Beletristica hagiografică

Puncte de vedere

Beletristica hagiografică

Un roman captivant, pe care îl citim cu sufletul la gură și care ne apropie ușor și pentru totdeauna de un sfânt al lui Dumnezeu.

Despre Viețile Sfinților aflăm de mici copii, câte un pic, în fiecare zi, de la bunici, de la părinți, de la preotul de parohie. Icoanele pe care le-am găsit în casa în care ne-am născut și am crescut, ne spun și ele fiecare câte o poveste. Mai târziu, la vârstă matură, fie la vreme de restriște căutând vreo povață într-o Carte Sfântă, fie la timpul vreunui mare post, căutând liman de limpezire a gândurilor, intrăm în librărie sau ne oprim la pangarul bisericii de parohie, cumpărăm o carte despre viața unui mare ostenitor întru Hristos, pe care o strecurăm cu nădejde în geantă și plecăm acasă convinși că umblăm împreună cu un prieten. Se întâmplă însă, ca uneori titlul care ne-a cucerit să cuprindă între paginile sale vreun tratat de teologie, a cărui înțelegere presupune cunoașterea în prealabil a unor noțiuni de dogmatică ce nu sunt chiar la îndemâna oricui. Cum vom alege atunci? Desigur, îl vom întreba pe librar ce știe despre cartea respectivă, pe prietenii care au cam aceleași lecturi ca și noi, sau și mai sigur pe părintele paroh sau pe duhovnic. Și mai simplu însă ne vin în ajutor cărțile însele prin așa-numita beletristică hagiografică.

Ce este, așadar, beletristica hagiografică?

Un tip anume de literatură, care pornind de la datele istorice exacte privind viața unui sfânt, croiește povestea existenței pământești a acestuia în formă literară, în special în tipar de roman biografic sau istoric. Încercarea este de un curaj extraordinar pentru autor, care pe lângă talentul de scriitor, trebuie să dovedească o minuțiozitate de cercetător autentic în documentarea despre viața sfântului respectiv, epoca în care a trăit și locurile pe unde a umblat. Rezultatul este însă de multe ori fascinant. Un roman captivant, pe care îl citim cu sufletul la gură și care ne apropie ușor și pentru totdeauna de un sfânt al lui Dumnezeu, întipărindu-ne în minte povestea vieții și nevoințelor sale.

Două astfel de exemple ar fi romanul biografic SFÂNTUL NECTARIE, SFÂNTUL SECOLULUI NOSTRU, de Sotos Hondropoulos și romanul istoric BISERICA ALBĂ de Ion Druță.

Primul dintre ele, „Sfântul Nectarie, sfântul secolului nostru.”, apărut la editura Bunavestire, Bacău, 2001, în traducerea din limba greacă a Cristinei Băcanu, este scris de Sotos Hondropoulos, finanțist grec, expert în contabilitate, dar un om având o dragoste atât de mare pentru sfinți, încât, cu un remarcabil talent scriitoricesc redactează douăsprezece biografii ale unor sfinți ai Bisericii Ortodoxe, toate în formă literară, dar bazate pe o profundă cercetare istorică și teologică. Volumele sale, redactate inițial în greacă, au fost traduse mai apoi în franceză și în engleză, iată acum și în română, și recompensate cu Medalia de Aur a Sfinților Părinți ai Sinoadelor I și al VII-lea, acordată autorului în 1983, de către Mitropolia Niceei.

Romanul tradus în limba română și aflat acum în vânzare la librăria Doxologia și la unele pangare de biserici, (cum ar fi pangarul bisericii Sfântul Mina și Sfântul Andrei), ne vorbește despre viața pământească a Sfântului Nectarie de Eghina (1846-1920), cunoscut și sub numele de Nektarios Kefalas, Mitropolit de Pentapolis. Îl aflăm în paginile acestei cărți pe Sfântul Nectarie copil, micul Anastasios, copil în Sylivria Traciei natale, apoi băiat de prăvălie în Constantinopol, îndurând foame și frig, tânăr monah și învățător în insula Chios, student la teologie în Atena, Arhimandrit la biserica Sfântul Nicolae din Cairo, Mitropolit de Pentapolis, director al Seminarului Teologic Rizareion din Atena și în sfârșit, duhovnic și întemeietor al mănăstirii de măicuțe din insula Egina, (unde se află astăzi și sfintele sale moaște). Peste tot în drumul său, un om aflat în lucrarea neîntreruptă a desăvârșirii sfințeniei și întâmpinat la tot pasul de ispite fără număr. Foame, frig, invidia celorlalți, prigoană, nedreptate și o mistuitoare luptă pentru creștinismul ortodox, cu mărginirea celorlalți și cu propriile neputințe. O lectură fascinantă pentru toți cei care știu că sfinții au fost oameni ca și noi, chinuiți de nevoi, boli și răutăți, dar care au avut o nezdruncinată și fără de margini răbdare și încredere în dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Un al doilea astfel de roman, tip literatură hagiografică, ar fi romanul istoric BISERICA ALBĂ de Ion Druță. Binecunoscutul scriitor moldovean realizează în paginile acestui roman o frescă atotcuprinzătoare a Țării Moldovei la sfârșit de veac al XVIII-lea.

Pe fundalul războiului ruso-turc dintre 1787 și 1791, desfășurat pe teritoriul de atunci al Moldovei, scriitorul urmărește în paralel viața țărănimii moldovene întruchipată în personajul unei tinere țărănci, având grija a șase orfani și a reconstrucției bisericii satului, cu totul distrusă de războaie și a Curții Domnești, prinsă între iataganele otomane și diplomația rusă și având drept figură centrală, pe domnitorul Grigore al III-lea Ghica.

O altă lume prezentă în roman este aceea a aristocrației ruse, polarizată în jurul cneazului Grigorii Aleksandrovici Potemkin (1739-1791), om de stat, militar și diplomat rus, care apare în roman ca fiind comandantul suprem al armatei ruse combatante în Moldova, dar și ca favorit și sfătuitor apropiat al împărătesei Ekaterina a II-a. Figura cea mai luminoasă a intregului roman însă, este aceea a Sfântului Paisie de la Neamț, prezentat în ultimii săi ani de viață ca stareț al sfintei mănăstiri a Neamțului, sfătuitor de taină al domnitorului, povățuitor al monahilor mai tineri și mângâietor al norodului la vreme de restriște. Paginile dedicate în roman starețului Paisie sunt o dovadă de măiestrie literară inegalabilă, dar și de adâncă cunoaștere a tuturor detaliilor din viața pământească a Starețului Paisie de la Neamț (Paisie Velicikovski, 1722-1794). Limba română în care este scris romanul este de o gingășie și de o poeticitate care face ca lectura lui să fie o încântare prea curând sfârșită. Ediția revăzută și completată a acestui roman a apărut în 2006, la editura „Universul” din Chișinău, ceea ce-l face mai greu de găsit.

Pe când o nouă ediție românească a acestui roman, care ne-ar aduce în casă un regal de literatură de excepție și de limbă română doinit ? Așteptăm ca vreun director de editură să ne facă acest  dar. 

A scrie un roman despre viața unui sfânt înseamnă a croi un drum către Cer.

A citi un astfel de roman înseamnă a păși pe Cale.