Cuza Vodă şi făcliile Unirii – Constantin Bostan

Prezentare de carte

Cuza Vodă şi făcliile Unirii – Constantin Bostan

    • Cuza Vodă şi făcliile Unirii – Constantin Bostan
      Cuza Vodă şi făcliile Unirii – Constantin Bostan

      Cuza Vodă şi făcliile Unirii – Constantin Bostan

La Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a apărut cartea „Cuza Vodă şi făcliile Unirii”, semnată de Constantin Bostan.

La 30 de ani după făurirea Unirii sub Cuza Vodă, la un popas de seară din Poiana Balaurului (de pe binecunoscutul traseu al lui Moş Nichifor Coţcariul), neguţători şi călători, din diferite zone ale ţării, rememorează fapte din perioada alegerilor pentru divanele ad-hoc şi alte întâmplări petrecute în cele două principate în preajma importantului act istoric din ianuarie 1859.

„Este foarte important să ne aducem mereu aminte de istoria neamului nostru pentru că este o dovadă de temeinicie. Nu putem să mergem spre viitor călcând pe uitare. (…) Dansăm acum Hora Unirii și credem că a fost doar o veselie, dar au fost cu adevărat momente de înverșunare și momente de înfruntare și lupte și un eroism pe care nu-l cunoaștem decât foarte puțin, din păcate. Gândindu-ne la toate acestea trebuie să avem un plus de recunoștință și, mai ales, o motivație în plus pentru a ne aduce și noi, în felul nostru, o contribuție la ceea ce înseamnă mai bine, mai înalt, mai frumos”, menționează autorul cărții, Constantin Bostan.

Bazat pe o riguroasă documentaţie, volumul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9-14 ani, prezentându-le, într-o naraţiune atractivă (ce evidenţiază şi culoarea locală a graiurilor) şi într-o generoasă formulă grafică, interesante şi instructive evocări privind cele mai importante (şi adesea tensionate) momente premergătoare Unirii, precum şi dramatice mărturii privind dubla alegere ca domnitor a lui Alexandru I. Cuza, în Iaşi şi Bucureşti.

„La cartea aceasta am vizitat Muzeul Militar de vreo cinci-șase ori. (…) Mi s-au pus la dispoziție tot felul de materiale care m-au ajutat să văd cum erau îmbrăcați oamenii, cum erau armele, detalii din acestea care fac foarte bine. Desigur nu trebuie să faci o expunere exhaustivă a materialului pentru că nu este o carte documentară, dar nu se poate să nu plasezi în timp și spațiu totul, mai ales că sunt niște date istorice acolo, nu basme pe care să le inventez eu. (…) Când ai ajuns la schițele definitive poți să începi lucrul în sine care e mai migălos. Lucrul acesta mi-a luat aproape șapte-opt luni de zile”, a descris, pe scurt, procesul de ilustrare a cărții artistul Vasile Olac.

Actul Unirii de la 1859 reprezintă un moment cu înalte semnificaţii şi decisive urmări în istoria românilor, care trebuie mereu explicat şi sădit în conştiinţele tinere, nu doar ca un fapt de istorie naţională, ci şi ca o pilduitoare lecţie de viaţă, de acţiune unită şi avântată în slujba unor fundamentale aspiraţii şi idealuri.

Cartea „Cuza Vodă și făcliile Unirii” cuprinde în paginile sale numeroase povestiri-legende, care aduc în atenția cititorilor personaje și întâmplări din preajma anului 1859, cum ar fi: „Soborul din Dealul Balaurului”, „Necazuri cu boierul Alecu Balș”, „Cuza, frate cu țăranu”, „Ocaua lui Cuza” sau „Nicolae Grigorescu și neasemuita pildă a Unirii”, însoțite de ilustrații excepționale care întregesc tabloul istoric.

Citește despre: