Florile sunt de mai multe feluri.
În funcție de ceea ce putem face cu ele, florile se cer a fi văzute, mirosite, mângâiate, dorite, visate, devorate.
Ele pot fi puse în gradină, pe terasă, la fereastră, la căpătâiul bolnavilor, în scăldătoarea nou născuților, la butoniera nuntașilor, pe morminte.
După stările pe care le provoacă, florile pot fi vesele, optimiste, mândre, afectuoase, duioase, triste, lăcrămoase, dureroase.
Pornind de la unele uzanțe, ele pot fi primite, admirate, adulate, dăruite, păstrate, uscate, presate.
După felul cum se arată lumii din jur, florile pot fi diafane, delicate, transparente, vaporoase, mlădioase, vânjoase, cărnoase.
După un criteriu încă neclar, oarecum misterios, florile pot fi de gheață, de mucegai, de mină, de rugină.
În funcție de numele pe care îl pot da femeilor, li se pot spune brândușa, viorica, lăcrămioara, narcisa, zambila, crina, delia, camelia, roza, margareta, crizantema, panseluța, garofița etc.
Pornind de la modul în care se raportează la firea omului, florile pot fi temătoare, calme, discrete, zâmbitoare, candide, radioase, făloase, vehemente, vorbitoare, chemătoare.
Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, toate florile sunt frumoase și create spre bucuria și mângâierea sufletelor noastre.
Din punctul de vedere al oamenilor, unele flori sunt bucuroase, altele triste, unele acaparatoare, altele moleșitoare, unele unduioase, altele colțoase, unele apropiate, altele distante.
Iar această împărțeală poate continua…