În toate zilele vieţii noastre să petrecem în lumina Învierii Domnului

Până la Întruparea Domnului şi Sfânta Lui Înviere eram în întuneric. Odată cu Învierea şi Pogorârea Sfântului Duh „toate s-au umplut de lumină...“, cum cântă Biserica în aceste zile. Este lumina Învierii lui Hristos, este lumina în care sunt înveşmântaţi sfinţii care sunt părtaşi la „învierea cea dintâi“, haina cea de la început, în care ne-am îmbrăcat la Sfântul Botez.

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi tuturor drept-măritorilor creştini din ceastă de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie, har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu, iar de la noi părintească dragoste!

 

Motto:

„Degrab mergând, spuneţi ucenicilor că a înviat din morţi“. (Matei 28, 7)

Drept-măritori creştini,

Ne aflăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, în plină primăvară. Soarele străluceşte luminos pe bolta cerului şi cheamă firea întreagă la viaţă nouă. Sămânţa aruncată sub glie de harnicii noştri agricultori s-a trezit din somnul iernii şi a ieşit la lumină. Câmpurile au înverzit, florile şi pomii au înmugurit şi s-au umplut de podoabă, codrii s-au îmbrăcat în haină nouă şi răsună prin ei ciripitul păsărilor. Cât de minunată şi binefăcătoare este primăvara firii!

Şi noi am trecut printr-o „primăvară duhovnicească“ în vremea sfântului şi marelui post al Paştilor. Inimile noastre s-au deschis, au primit razele harului dumnezeiesc şi s-au înnoit prin slujbele şi binecuvântările Bisericii. Iar astăzi, Biserica ne cheamă să ne bucurăm şi să ne veselim la praznicul cel mare al Învierii Domnului Iisus Hristos. Soarele vieţii noastre sufleteşti a înviat din mormânt „cu moartea pe moarte călcând“ şi nouă ne-a dăruit viaţă veşnică.

Luând pildă de la primăvara firii, venim la voi în această sărbătoare preamărită şi semănăm sămânţa cea bună a Evangheliei Domnului, să vă zidim pe piatra dreptei credinţe şi să vă întâmpinăm cu îndătinatul salut creştinesc:

„HRISTOS A ÎNVIAT!“

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

A înviat Hristos cu adevărat, căci El este „Învierea şi viaţa noastră“ (Ioan 11, 25). S-a arătat „timp de patruzeci de zile“ (Fapte l, 3) Sfintei Sale Maici, Mariei Magdalena şi celorlalte femei mironosiţe (Ioan 20, 11, 17 ; Matei 28, 3), ucenicilor, „în muntele unde le poruncise“ (Matei 26, 32, 28, 10, 14). Sunt amintite şi alte arătări: celor unsprezece apostoli fără Toma şi apoi cu Toma; lui Petru, lui Iacob, tuturor apostolilor, adică şi celor şaptezeci, şi, de asemeni, „S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi“ (I Cor. 15, 67).

Iubiţi credincioşi,

Păcatul râvneşte, îmbolnăveşte şi omoară sufletul, chiar dacă omul este viu cu trupul. Învierea din moartea păcatului vine prin pocăinţă, iar pocăinţa o pune în mişcare credinţa în existenţa lui Dumnezeu, a unui Tată ceresc bun, a unei împărăţii veşnice a Lui, unde toţi îngerii şi sfinţii Lui sunt pururea îndestulaţi şi în fericire.

Popoarele păgâne, dinainte de venirea Mântuitorului, erau moarte în păcat, deşi trăiau trupeşte şi aveau civilizaţii remarcabile. Şi ele, însă, din când în când, dar mai ales în împrejurări grele, îşi aduceau aminte de Dumnezeu şi se pocăiau. Cei dintre aceste neamuri care s-au pocăit şi au săvârşit fapte bune, întrecând pe semenii lor, au ajuns la Tatăl ceresc, Care i-a îmbrăţişat şi le-a dat fericirea pierdută: aceştia sunt sfinţii dintre păgâni. Strămoşii noştri geto-daci fac parte dintre neamurile păgâne, care însă credeau în „nemurirea sufletului şi în viaţa veşnică, râvna lor religioasă fiind caracterul cel mai de seamă al firii lor“. Iată motive ce ne fac să credem că vor fi fost şi dintre ei sfinţi ca cei despre care aminteşte Sfântul Vasile cel Mare. Odată creştinaţi, strămoşii noştri şi-au găsit sensul credinţei lor în nemurirea în Hristos, Cel înviat şi înălţat de-a dreapta Tatălui în slavă multă. Au înviat deplin din păcatul strămoşesc şi din cele personale, ridicându-se cu înlesnire, prin virtuţi, la Părintele Cel ceresc, la Hristos Cel înviat, la toţi sfinţii care s-au umplut de harul învierii chiar din această viaţă. Asemeni apostolilor care mergeau spre Emaus însoţiţi de Mântuitorul Hristos şi L-au rugat să rămână cu ei (Luca 24, 29), şi strămoşii noştri L-au primit pe Hristos şi L-au oprit la ei, căci şi-au „găsit sensul credinţei lor în nemurire“. Nu L-au respins, cum au făcut cei din Atena cu Pavel, căruia i-au spus „că-L vor asculta altă dată“ atunci când le-a vorbit despre Învierea lui Hristos (Fap. Ap. 17-, 31, 32). Pătrunderea şi răspândirea creştinismulu în provinciile romane de la Dunărea de Jos - inclusiv Sciţia Mică (Dobrogea de astăzi) - sunt dovedite, însă, mai ales de marele număr al martirilor creştini din aceste părţi, care au pecetluit credinţa lor prin moarte mucenicească înainte de libertatea creştinismului acordată de Constantin cel Mare prin edictul de la Milan (313), de la a cărui promulgare se împlinesc anul acesta 1.700 de ani, moment marcat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin proclamarea anului 2013 ca „An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“.

Şuvoiul de credinţă ortodoxă venită întâi în Dobrogea, prin Sf. Ap. Andrei, prin urmaşii lui şi prin urmaşii Sf. Ap. Pavel, care au predicat în sudul Dunării, s-a revărsat şi la nordul Dunării, în Dacia Felix, transformând sufletul poporului nostru într-un popor creştin drept-credincios. Prin împărtăşirea învăţăturii Domnului şi prin Sfintele Taine, fiecăruia „i s-a dat puterea să se facă Fiu al lui Dumnezeu“ (Ioan l, 12). Şi într-adevăr, neamul nostru a devenit un neam care a înviat din vechea credinţă şi din păcatele specifice lumii păgâne, ridicându-se spre Hristos, spre învierea spirituală.

Cronicarii noştri şi călătorii străini vorbesc cu respect şi entuziasm despre religiozitatea românilor, manifestată în toată vatra românească. Vrednic de amintire este momentul dinainte de bătălia de la Vaslui, când Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt porunceşte să ţină post toată oştirea timp de patru zile, după care se împărtăşesc toţi, pornesc la atac şi câştigă bătălia contra puhoiului turcesc. Ca să mulţumească lui Dumnezeu, şi el, şi sfatul ţării, şi oştenii, şi poporul petrec în post şi rugăciune şase săptămâni, lucru nemaiîntâlnit în istorie, ceea ce arată credinţa puternică a întregului popor.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Toţi bine-credincioşii creştini din această viaţă suntem laolaltă în comuniune cu toţi sfinţii din veacuri adormiţi întru nădejdea învierii şi vieţii veşnice; la Sf. Liturghie, pe sfântul disc, uniţi în jurul Mielului lui Dumnezeu, adică a Sf. Agneţ, ca părticele pe care le scoate preotul, aşezându-le în stânga şi în partea de jos, căci în dreapta stă părticica pentru Maica Domnului. Însă şi Sf. Liturghie este viaţa Mântuitorului, de la leagăn până la moarte, înviere şi şedere de-a dreapta Tatălui întru slavă. De aceea se cuvine să participăm la Sf. Liturghie, să ne mărturisim şi să ne împărtăşim, ca să fim cu adevărat în comuniune cu toţi sfinţii şi deci şi cu toţi sfinţii noştri români.

Până la Întruparea Domnului şi Sfânta Lui Înviere eram în întuneric. Odată cu Învierea şi Pogorârea Sfântului Duh „toate s-au umplut de lumină...“, cum cântă Biserica în aceste zile. Este lumina Învierii lui Hristos, este lumina în care sunt înveşmântaţi sfinţii care sunt părtaşi la „învierea cea dintâi“, haina cea de la început, în care ne-am îmbrăcat la Sfântul Botez. Deci şi noi, dacă suntem lumină prin luminarea cea din Botez, când „ne-am răstignit cu Hristos“ şi ne-am ridicat înfăţişându-ne Lui „ca vii înviaţi din morţi“ (Romani 6, 13), se cuvine „să umblăm ca fiii luminii, pentru că roadă luminii este orice bunătate, dreptate şi adevăr“ (Efeseni 5, 8-9).

În faţa oricăror situaţii, când trebuie să luăm o hotărâre, indiferent de importanţa ei, să rugăm pe Sf. Maică, pe toţi sfinţii şi pe ai noştri îngeri păzitori să mijlocească la Hristos, Lumina cea neapropiată, ca să ne lumineze minţile, spre „a cerceta duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu“ (Ioan 4, 1) şi să putem alege Calea cea mai bună, bine plăcută lui Dumnezeu, şi, în duhul sfinţilor şi strămoşilor noştri, în toate zilele vieţii noastre să petrecem în lumina Învierii Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

Iubiţi credincioşi,

După cum spuneam, anul acesta se împlinesc 1.700 de ani de la faimosul edict de la Milan, prin care s-a acordat libertatea celor care doresc să îşi mărturisească credinţa în Hristos Cel înviat din morţi. Sfânta noastră Biserică a hotărât ca acest eveniment să fie comemorat în mod deosebit. De aceea şi în eparhia noastră de Dumnezeu păzită s-a creat un program de manifestări cultural-religioase, pentru a da posibilitatea fiilor noştri sufleteşti să-şi manifeste deschis credinţa lor în Dumnezeu, arătând întregul său tezaur spiritual şi cultural, păzit de veacuri de înaintaşii noştri. Astfel, în Duminica Ortodoxiei, la Roman, a avut loc o procesiune sub genericul: Libertatea creştinilor dobândită prin Decretul constantinopolitan din anul 313. Astfel de procesiuni se vor organiza şi în alte oraşe şi localităţi mai importante ale eparhiei, la care vă rog părinteşte să participaţi. Este de datoria noastră ca anul acesta, în mod special, fiecare fiu al Bisericii să facă un gest prin care să-şi dovedească identitatea ortodoxă şi să-şi arate ataşamentul său faţă de valorile perene ale credinţei noastre. Să nu ne fie teamă de a manifesta credinţa noastră într-o lume a îndoielilor şi incertitudinilor, a sincretismului şi a ofertei supraaglomerate a diversităţii religioase creştine s-au necreştine! Veţi dovedi că în această lume parcelată şi fracturată de interese egoiste şi meschine, experienţa trăirii voastre cu Dumnezeu şi prin Dumnezeu vă va da satisfacţia supremei certitudini a vieţilor voastre transfigurate. Veţi lichida din viaţa voastră nedumeririle, relativismele şi superficialitaţile pe care vi le-aţi permis mai înainte de a cunoaşte grandoarea simţirii lui Hristos înviat.

Cu astfel de gânduri, simţăminte şi îndemnuri vă îmbrăţişez în iubirea mea părintească şi rog pe Hristos Domnul, Cel ce ne-a dăruit viaţa veşnică prin Învierea Sa, să vă dea tuturor sănătate deplină, pace şi belşug în săvârşirea faptelor bune.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru“. (Galateni 6, 18)

Al vostru părinte şi păstor duhovnicesc de tot binele voitor şi pururea către Domnul fierbinte rugător,

 

†Eftimie,

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

Citește alte articole despre: lumină, Inviere

De la același autor

Ultimele din categorie