Bacalaureatul sau testul unei maturităţi (prea) mult aşteptate

 

Dacă prizează etnobotanice este pentru că aşa a văzut cu mama la TV şi pentru că tata i-a cumpărat laptop înainte de a-i lua bibliotecă pentru cărţi.

Este inevitabil. A devenit atât de prezent încât generează justificate sau formale luări de poziţie la toate nivelurile. Bacalaureatul de anul acesta, căci despre el, (vai!) ne este vorba, a devenit pricină de acuze mai mult sau mai puţin corecte. Rari sunt echilibraţii, cumpăniţii care cată a pricepe nu atât ce anume s-a întâmplat, ci dacă semnele vreunei viitoare îndreptări a situaţiei se vor ivi la orizontul aşteptărilor noastre. De aşteptat era şi o reacţie a lor, a rataţilor, cum li se zice, adică a acelora care s-au văzut în oribila şi penibila secţiune a respinşilor la bacalaureat, a respinşilor de la găunoasa şi nesincera apreciere a societăţii. Şi reacţia nu a întârziat să apară: crudă, dură, vânjoasă ca a unui germene ce străbate cu încăpăţânare coaja seminţei ce l-a odrăslit şi pământul ce l-a protejat, pentru a vedea într-un sfârşit, lumina. Televiziunile i-au consemnat, placid, prezenţa, statisticile l-au trecut probabil în categoria plus sau minus marjă de eroare, părinţii l-au crezut o exagerare a „generaţiei etnobotaniste”... Lujerul nostru se încăpăţânează însă să rămână ghimpe, un ghimpe crud, dur, vânjos ca tinereţea a cărei genunchi nu s-au plecat baalilor modernităţii: „Nu mai suportăm! Refuzăm să credem că suntem o generaţie pierdută! Suntem, de fapt, prima generaţie care va fi sacrificată cu folos şi asta deoarece ne-am săturat de ce se întâmplă în ţara asta! Totul trebuie să înceteze! Cerem ajutorul oamenilor corecţi, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa! "

Era nevoie de un şoc pentru a pune măcar în discuţie ceea ce facem cu copiii noştri. Şi aş îndrăzni să articulez un gând legat de aceasta: luaţi aminte la adevăratele nevoi ale copiilor noştri! De crezi că au nevoie de o notă mare, să înţelegi că nevoia lor este legată de onestitate şi vieţuire după adevăr. De crezi că o recomandare nevolnică îi poate restabili cinstea ruşinată de o corigenţă, ar fi mai bine să pricepi că o sfadă bărbătească ar rezolva mai multe şi pentru mai multă vreme. Şi mai multe s-ar putea face dacă am învăţa să ne articulăm la nevoia lor de a fi oameni care au nevoie de model adevărat, autentic, credibil. Dacă prizează etnobotanice este pentru că aşa a văzut cu mama la TV şi pentru că tata i-a cumpărat laptop înainte de a-i lua bibliotecă pentru cărţi. Iar indignarea lor devine legitimă: culegem ceea ce, cu nebună generozitate, am semănat.

 Înţelepciunea veche vrea să ne spună că fluturele scos prea devreme din coconul ce l-a plăsmuit şi fără truda pe care Făcătorul a rânduit-o la aceasta prefacere, va deveni o nevolnică insectă cu aripi boante ce nu se poate înălţa spre cer şi devine pradă morţii mult, mult prea devreme. Evanghelia ne spune însă şi altceva: că odată, un tânăr a avut curajul să vină înaintea Domnului pentru a-i cere viaţă din belşug. Tot Scriptura ne spune că bogăţia l-a oprit să devină desăvârşit şi că a plecat trist de la această întâlnire. Nădăjduiesc că acea scrisoare crudă, dură, vânjoasă care s-a făcut României pentru o clipă ghimpe dureros şi de lacrimi izvorâtor să nu fie doar prilej de consemnare şi resemnare, nu doar un viral menit să facă haz de necaz, ci o făgăduinţă că mâine, după ce se va fi săturat de păscut roşcovele necuvântătoarelor, tânărul nostru se va fi întors mai smerit şi mai învăţat să ceară din nou şi cu putere dreptul la viaţa cea adevărată.

Citește alte articole despre: educație, generație, etnobotanice, bacalaureat, biliotecă

De la același autor

Ultimele din categorie