Pastorală la Învierea Domnului

Cuvântul ierarhului

Pastorală la Învierea Domnului

    • Pastorală la Învierea Domnului
      Pastorală la Învierea Domnului

      Pastorală la Învierea Domnului

Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:

Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu,

iar de la Noi, arhierești binecuvântări!

Iubiți fii duhovnicești,

Hristos a înviat!

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu sărbătorim din nou Sfintele Paști, „praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor“. Termenul „paște“ vine de la evreiescul „pasah“ sau „pesah“, care înseamnă „trecere“, fiind redat în grecește prin „πάσχα“ (pasha), iar în latină prin „pascha“. De paști, evreii celebrau eliberarea din robia egipteană, sub conducerea lui Moise, încheiată după trecerea miraculoasă prin Marea Roșie, în apele căreia și-au găsit sfârșitul faraon și oastea lui. Creștinii sărbătoresc de paști învierea Mântuitorului din morți, prin care Acesta ne-a trecut de la moarte la viață.

Anul acesta vom prezenta mai multe evenimente care au avut loc la răstignirea și învierea Domnului Hristos din morți. Cu toate că în timpul activității Sale publice Mântuitorul a săvârșit foarte multe minuni, dintre care amintim: tămăduirea a numeroși bolnavi, umblarea pe apă, potolirea furtunii pe mare, înmulțirea a cinci pâini și doi pești, din care s-au săturat mii de oameni, învierea a trei persoane, etc., și i-a învățat pe evrei cuvintele vieții veșnice, încât poporul a afi rmat: „Niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om“ (Ioan 7,46), totuși conducătorii evreilor nu au vrut să accepte faptul că El era Mesia cel așteptat. Acest lucru s-a întâmplat fi e din cauza împietririi sau orbirii lor sufl etești, fie pentru că „au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu“ (Ioan 12,43) și au preferat să-și păstreze privilegiile oferite de poziția pe care o dețineau în societate, decât să-și schimbe viața după poruncile lui Dumnezeu.

Vineri seara, după ce trupul Mântuitorului a murit pe cruce și a fost îngropat, „s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat, zicând: «Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus încă de pe când era în viață: După trei zile Mă voi scula. Deci, poruncește ca mormântul să fi e păzit până a treia zi, ca nu cumva, venind ucenicii Lui, să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți; și să fi e rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi». Pilat le-a zis: «Aveți strajă; mergeți și păziți-l cum știți». Iar ei, ducându-se, au pecetluit piatra și au întărit cu strajă paza mormântului“ (Matei 27,62-66). Prin această măsură fruntașii poporului socoteau că ecoul faptelor Domnului Hristos se va stinge încet, încet, agitația provocată de Acesta în sânul evreilor va lua sfârșit și lucrurile vor reintra în normal, iar ei vor putea conduce pe mai departe, fără probleme, destinele poporul ales, de vreme ce au terminat odată pentru totdeauna cu Cel pe care Îl numeau „Fiul teslarului din Nazaret“ (Matei 13,55).

Sâmbătă noaptea spre duminică însă, Mântuitorul Hristos a înviat din morți „și iată, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, pogorându-se din cer și venind, a prăvălit piatra de pe ușa mormântului și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca niște morți“ (Matei 28,2-4). Astfel străjerii au devenit, fără voia lor, primii martori ai învierii și, de fapt, singurii care s-au afl at lângă mormânt în timpul acestui eveniment măreț. În urma acestui fapt, „unii din străjeri, venind în cetate, le-au dat de veste arhiereilor despre toate cele întâmplate. Și adunându-se aceștia împreună cu bătrânii și ținând sfat, le-au dat ostașilor bani mulți, zicându-le: «Spuneți că ucenicii Lui au venit noaptea și L-au furat în timp ce noi dormeam. Și de se va auzi aceasta la guvernator, noi îl vom îndupleca și pe voi vă vom face fără grij ă». Iar ei, luând arginții, au făcut așa cum au fost învățați. Și s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de astăzi“ (Matei 28,11-15).

Dacă mormântul Mântuitorului nu ar fi fost străjuit, varianta răpirii trupului Acestuia de către Sfinții Apostoli era credibilă, însă de vreme ce mormântul fusese pecetluit și păzit, această ipoteză este inacceptabilă. Ținând cont și de faptul că Apostolii erau atât de înspăimântați, încât la arestarea din Ghetsimani L-au părăsit pe Domnul Hristos și s-au ascuns, cum de au prins brusc curaj și au venit noaptea la mormântul străjuit pentru a-I fura trupul? Chiar dacă străjerii ar fi dormit în post, așa cum s-a răspândit vorba în popor, cu siguranță că s-ar fi trezit în momentul în care Apostolii răsturnau piatra de la ușa mormântului, despre care Sfânta Evanghelie afi rmă că „era foarte mare“ (Marcu 16,4), iar prăvălirea ei ar fi produs zgomot.

Să admitem totuși ipoteza că Sfinții Apostoli s-au umplut de curaj și s-au dus în toiul nopții să fure trupul Domnului Hristos. Ajungând în liniște la mormânt au constatat că toți ostașii dormeau, au răsturnat cu multă grij ă piatra, au intrat în mormânt, unde era beznă și, în graba de a nu fi surprinși de străjeri, s-au apucat, pe întuneric, să desfășoare giulgiul în care era înfășurat trupul Mântuitorului și mahrama de pe cap, pe care le-au înfășurat la loc și le-au așezat cu grijă jos, după care au luat trupul gol, cu care au dispărut în noapte.

Prezența giulgiului și a mahramei Domnului în mormântul gol denotă faptul că străjerii erau atât de îngroziți după ce a apărut îngerul și a răsturnat piatra, încât nu au cutezat să intre în mormânt. Dacă ar fi făcut acest lucru ar fi descoperit giulgiul și mahrama, le-ar fi ascuns sau distrus, pentru a nu fi descoperite, ca să-și poată susține varianta cu furtul trupului. Giulgiul și mahrama Mântuitorului au rămas în mormânt ca o dovadă incontestabilă a învierii Lui din morți.

Giulgiul, care are impregnate trăsăturile chipului Domnului Hristos, a fost dus cu vremea în domul din Torino, Italia, unde cei interesați îl pot vedea și astăzi. Trupul Mântuitorului a fost îngropat, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, fără a fi uns cu miresme, cum era obiceiul la evrei, pentru ca duminică dimineață, după încheierea sabatului, să vină femeile mironosițe să-l ungă, dar să nu-l mai găsească în mormânt. Termenul românesc de „femeie mironosiță“ este traducerea grecescului „μυροφόρα γυναίκα“ (mirofora ghineca) și înseamnă „femeie purtătoare de mir“.

Să vedem cum prezintă Sfântul Evanghelist Marcu experiența trăită de femeile mironosițe la mormântul Domnului: „După ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să ungă trupul Domnului. Și dis-de-dimineață, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt și ziceau între ele: «Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?». Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată“ (Marcu 16,1-4). Din această relatare constatăm că nici un străjer nu se mai găsea în preajma mormântului Mântuitorului când femeile mironosițe au venit să ungă trupul Domnului. „Și intrând în mormânt, femeile au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Dar el le-a zis: «Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus». Și ieșind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică și de uimire“ (Marcu 16,5-6 și 8).

Maria Magdalena a alergat degrabă la Apostolii Petru și Ioan și le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt și nu știu unde L-au pus. Deci a ieșit Petru, ca și celălalt ucenic, și veneau la mormânt. Și alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede decât Petru și a sosit cel dintâi la mormânt. Și, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit și Simon Petru, urmându-i, și a intrat în mormânt și a văzut giulgiurile puse jos, iar mahrama care fusese pe capul Său nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfășurată, într-un loc deoparte. Atunci a intrat și celălalt ucenic, care sosise întâi la mormânt, și a văzut și a crezut“ (Ioan 20,2-8).

Dacă Apostolii ar fi furat noaptea trupul Domnului, cum se răspândise vorba între evrei, mai alergau cei doi dimineața la mormânt să se încredințeze că nu mai este acolo? De aici constatăm fără echivoc faptul că afi rmația conducătorilor evreilor cum că trupul Mântuitorului ar fi fost furat de Sfi nții Apostoli este o pură scorneală, spulberată și de prezența în mormânt a giulgiului și a mahramei Domnului Hristos.

Iubiți fii sufletești,

În timpul activității Sale publice, Mântuitorul a rostit cele nouă fericiri, care sunt tot atâtea căi sau moduri prin care cei ce le împlinesc dobândesc împărăția lui Dumnezeu. În ziua învierii Sale din morți, Domnul Hristos S-a arătat Sfi nților Apostoli, „dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au zis ceilalți ucenici: «L-am văzut pe Domnul!». Dar el le-a zis: «Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede». Și, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăși înlăuntru, și Toma împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fi ind încuiate, și a stat în mij loc și a zis: «Pace vouă!». Apoi i-a zis lui Toma: «Adu-ți degetul tău încoace; și vezi mâinile Mele; și adu-ți mâna ta și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios!». Răspunzând Toma, I-a zis: «Domnul meu și Dumnezeul meu!». Iisus i-a zis: «Pentru că M-ai văzut, ai crezut; fericiți cei ce au crezut fără să fi văzut!»“ (Ioan 20,24-29).

Cuvintele Domnului Hristos reprezintă cea de-a zecea fericire, care este practic baza sau premiza din care izvorăsc toate faptele bune ale creștinilor, pentru că fără credință nu putem face nimic. În același timp însă, nici credința fără de fapte nu are valoare, după cum a afi rmat Domnul Hristos: „Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri“ (Matei 7,21). Sfântul Iacov a spus și el: „Precum trupul fără sufl et este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă“ (Iacov 2,26).

Sfinții Părinți ai Bisericii au afirmat despre legătura dintre credință și fapte bune: Precum uneltele fără meșter și meșterul fără unelte nu pot face nimic, tot așa nici credința fără împlinirea poruncilor și nici împlinirea poruncilor fără credință nu valorează nimic. Drept aceea, nimeni să nu considere că simpla credință în Domnul Hristos ne poate mântui. Aceasta este cu neputință de nu vom dobândi și iubirea față de El prin fapte, de vreme ce despre simpla credință Sfântul Iacov a scris, că „și dracii cred și se cutremură“ (Iacov 2,19).

Cunoscând acestea, să avem credință puternică în Dumnezeu, pentru a nu ne asemăna conducătorilor evreilor, care L-au condamnat pe nedrept pe Domnul Hristos la moarte, iar după învierea Sa din morți au răspândit în popor vestea că trupul I-a fost furat din mormânt de către ucenici. Credința să ne-o manifestăm însă prin fapte bune, pentru că numai așa vom putea ajunge în rai, unde „cele ce ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El“ (I Cor. 2,9).

Al vostru de tot binele doritor și către Domnul pururea rugător

†Petroniu

Episcopul Sălajului
 

Citește despre: