În Catedrala sacră a Cuvântului

Puncte de vedere

În Catedrala sacră a Cuvântului

    • În Catedrala sacră a Cuvântului
      În Catedrala sacră a Cuvântului

      În Catedrala sacră a Cuvântului

Trebuie să revitalizăm cuvântul, punând egal între cuvânt și faptă, între cuvânt și gând, căci cuvintele nu au fost făcute să ascundă gândurile. Cuvântul este chipul gândului și expresia simțămintelor noastre; ca urmare, din cuvânt se cunoaște starea lăuntrică, sufletească a omului care vorbește.

Cuvintele au suflet; cu ele trebuie să ne purtăm așa cum se poartă îngerii cu Maica Domnului...
Cuvintele au fost date de Dumnezeu omului pentru a exprima valori ale spiritului, pentru a comunica. Asemănarea omului cu Dumnezeu constă, firesc, în: libertate, voință liberă, rațiune, posibilitatea de a câștiga veșnicia prin sfințenie, comunicare și comuniune, știut fiind că fără Dumnezeu omul e singur.
Dar și prin... cuvânt.
Cuvântul poate fi folosit pentru a binecuvânta, a învăța, a ne ruga, dar și pentru a tortura sau blestema. Conștiința omenirii a fost pătată și petele s-au transmis în limbaj. Petele lingvistice sunt de fapt pete spirituale.
Prin cuvânt poți manipula mase întregi. Exemplul cel mai concret îl dă psihologia reclamei publicitare, cuvântul frumos rostit, construcțiile deosebite, persuasive, arta de a vorbi frumos folosind un stil ales, într-un cuvânt "retorica", cea care a fost și în vechime la mare preț. Nu te puteai numi cu adevărat om de cultură fără studii retorice.
Cuvântul ucide sau zidește!
La Dumnezeu, cuvântul concentrează în sine o mare putere, căci doar prin cuvânt a creat Dumnezeu lumea. Și cuvântul omenesc poartă în sine o mare putere. Cuvântul rău sau murdar poate distruge nu numai relația cu celălalt, ci și ființa celuilalt.
Întunericul din cuvinte vine din întunericul din sufletul nostru. În gura omului, cuvântul s-a demonetizat, s-a devalorizat din cauza minciunii și păcatului.
Mântuitorul spunea discipolilor săi: "Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, desfrâuri, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt cele ce spurcă pe om".
Înjurăturile lovesc noțiuni sfinte ale credinței: Paști, Cruce, Biserică, Dumnezeu, anaforă. Statisticile spun că noi, românii, suntem printre primii în Europa la acest capitol.
Mai mult, inventivi cum suntem, nu ne-am mulțumit cu deja celebrul "go to hell", auzit în neștire la toate filmele occidentale, ci am inventat ceva ce nu există - "pe mama lui" - pentru a fi și mai convingători.
Din păcate...
Și limbajul pornografic este des folosit în societate și în școală. În gimnaziu, în liceu, facultăți și chiar la... grădiniță, el a devenit a doua natură.
Sfânta Scriptură ne învață că pentru orice cuvânt vom fi judecați de Dumnezeu. Logosul - Cuvântul Hristos - S-a întrupat în istorie pentru a ne ridica la Dumnezeu, iar preotul este chemat să înalțe cuvântul la demnitatea pentru care a fost creat.
În Taina Pocăinței, prin cuvântul care mărturisește păcatul suntem dezlegați, iar prin dregerea cuvântului cu "sarea pământului", preotul dă gust și sens existenței umane.
De altfel, pentru preot, profesor, poet, ziarist, cuvântul este principalul instrument de lucru, fie el vorbit sau scris. Fiind de origine divină, cuvântul trebuie folosit pentru a binecuvânta, a zidi și nu pentru a blestema, pentru că blestemul este cădere din har.
Trebuie să revitalizăm cuvântul, punând egal între cuvânt și faptă, între cuvânt și gând, căci cuvintele nu au fost făcute să ascundă gândurile.
Cuvântul este chipul gândului și expresia simțămintelor noastre; ca urmare, din cuvânt se cunoaște starea lăuntrică, sufletească a omului care vorbește.
Un cuvânt îngăduitor este în stare să potolească mânia, iar o vorbă grosolană poate provoca tulburare.
Minciuna, înjurăturile și vorba murdară sunt, de fapt, accidente ale limbii române.
Poetul necuvintelor afirmă despre limba română că este patria în care s-a născut și, continuă el, atunci când gândește, scrie sau vorbește românește se simte ca într-o zi de sărbătoare, zi de Duminică a sufletului său. Să vorbim așadar, să scriem și să trăim ca și cum am fi mereu în Catedrala sacră a Cuvântului întrupat pentru a nu ne refuza îndumnezeirea, pentru care și suntem mereu chemați.
Mare minune este Cuvântul!