De ce nu plouă!?

Puncte de vedere

De ce nu plouă!?

    • De ce nu plouă!?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Nu plouă fiindcă omul modern disprețuiește mediul înconjurător; se crede prea puternic spre a-I cere Domnului apă. Preocupați de atâtea lucruri mărunte, contemporanii noștri au uitat că apa este elementul primordial al creației, darul lui Dumnezeu pentru întreținerea vieţii pe pământ. Așadar, seceta nu este un hazard climatic, ci este semnul că Dumnezeu s-a supărat pe noi din pricina păcatelor pe care le săvârșim. Numai prin părăsirea fărădelegilor și  prin înnoirea vieții vom arăta că suntem fii ai Dumnezeului Preaînalt, vrednici de a Sa îndurare.

Vă amintiți ce frumos era odinioară, când ne bucuram de ploi liniștite, rânduite la vreme de Cerescul Tată spre rodirea pământurilor, spre hrană animalelor și spre cele de trebuință vieții? Din păcate, omenirea s-a depărtat enorm de scopul pentru care a fost creată, iar mânia lui Dumnezeu nu întârzie să se abată peste noi: ploi extrem de puține, câmpuri cândva mănoase acum zac golașe, sub arșița dogoritoare a soarelui, care-și trimite razele ca de foc pârjolind toate. Ploile apar mereu mai rar, iar atunci când vin adesea o fac cu o mânie nestăvilită, încât puhoaiele mătură orice întâlnesc în cale. Ni se face frică privind cum nourii negri se împânzesc pe cer. Explicațiile oamenilor de știință lămuresc asemenea fenomene punându-le pe seama dezechilibrelor produse, cu nesăbuință, de om în natură. Altfel spus, suntem singurii vinovaţi de comportamentul ostil al naturii față de noi. Secularizat și purtându-se abuziv cu ceea ce Domnul a creat, punându-l să stăpânească în mod responsabil, omul a căutat să înlocuiască prezența proniei divine asupra creației în general și asupra naturii în mod special.

Însă, uneori, o serie de invenții s-au dovedit benefice umanităţii, căci, în a Sa atentă purtare de grijă, Dumnezeu a rânduit anumite înlesniri pentru bunăstarea vieții pe pământ. Mă gândesc, bunăoară, la acele zone de pe glob unde apa potabilă este un lux, iar omul a trebuit să caute soluții pentru a desaliniza apa marină. La fel de impresionantă mi se pare practicarea unei agriculturi susținute - grație sistemelor de irigație performante - în locuri odinioară pustii, aride. Bunăoară, la noi în țară, înainte de 1990, se irigau aproximativ 3 milioane de hectare de pământ arabil din cele aproximativ 15 milioane din suprafața totală de teren agricol al României. Specialiștii susțin că, datorită fertilităţii deosebite a solului, România are un potențial agricol echivalent cu asigurarea hranei pentru cel puțin 50 de milioane de consumatori, mai mult decât dublu față de populația actuală a țării. Cu toate acestea, am ajuns în situaţia de-a dreptul jenantă de a importa masiv cereale, legume și fructe de pe piața externă. Unde mai pui că mare parte din ele sunt „murate” în pesticide și fungicide sistemice, îmbolnăvindu-ne încet, dar sigur.

Nu tăgăduiesc rolul important al sistemelor de irigații, dar ele nu-L pot înlocui pe Dumnezeu. În numeroase cazuri, omul nu a prevăzut că, fără mila Cerescului Tată Care să trimită ploaie la vreme, sursele de apă folosite la irigații au scăzut considerabil ori chiar au secat.

Carevasăzică, uităm adesea de cuvintele Domnului: „fără Mine nu puteți face nimic”, adică nimic bun. Ce bine ar fi dacă reţeaua de irigații s-ar dezvolta proporțional cu responsabilitatea noastră față de mediul înconjurător! Natura ar redeveni prietenoasă, dacă și noi, din dușmanii de astăzi, ne-am transforma în ocrotitorii ei. Împlinindu-şi cu maturitate şi chibzuinţă sarcinile rânduite de Creator, omul nu ar mai trăi cu spaima că natura dezlănțuită îi amenință fiinţa ori lucrul mâinilor.

Dacă ar fi să dăm un răspuns la întrebarea pusă dintru început, acesta ar suna așa: nu plouă fiindcă omul modern disprețuiește mediul înconjurător; se crede prea puternic spre a-I cere Domnului apă. Preocupaţi de atâtea lucruri mărunte, contemporanii noştri au uitat că apa este elementul primordial al creației, darul lui Dumnezeu pentru întreținerea vieţii pe pământ.

Mulți semeni văd în apă un element negativ, care încurcă planurile estivale ale celor ce consideră viața o nesfârșită petrecere. Cu toții urmărim buletine meteo, unde prezentatorii anunță jovial că vremea va fi frumoasă și caldă, chiar dacă țarinile sunt pârjolite de secetă și soarele dogoritor. Iar când, în previziunile lor, menţionează totuşi ceva ploi, le prezintă cu neinspirata expresie: „din păcate astăzi, diseară, în weekend va ploua”. Mi se pare aberant să spui așa ceva câtă vreme pământul strigă după apă, animalele nu mai au ce pășuna, recoltele s-au distrus din pricina caniculei, fântânile au secătuit, nenumărate pâraie sau râuri curg doar pe talveg ori au dispărut cu totul. Orbiți de distracții, de amuzamente estivale, de o existenţă petrecută în bejenie față de valorile Sfintei noastre Ortodoxii, oamenii au pierdut din vedere chestiuni esențiale. Așa se face că, pentru mulți, ziua de Duminică, ziua Domnului, a devenit ziua omului leneș, comod, cârtitor și iubitor de lucruri deșarte. Acum, în plină vară, mall-urile sunt pline duminica, la fel cârciumile, piețele, ștrandurile, plajele, văile umbroase ale munților. Nimic de spus: omul trebuie să se odihnească, dar de ce nu ar face-o după Sfânta Liturghie?  Pentru câți dintre noi Liturghia de duminică reprezintă cel mai important eveniment al săptămânii?

Așadar, să luptăm ca să redevenim fii ai Bisericii lui Hristos, nu doar declarativ, ci împlinind concret Cuvântului Domnului, întorcându-ne prin sinceră și profundă căință la calea dreptei credințe și dreptei viețuiri cu Hristos și în Hristos. Așa vom înțelege că seceta nu este un hazard climatic, ci este semnul că Dumnezeu s-a supărat pe noi din pricina păcatelor pe care le săvârșim. Numai prin părăsirea fărădelegilor prin înnoirea vieții vom arăta că suntem fii ai Dumnezeului Preaînalt, vrednici de a Sa îndurare. 

Citește despre: