a declarat pentru postul de televiziune BTV că Mitropolitul Kiril fusese informat de către persoane din aparatul de informaţii al ţării despre un plan de asasinare a sa. Latinov a auzit această informaţie într-o conversaţie a sa cu Mitropolitul şi cu alte două persoane, cu trei zile înainte de moartea ierarhului.

“Mitropolitul Kiril a rămas tulburat de o asemenea informaţie, era prea grav ca să fi glumit” a adăugat Latinov.

Moartea Mitropolitului a rămas şi astăzi un subiect controversat în Bulgaria, iar decesul său prin înec este contestat de cei care l-au cunoscut şi care spun că ierarhul era un bun înotător. De asemenea, poliţia a declarat că acesta a murit din pricina hipotermiei din apă, însă în ziua decesului său, apa mării avea 20 de grade.

Traducere și adaptare: