Patriarhia Română a stabilit tematica omagială şi comemorativă a anului 2019

Patriarhia Română

Patriarhia Română a stabilit tematica omagială şi comemorativă a anului 2019

    • Patriarhia Română a stabilit tematica omagială şi comemorativă a anului 2019
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc a hotărât joi, 16 martie 2017, tematica omagială şi comemorativă a anului 2019. Astfel, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, în anul 2019, Patriarhia Română va omagia interpreţii de muzică bisericească şi va comemora pe cel de-al doilea Patriarh al României, Nicodim Munteanu. În acelaşi an vor fi comemoraţi şi traducătorii cărţilor bisericeşti.

În perioada următoare, Cancelaria Sfântului Sinod va întocmi şi detalia programul cadru al „Anului omagial al interpreţilor de muzică bisericească” şi al „Anului comemorativ Nicodim Patriarhul şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”. La acest proces vor contribui şi sectoarele de resort ale Administraţiei Patriarhale.

Tematica anului 2019, împreună cu programul cadru definitivat de Cancelaria Sfântului Sinod vor fi prezentate spre aprobare la proxima şedinţă de lucru a Sfântului Sinod.

Despre cântarea bisericească, Patriarhul României spune că are darul „de a intensifica în Biserica lui Hristos conștiința misionară, de a inspira și încuraja vestirea iubirii milostive a lui Dumnezeu prin cuvânt și faptă, ca vocație a tuturor creștinilor.

Cultivarea muzicii liturgice autentice este pentru Biserică o sfântă lucrare misionară de sensibilizare a sufletelor pentru a recepta și transmite lumina Evangheliei iubirii lui Hristos și pentru a se împărtăși cu bucurie de prezența harică a lui Hristos în Biserică, a transmis Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: