Patriarhii Iustin și Teoctist, comemorați la Roman
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat joi, 30 iulie 2020, slujba Parastasului pentru vrednicii de pomenire patriarhi Iustin și Teoctist.
Pomenirea celor doi ierarhi a avut loc la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. În cuvântul rostit cu acest prilej, după cum se menţionează pe site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului, Părintele Arhiepiscop Ioachim a evidențiat importanța păstoririi Patriarhului Iustin în timpul regimului comunist și a Patriarhului Teoctist, subliniind importanța lucrării pastorale a acestuia. „În calendarul de suflet al Bisericii Ortodoxe facem pomenire îndeosebi de doi patriarhi ai României care și-au încheiat viața în momente dificile pentru neam, pentru țară, pentru Biserica neamului românesc. Timpurile Bisericii au fost întotdeauna grele, dar care au fost gestionate într-un fel cu totul aparte, întrucât Biserica este animată de Duhul Sfânt. Membrii ei au fost întotdeauna angajați în lupta aceasta jertfelnică pentru neamul nostru românesc”.