Părintele Visarion Alexa: „Citiți Noul Testament și veți vedea că nu rigoriştii, nu tehnocrații erau lângă Hristos, ci nenorociții, păcătoșii, vameșii și prostituatele”

Atunci când faci primul pas spre Dumnezeu, fă-o nu pentru că „așa trebuie” sau pentru că „e bine”, ci pentru că El nu te va judeca niciodată, nu te va oropsi niciodată pentru faptele tale. Între Dumnezeu şi om stă un singur lucru: mândria nebună a omului. Dacă vrei să stai departe de Dumnezeu, e simplu: imaginează-ţi că ai dreptate tot timpul.

Vameșul şi fariseul sunt două tipologii umane, amândouă aflate în Biserică. În Evanghelia aceasta, vedem ce face din om credința bazată pe frică şi pe reguli. E jalnic omul care se chinuie sub imperiul fricii şi al regulilor. În el, Domnul nu suflă.

Citiți Noul Testament și veți vedea că nu rigoriştii, nu tehnocrații, nu profesorii erau lângă Hristos, ci nenorociții, păcătoșii, vameșii, prostituatele, oamenii fără carte, aceștia erau atrași de El ca de un magnet. Cum așa, ne putem întreba? E o Evanghelie frumoasă la Luca: Un stăpân a dat averea lui în grija unui om şi când s-a întors stăpânul a aflat că sluga sa era necinstită, încasa prea mult de la oameni, făcea tot felul de matrapazlâcuri şi, auzind acestea, stăpânul i-a zis: „Dacă nu-mi aduci averea înapoi cum se cuvine, te pedepsesc!”. Sluga s-a dus şi a adus stăpânului, înapoi, toți banii.

Toată lumea s-a întrebat: cine este omul acesta? Ştiţi cine este? Omul care ştie să ducă lucrurile până la capăt. Dacă eşti credincios în rău, Dumnezeu are milă de inima ta şi te va face credincios în bine. Deci, bine ar fi să fim ori credincioși în bine, ori în rău, să nu umblăm cu viclenii, cu jumătăți de măsură, formalişti. Din păcate, tocmai lucrul acesta îl întâlnim din ce în ce mai frecvent în Biserică: formalismul. Formalismul este cel mai mare dușman al omului. În toate, dar mai cu seamă înaintea lui Dumnezeu.

Când vine omul şi mă întreabă: „Părinte, cum să mă rog? Câte metanii? Ce canon să fac?”, eu îi spun: „Doar vino şi lasă-L pe Dumnezeu să-ţi fie Învățător!”. Din toată inima îmi doresc să nu ne transformăm în oameni riguroşi înaintea lui Dumnezeu, în oameni care să împlinească reguli cu mare strictețe, iar inima noastră să fie departe, rece. Domnul zice: „Acolo unde este inima ta, acolo este şi comoara ta!”.

El ţinteşte întotdeauna adâncul omului, nu suprafața sa. În adâncul omului se dă marea prefacere, nu la suprafață, căci aceasta este înșelătoare. De aceea, poate de multe ori, oamenii s-au apropiat de El cu dorințe consumeriste, de a îndrepta lucruri, de a câștiga ceva, o casă, o mașină, un job, însă El întotdeauna schimbă aceste dorințe omenești în ceva veșnic, în dorul după Dumnezeu şi după viața veșnică, în dorul după existența care nu se teme de nimic.

Dumnezeu ne lasă icoane pe faţa pământului, icoane ce ne îndrumă să realizăm cum stăm în relație faţă de El. Nu e greu să trăim cu un picior în lumea aceasta şi cu unul în cea a lui Dumnezeu, însă trebuie să facem un efort în a înțelege lumea, în a înțelege cele pe care le trăim.

Ați văzut vreodată un om îndrăgostit sau vă amintiți cum ați trăit dvs această perioadă sau cum încă o trăiți? Ei bine, omul îndrăgostit nu mănâncă, nu mai bea, nu mai doarme, nu mai ştie ce e cu el, e în stare să facă orice sacrificiu pentru omul iubit. De ce credeți că a lăsat Dumnezeu această putere extraordinară în om? Vă îndemn să citiți „Cântarea Cântărilor” şi veţi înțelege că, aşa cum iubitul își iubește iubita, sufletul omenesc Îl iubește pe Dumnezeu şi toate simptomele lipsirii de Dumnezeu sunt asemănătoare „simptomelor” omului îndrăgostit. Omul îndrăgostit de Dumnezeu, care nu-L mai găsește, care simte că nu mai e în inima lui, căruia Dumnezeu nu-i răspunde, nu mai mănâncă, nu mai bea... şi aşa ajunge la post... se roagă şi priveghează, Îl strigă cu un strigăt aproape până la deznădejde: „De ce nu vorbești cu mine? De ce nu mă lași să te văd?”. Și acest strigăt se transformă în rugăciune. Iar omul ce se roagă cu durere, învață să se roage curat şi acesta Îl va afla pe Dumnezeu.

Atunci când faci primul pas spre Dumnezeu, fă-o nu pentru că „așa trebuie” sau pentru că „e bine”, ci pentru că El nu te va judeca niciodată, nu te va oropsi niciodată pentru faptele tale. Între Dumnezeu şi om stă un singur lucru: mândria nebună a omului. Dacă vrei să stai departe de Dumnezeu, e simplu: imaginează-ţi că ai dreptate tot timpul.

Toată lucrarea pocăinței se vede cu adevărat atunci când, după modelul vameşului – care nu mai contabiliza păcatele sale, ci doar spunea necontenit, așezat în faţa Iubirii lui Dumnezeu: „Doamne, miluiește-mă pe mine păcătosul!” – vei ajunge să spui şi tu: „Doamne, nevrednic sunt de răi şi întotdeauna când voi avea impulsul de a mă ridica împotriva altui om, mă voi opri, pentru că-mi văd, în primul rând, păcatele mele”.

Dumnezeu nu caută dreptatea, legea, regula, căci altfel nu avea cum să fie ca un magnet pentru toți oamenii priviţi de societate ca fiind de cea mai joasă speță. Pereții bisericii noastre sunt pictați cu Sfinți care înainte de a deveni Sfinți au fost mari păcătoși. În lumea lui Dumnezeu nu contează dreptatea, așadar, ci doar inima omului, sinceritatea din ea.

De la același autor

Ultimele din categorie