PS Macarie: „Durerea Maicii Domnului lângă crucea Fiului ei a depășit orice durere de mamă din lumea aceasta”
În aceste zile, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie se află în vizită pastorală la românii din Danemarca.
Sâmbătă, 1 februarie 2020, de sărbătoarea Sfinților Mucenici Trifon, Perpetua și Felicitas, ierarhul fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie de hram în parohia ortodoxă română din Nykøbing-Mors, din nord-vestul Danemarcei. După slujbă, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, la 9 ani de la trecerea la cele veșnice, apoi Preasfințitul Macarie a vizitat mănăstirea românească din Ikast, iar în biserica parohială din Herning-Ikast a botezat o fetiță din comunitate.
În ajunul praznicului Întâmpinării Domnului, Părintele Episcop Macarie a săvârșit slujba Vecerniei Mari și a binecuvântat noul locaș de închinare al parohiei din Horsens, iar a doua zi a săvârșit Sfânta Liturghie de hram și a botezat un copilaș în parohia ortodoxă română din Viborg. Credincioșii prezenți s-au închinat icoanei Maicii Domnului „Mângâietoarea".
Luni, 3 februarie 2020, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie s-a aflat in mijlocul românilor din din Roskilde, parohia de aici fiind ocrotită de Sfinții Români și de Sfinții Ierarhi Ansgar, Rimbert și Uni, Apostolii Nordului, sărbătoriți la 3 februarie.
Cu acest prilej Părintele Episcop Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie de hram in biserica parohială, și a așezat în noul baldachin Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre”, îndemnând iarăși la rugăciune și solidaritate cu greu încercata familie Smicală din Finlanda:
„Cu darul Preamilostivului Dumnezeu săvârșim cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Potolește întristările noastre”, căreia i-am rânduit acest frumos baldachin lucrat în țară, la Bistrița Neamțului. Sfântul și Dreptul Simeon a profețit, spunându-i Maicii Domnului atunci când L-a adus pe brațe, pe pruncul Iisus, la Templu, că prin sufletul ei va trece sabia ca să se descopere gândurile din multe inimi. Sfinții Părinți ai Bisericii ne spun că zămislirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Preacurata Fecioară Maria a fost fără sămânță iar nașterea Sa a fost fără stricăciune. Maica Domnului nu a simțit ca și celelalte femei durerile nașterii, de aceea atunci când Mântuitorul Iisus Hristos S-a răstignit și a murit pe cruce, Maica Domnului a simțit această durere de mamă. Însă durerea Maicii Domnului lângă crucea Fiului ei a depășit orice durere de mamă din lumea aceasta. A simțit o durere adâncă atunci când a trecut prin inima ei această sabie a răstignirii și uciderii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De aceea, Maica Domnului, care a suferit durerile pe care nu le-a mai suferit cineva atât de adânc pe pământ, a primit această harismă de la Fiul ei, ca să potolească toate durerile noastre și mai cu seamă să potolească durerile maicilor de pretutindeni. În mod deosebit, în această perioadă, o rugăm pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să potolească, să aline durerea de mamă a greu-încercatei credincioase Camelia-Mihaela Smicală din Finlanda. O așteptăm pe doamna Camelia, așa cum știți, în aceste zile la Stockholm, iar miercuri seara am vom săvârși la Centrul Episcopal, în Paraclis, slujba Acatistului Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”. Va fi și doamna Camelia în mijlocul nostru, mai cu seamă că mi-a cerut în mod deosebit ca să o primim la Centrul Episcopal ca să o scoatem din durerea și deznădejdea în care se află în Finlanda, neputând să își vadă proprii ei copilași. Este esențial să deblocăm această situație dramatică în care se găsește această mamă și e foarte important să se continue demersurile diplomatice binevoitoare, însă ferme, în cadrul legilor naționale și internaționale. Ne rugăm în continuare Preamilostivului Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor Sfinților să îi lumineze pe cei care trebuie și sunt obligați să ia hotărârile drepte și umane în acest caz dramatic. Așadar înmulțim rugăciunea noastră și o rugăm pe Maica Domnului să aline, să potolească durerea greu încercatei mame Camelia-Mihaela din Finlanda, pe care o așteptăm cu multă însuflețire în mijlocul comunității noastre ca să devenim și noi brațele iubitoare și umărul pe care să își plângă durerea această greu-încercată mamă, iar Maica Domnului, fiind atât de iubitoare și compătimitoare, ne încredințează și de această dată că ea este împreună cu noi și nimeni nu poate să stea împotriva noastră”.
Copilașii, la toate slujirile euharistice, după ce s-au împărtășit cu Sfintele Taine, au primit împreună cu credincioșii mai multe daruri din partea părintelui episcop.