WSJ: „Grecii caută nădejdea în previziunile unui călugăr cu darul înainte-vederii”

Ortodoxia în lume

WSJ: „Grecii caută nădejdea în previziunile unui călugăr cu darul înainte-vederii”

    • WSJ: „Grecii caută nădejdea în previziunile unui călugăr cu darul înainte-vederii”
      foto: WSJ

      foto: WSJ

Wall Street Journal încearcă să explice creşterea evlaviei grecilor faţă de Părintele Paisie Aghioritul, punând-o pe seama crizei.

Tradiția spune că aproximativ acum trei decenii, un mistic creștin ortodox cu barbă a făcut o proorocie care a adus neliniști: Grecia se va confrunta cu „mari tulburări și confuzie”, urmate de foamete și tulburări politice. Credincioșii spun că această prevestire sumbră făcută de Părintele Paisie, un ascet care a murit în 1994, a fost de fapt, o înainte-vedere a greutăților cu care se confruntă acum această țară zguduită de datorii.

Ea alimentează un val de interes față de călugărul ortodox considerat sfânt de grecii care încearcă să înțeleagă ceva din criza financiară brutală prin care trec. Părintele Paisie, care și-a petrecut o mare parte din viață ca pustnic în Muntele Athos, a devenit un punct de interes pentru masele de oameni, datorită povestirilor cu previziunile sale și cu minunile săvârșite,  postate pe internet sau repovestite în cărți aflate la o foarte mare căutare.

În Souroti, la aproximativ 20 de mile de orașul Tesalonic situat în nord-estul Greciei, autocare pline cu vizitatori au ajuns sâmbăta trecută ca să se închine la mormântul sfântului. Tineri și bătrâni, s-au închinat și au făcut fotografii. Unii au luat o frunză de busuioc dintr-o plantă care crește lângă crucea simplă de la capătul mormântului. În majoritatea zilelor de sâmbătă, sute de pelerini se aliniază la o coadă în locul unde se află mormântul sfântului, așteptându-și rândul pentru a îngenunchea, ruga și săruta crucea de lemn care marchează locul unde se odihnește întru veșnicie sfântul. Acești pelerini cer ajutor pentru a-și găsi un loc de muncă, pentru a reuși să-și plătească facturile și să supraviețuiască recesiunii care le-a dat peste cap viețile.

„Părintele Paisie a prevestit multe lucruri, și profețiile sale se adeveresc acum”, a spus Costas Katsaounis, un ofițer în vârstă de 41 de ani care a venit să se închine la mormânt. „El a prevăzut criza. Dar a spus de asemenea că totul se va îndrepta, că vom reuși să trecem peste aceste greutăți și prosperitatea va reveni. El a ajutat foarte mulți oameni.”

Cu economia Greciei în cel de-al cincilea an al unei grave recesiuni, care este de așteptat să se agraveze în 2013, cu o rată a șomajului de peste 25% și chiar și cu familiile din clasa mijlocie care se chinuie să-și hrănească copiii, mulți greci simt că societatea lor se zbate pe marginea prăpastiei, și caută consolare. „Ori de câte ori are loc un eveniment care îngenunchează o țară întreagă, oamenii caută o explicație religioasă - a spus Vasilios Makrides,profesor de teologie la Universitatea din Erfurt, Germania - caută ajutor de la divinitate.”

Acesta este motivul pentru valul de evlavie față de Sfântul Paisie. Fața de înțelept bătrân, încadrată de barbă, care se ivește pe sub potcapul negru, a ajuns să împodobească bannere și ilustrate cu mesaje inspiraționale. „Chiar și necredincioșii încep să le citească. Asta le dă oamenilor curaj să depășească greutățile ce par să vină”. Există chiar și un ghid pentru diete a Sfântului Paisie, el era foarte slab la fire, și o carte pentru copii, intitulată „Copii, a fost odată ca niciodată, Părintele Paisie“.

În ultimii doi ani, ziarul conservator Dimockratia (Democrația) a vândut 350,000 de copii cu titluri în legătură cu părintele Paisie - de la compilații cu profețiile sale până la părerile sale privind educația.

Părintele Paisie, născut Arsenios Eznepedis în anul 1924, în Anatolia centrală, este parte a lungii tradiții de spiritualitate monastică ortodoxă, despre care credincioșii spun că oferă darul înainte-vederii - adică puterea de a vedea lucruri pe care oamenii obișnuiți nu pot să le vadă, de a interpreta diferite semne și a de a prezice cursul evenimentelor. Chiar și înainte de moartea sa în 1994, era foarte cunoscut în cercurile religioase, atrăgând mulți credincioși la Muntele Athos, care îl căutau pentru îndrumare și sfaturi duhovnicești. Mulți se așteaptă să fie canonizat (purtătorul de cuvânt al Bisericii a refuzat să comenteze). „Oamenii caută un ideal spre care să se îndrepte”, a spus Părintele Vasilios Havatzas, responsabil cu acțiunile caritabile ale bisericii din Atena

Mulți dintre susținătorii Părintelui Paisie cred că profețiile acestuia sunt rezonabile și adevărate. „Oamenii vor fi așa de dezamăgiți de politicienii celor două partide principale, că se vor sătura de ei”, este una dintre profeții care pare adevărată, într-o vreme în care sprijinul votanților pentru cele două partide principale, învinuite pentru criză, a scăzut drastic.

„Oameni sfinți precum Părintele Paisie se nasc odată la o mie de ani”, a spus Nikolas Zournatzoglou, care a scris trei cărți cu previziuni ale bătrânului. „El a fost un dar de la Dumnezeu și de la Fecioara Maria pentru întreaga omenire. Oamenii își află consolarea și nădejdea în credință - a spus Domnul Constantinou, în vârstă de 32 de ani - chiar dacă viața de zi cu zi e așa de grea, Părintele Paisie le dă oamenilor putere și speranță, îi ajută să reziste.”

Citește despre: