Părintele Visarion Alexa: „Nu vă cer să-i iubiți pe americani sau pe ruși, ci vă cer să facem lucrul acesta în comunitatea în care ne aflăm”

Să ne străduim ca în spațiul acesta, al unei biserici, al unei parohii, acum virtuale, să facem o „gură de rai”, care să iradieze mai departe. Dacă până și din spațiul acesta facem un loc bicisnic, atunci ne ruinăm cu totul.

Biserica, în aceste zile de pandemie, trece prin serioase frământări tematice. Voci „profetice” se ridică amenințător și apocaliptic, folosind pandemia ca pe un „bici al lui Dumnezeu” pus în mâna lor de cine știe ce entități și orgolii. Ce vă pot spune din interior:

1. Biserica este un partener serios în aceste zile. Pune la dispoziția spitalelor și autorităților bani, aparatură, hrană, spații de caratină.

2. Biserica acordă o atenție deosebită persoanelor în vârstă sau celor aflate în izolare la domiciliu. Doar în Protoieria 6 din București, zilnic, cantina Barnabas trimite 50 de porții de mâncare acasă la cei izolați.

3. Fiecare parohie, mai ales în zona urbană are un grup de voluntari dispuși să ducă produse basic persoanelor în vârstă.

4. Preoții sunt disponibili telefonic sau în spațiul virtual pentru a vorbi cu enoriașii lor.

5. Liturghia nu a încetat pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.

6. Presa nu e obligată să facă din dragostea Bisericii subiect de știri. Biserica nu vânează asta. O iubire trâmbițată se transformă într-o laudă deșănțată.

Cu toate acestea văd multe sforăieli și strănuturi nesătoase la adresa Bisericii. Nu din partea lătrătorilor de serviciu ci chiar din partea enoriașilor ei. Subiecte preferate:

- vine Apocalipsa
- ierahii și preoții au facut pact cu diavolul și au închis bisericile
- preoții nu sunt lângă popor
- liturghia e bună pe net sau nu e bună
- oameni care iubesc Sfânta Împartasanie dar urăsc preotul din mâna căruia se împărtășesc.

Văd asta pe net, dar și în parohia în care slujesc. Oamenii se înrăiesc față de preot și de Biserică. Patriarhul ne-a îndemnat pe noi, preoții, să avem o atitudine înțelegătoare, pastorală și înțeleaptă. Sunt, totuși, și preoți care fac mai mult rău, alimentează creștinii cu panică, cu imagini cu biserica goală acuzând autoritățile, cu predici și profeții apocalitice. Fie fac adevărate spectacole de teatru în clipuri postate pe net, înlăcrimați în rugăciune, nu pentru oprirea pandemiei , ci de „biserica goală”, neînțelegând că e o măsură care salvează vieți. Ați uitat cum se înghesuie lumea la aghiasmă sau la anafură?! Vreți să devenim focar de infecție? Iresponsabili.

Eu vreau să fiu cu Biserica mea, cu enoriașii mei, cu episcopul. Acum e testul cel mai important: oare cât de mult îi port în inima mea? Fără ei nu exist. Cei care judecă Biserica și înrăiesc oamenii împotriva ei, tensionând inutil pe ceilalți cred că dau dovadă de o gravă iresponsabilitate.

Cuvânt către parohia noastră în vreme de pandemie

Suntem ucenicii lui Hristos, dacă vom avea dragoste în toate! Dragostea nu înseamnă să treci indiferent pe lângă om și să spui că nu ești certat cu el, că nu ai nimic cu el. Aceasta nu este măsura dragostei, ci a indiferenței. Măsura dragostei este schimbarea inimii noastre, într-o inimă cu care să luptăm în fiecare zi.

Nu vă cer să-i iubiți pe americani sau pe ruși. Dragostea noastră este totuși la o oarecare distanță de ei și este greu de împlinit, dar vă cer să facem lucrul acesta în comunitatea în care ne aflăm. Dacă nu viețuim aici cu dragoste, cu atenție, cu iubire, cu înțelegere, cu înțelepciune, cu discernământ, în numele lui Hristos, dacă nu ne purtăm unii cu alții așa cum El s-a purtat cu noi, atunci toată rânduiala se transformă într-un ritual fără sens. Ne împărtășim cu iubirea lui Dumnezeu, iar noi suntem plini de mândrie?

Măcar să ne străduim ca în spațiul acesta, al unei biserici, să facem o „Gură de rai”, care să iradieze mai departe. Dacă până și din spațiul acesta facem un loc bicisnic, atunci ne ruinăm cu totul.

Împlinim lucrurile doar formal, după cum psalmistul o spune: „Poporul acesta mă cinstește doar cu buzele, căci inima lui este idolatră și vândută”. Mă gândesc în fiecare zi la lucrul acesta, față de dumneavoastră, față de colegii preoți (pot exista tensiuni, putem avea și noi viziuni diferite). Nu putem schimba oamenii, însă să porți un om în dragostea ta este poruncă dumnezeiască, căci omul nu este important prin ce spune, prin ce face, ci prin sine însuși. Eu mi-am făcut un principiu: niciodată nu renunț la un om, decât într-o singură situație: dacă pleacă el. Dar și atunci, mă voi strădui să-l aduc înapoi, în barca Bisericii, pentru ca împreună să străbatem marea vieții. Așa ne-a pus Dumnezeu, împreună, în această „barcă”. Unul mai formal, altul mai viclean, altul mai răstit, altul mai răbdător, iubitor, mai blând, altul mistic, altul mai lumesc.

Cu greu ne naște Hristos într-o parohie, pe fiecare dintre noi, cred că fiecare o știe.  Haideți să încercăm să trecem peste asperități. Nici noi, preoții, nu ne potrivim unii cu alții, dar toți credem în Iisus Hristos și spre El mergem! Lege nouă vă dau vouă: „Să vă iubiți unii pe alții, așa cum eu v-am iubit pe voi!”. Aceasta să ținem minte, aceasta să împlinim. Hristos l-a pus la masa Sa inclusiv pe Iuda. Inclusiv pe Iuda l-a împărtășit de Dragostea Lui. Dragostea poate mișca și munții din loc, iar cel mai mare munte nu este altul decât încăpățânarea noastră, cum am mai spus. Dragostea ia încăpățânarea, orgoliul, egoismul și „le va arunca în mare”. Gândul că suntem mai buni, mai știutori și mai importanți decât ceilalți face mult rău și produce neascultare, durere unui trup. Cum ar fi ca mâna dreaptă să se răzbune pe mâna strângă, să-i taie într-o zi un deget, pentru că are abilități diferite? Cum să ne răzbunăm unul pe celălat, când știm că suntem toți parte din Trupul lui Hristos? Dragostea ne ține împreună! Dragostea lui Dumnezeu pentru noi.

Repede este a scoate cerbicea și spada din teacă, repede este a lovi, a străpunge, dar trebuie să înțelegem că făcând asta, suflăm împotriva Iubirii lui Dumnezeu. Nu intrăm într-o parohie ca să ne manifestăm ambițiile și mofturile unii față de alții, ca să chinuim oameni cu felul nostru de a gândi, de a fi, ci să ne ajutăm reciproc să viețuim împreună, să învățăm să iubim!

De la același autor

Ultimele din categorie