Porunci celor care s-au lepădat de lume – Avva Isaia Pustnicul

Prezentare de carte

Porunci celor care s-au lepădat de lume – Avva Isaia Pustnicul

    • Porunci celor care s-au lepădat de lume – Avva Isaia Pustnicul
      Porunci celor care s-au lepădat de lume – Avva Isaia Pustnicul

      Porunci celor care s-au lepădat de lume – Avva Isaia Pustnicul

La Editura Doxologia a apărut o nouă colecție intitulată Biblioteca paisiană. Acest proiect reprezintă demersul editurii de a aduna și de a publica scrierile Școlii paisiene. Moștenirea pe care editura ieșeană o recuperează prin acest demers editorial este împărțită în două serii, Traduceri și Antologie psaltică.

Primul volum din seria Traduceri, Porunci celor care s-au lepădat de lume, aparține Avvei Isaia Pustnicul  și este datat la sfârșitul sec. al XVIII-lea. Lucrarea aparține unui monah din „școala” isihastă paisiană de traducători, anume  Ieromonahul Ilarion Dascălul de la Mănăstirea Dragomirna, „cel mai iscusit traducător din grecește în moldovenește”, așa cum remarca Sfântul Paisie. Așa cum reiese din calitatea extraodinară a traducerilor pe care le-a întreprins, era un cărturar  al vremii sale.

Dacă ne aplecam puțin asupra textului, observăm că există diferențe semnificative între această traducere și traducerea Părintelui Dumitru Stăniloae din Filocalia, diferențe care se datorează fără îndoială edițiilor folosite de Părintele Stăniloae, care sunt mai noi și mai lacunare decât manuscrisul folosit de Ilarion Dascălul. Diferențele semnificative, de ordin semantic, dintre ediția de la Ierusalim, adica Filocalia 12, și manuscrisul paisian au fost marcate în text, corelându-se cu ediția în limba engleză, care a folosit manuscrise mai bune, fără lacune.

Un alt aspect distinctiv, referitor de această dată la maniera de a traduce, constă în faptul că Părintele Stăniloae preferă mai degrabă parafraza, cu scopul de a accesibiliza probabil mai mult textul pentru cititorii de astăzi, în timp ce traducătorul paisian este mai fidel textului din manuscris, încercând să păstreze cât mai bine forma inițială și să redea cât mai exact gândirea autorului sfânt.

Prin ediția de față se încearcă o aducere în prim plan a duhului care anima „școala” de traducători a Sfântului Paisie; această „școală” nu reunea un simplu colectiv de monahi învățați, buni traducători și oameni de cultură, ci, în primul rând, monahi trăitori, care au imprimat în stilul traducerilor viața duhovnicească isihastă pe care o trăiau ei înșiși atât de intens și care nu era cu nimic mai prejos de aceea a monahilor care au viețuit cu mai bine de o mie de ani înaintea lor în pustiurile Egiptului.

La această trăire înaltă suntem invitati, prin această carte, și noi cititorii de astăzi, suntem chemati să redescoperim, prin frumusețea limbii române vechi, atât de vibrantă și plină de savoare, frumusețea unei vieți duhovnicești autentice, așa cum numai la părinții filocalici se poate afla.

Citește despre: