Lemnul Crucii pentru lemnul pomului din paradis

Puncte de vedere

Lemnul Crucii pentru lemnul pomului din paradis

Adam ne-a adus moartea sufletească şi trupească prin păcatul său, iar Hristos ne-a adus și ne-a dăruit învierea.

Răstignirea Domnului Hristos pe Cruce este cel mai important moment din activitatea mesianică a Sa. Ea constituie jertfa supremă prin care Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat ia asupra Sa păcatele lumii şi-l împacă pe om cu Creatorul său. Prin pătimirile și moartea Sa pe cruce, Hristos ne răscumpără din osânda păcatului și din robia morții, împăcându-ne cu Dumnezeu și deschizându-ne calea spre mântuire.

Poate de multe ori ni s-a iscat în minte o justificată nedumerire – prilejuită de lectura pericopelor evanghelice ce relatează în amănunt pătimirile Domnului – și anume de ce a fost necesar să sufere Mântuitorul acel lung șir de umiliațiuni, asupriri, ordalii, insulte, luări în râs, întrebări batjocoritoare, cuvinte de rușine, palme, flagelări, lovituri, scuipări peste obraz, reproșuri nedrepte, îmboldire cu sulița și în cele din urmă piroane, răstignire și moarte pe cruce. Și imediat se plăsmuiește în mintea noastră o a doua întrebare, și anume dacă nu putea mântui Dumnezeu lumea și altfel, fără durerea și suferința crucii. Din scrierile Sfântului Irineu de Lyon aflăm că, din moment ce protopărintele nostru Adam a căzut sub robia vicleanului diavol, drept era ca tot un om să-l biruie pe acesta din urmă, însă nu putea singur, căci omul era robit de nefârtatul diavol. Astfel, Fiul lui Dumnezeu a luat trup de om pentru ca tot omul să-l biruie pe diavol, însă nu omul singur, ci Dumnezeu-Omul, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, pentru ca biruința asupra diavolului, asupra morții și a iadului să fie deplină și definitivă.

Toate pătimirile lui Hristos au fost din pricina noastră și pentru noi, având puterea să ne scape în chip binecuvântat de cele ce ni se întâmplă pentru despărţirea noastră de Dumnezeu. Din lectura scrierilor Părinților Bisericii care comentează pasajele biblice ce fac referire la pătimirile și moartea Domnului pe Cruce, aflăm că Hristos a fost biciuit cu nedreptate, ca să ne scape pe noi de la pedeapsa dreaptă. A fost supus batjocurii şi a fost pălmuit, ca noi să scăpăm de păcatul ce s-a sădit în noi. Cel ce nu ştia de moarte a ajuns să desfiinţeze moartea tuturor, fiindcă El a murit pentru toţi, pătimind chinurile pentru noi, ca să ne scape pe toţi şi de biciuiri, şi de necinstire. Fiindcă „prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Is. 53, 5). Căci toţi eram rătăciţi, fiecare pe calea lui (Is. 53, 6) şi Domnul S-a jertfit pentru păcatele noastre şi „a fost pedepsit pentru mântuirea noastră”(Is. 53, 5), dându-Și spatele Său spre biciuiri şi faţa Sa spre pălmuiri (Is. 50, 6).

Din literatura patristică, în special din scrierea Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont sau Despre preoţie (cap. 25),a Sfântului Grigorie de Nazianz, aflăm că nimic nu a fost aleatoriu, nici zadarnic în ceea ce privește pătimirea, răstignirea și moartea trupească a Domnului, ci toate suferințele îndurate de Dânsul au avut scopul de a răscumpăra atât greșelile protopărinților cât și ale lumii întregi. Toate cele ce s-au întâmplat atunci au fost învăţătură dată nouă de Dumnezeu şi vindecare a slăbiciunii noastre.

Astfel, pentru că într-o grădină (Eden) le-a venit căderea primilor oameni în păcat, tot într-o grădină (Ghetsimani) a început mântuirea lor și a noastră, când Domnul S-a rugat cu lacrimi știind că urmează a pătimi pentru noi. Primii oameni păcătuiesc în Eden și se despart de Dumnezeu, Hristos pe Golgota mântuiește și ne împacă pe toți cu Tatăl. Ei nu ascultă de vrerea Tatălui, pe când Hristos își duce ascultarea Sa până la capăt. Adam și Eva ascultă glasul șarpelui (al diavolului), Hristos însă îl zdrobește prin jertfa și Învierea Sa pe Satana care se văita în iad. Acolo (la Adam) – mândrie, aici (la Hristos) – smerenie, scuipări, bătăi etc. Pentru vina lui Adam au fost învinuirile aduse Lui de către arhierei şi bătrâni; lemnul crucii – pentru lemnul pomului din paradis (Fac. 2, 17), iar mâinile lui Hristos pentru mâna lui Adam. A întins Adam mâna în mod egoist ca să mănânce din pom, dincolo, pe Golgota, s-a văzut cum a întins Mântuitorul mâinile în mod altruist, cu iubire jertfitoare, pentru a ne cuprinde și a ne îmbrățișa pe toți în iubirea Sa; Și-a întins Hristos mâinile cu vitejie pe Cruce pentru mâna cea întinsă cu lăcomie spre pom. Au fost pironite mâinile lui Hristos pentru mâna cea slobodă, mâinile „cele ce apropie marginile” pentru mâna care a fost pricina izgonirii lui Adam (Fac. 3, 24). A trosnit pomul atunci când a rupt Adam fructul oprit și a mâncat din el, pentru aceasta s-au auzit bătăile de piroane în mâinile și picioarele lui Hristos. Pentru că a dorit Adam să devină dumnezeu, însă fără ajutorul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om și fiu al Fecioarei. Pentru căderea lui AdamS-a înălţat Bunul Mântuitor pe Cruce. Pentru că prin femeie, adică prin Eva a intrat păcatul în lume, de aceea tot prin femeie, adică prin Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria ne-a venit mântuirea. Cartea biblică Facerea notează despre pomul oprit al Edenului că era „bun la gust” (Fac. 3, 6) – pentru aceasta i s-a dat lui Hristos oțet/vin amestecat cu fiere, deci adăparea cu fiere a fost pentru gustarea lui Adam; pomul edenic era și „frumos la vedere” (Fac. 3, 6). Despre Hristos Care a pătimit și Care a fost atât de crunt bătut și batjocorit nu se mai poate spune același lucru, așa cum proorocește și Isaia: „unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa” (Is. 53, 3). S-a mai scris despre acel pom că „dă știință” (Fac. 3, 6). De aceea a răbdat Mântuitorul teribilele umilințe și suferințe: palmele peste față, scuipările peste obraz, bătăile cu trestia peste cap și cununa de spini. Cununa de spini era și un semn al împărăţiei pământeşti și ne amintește de darurile și bunătățile cerești pierdute de Adam.Cununa de spini I s-a pus pe cap Mântuitorului, pentru cununa stăpânirii celei rele. Moartea lui Hristos pentru moartea lui Adam, întunericul din vremea răstignirii pentru lumina din paradis, îngroparea lui Hristos, pentru întoarcerea în pământ a lui Adam, hlamida roșie cu care a fost îmbrăcat Mântuitorul (după ce a fost dezbrăcat de hainele Lui) pentru „veșmântul nestricăciunii” pe care l-a pierdut Adam și pentru „hainele din piele” cu care a fost îmbrăcat, apoi învierea lui Hristos – pentru învierea lui Adam şi a noastră. Când citim că un ostaș I-a împuns cu sulița coasta lui Hristos, ne amintim de cea prin care a intrat păcatul în lume, și anume de strămoașa Eva, care a fost luată din coasta lui Adam. Dacă Adam nu și-a asumat păcatul propriu, dând vina pe femeie, pe diavol și chiar pe Dumnezeu („femeia pe care mi-ai dat-o să fie cum mine, aceea mi-a dat din pom” – Fac. 3, 12), Hristos Și-a asumat moartea pe cruce pentru păcatul protopărinților și al întregii umanități.

Adam ne-a adus moartea sufletească şi trupească prin păcatul său, iar Hristos ne-a adus și ne-a dăruit învierea, eliberarea, salvarea sau mântuirea, căci înviind El, S-a făcut începătura învierii noastre; înviind El, am primit garanţia învierii noastre. Vindecarea aceasta a întors pe Adam cel vechi în raiul din care căzuse şi l-a apropiat de pomul vieţii, de care ne înstrăinase gustarea cea nechibzuită din pomul cunoştinţei. În icoana Răstignirii Domnului, la baza crucii se întrevede o căpățână de mort și câteva oseminte. Tradiția spune că pe Golgota (care în traducere exactă înseamnă chiar „Locul căpăţânii” – Mt. 27, 33) a fost îngropat Adam. Această Tradiție vrea să ilustreze adevărul dogmatic că Mântuitorul a șters, prin Cruce, osânda lui Adam. De aceea tocmai acolo s-a înfipt Crucea lui Hristos, căci prin ea s-a lucrat mântuirea lui Adam și a noastră.