Măria Sa Domnul Eminescu

Puncte de vedere

Măria Sa Domnul Eminescu

Gerar 15 e ziua de suflet a poporului român. Sărbătorim pe domnul poeziei românești; e ziua în care, regăsindu-se ca popor, românii își dau întâlnire cu eternitatea geniului românesc. Despre Eminescu s-au scris tomuri întregi, deopotrivă cuvinte de laudă sau de discreditare. Demitizarea sa pare să facă parte dintr-o mișcare mai largă, iconoclastă, a valorilor românești.

„ Eminescu este suma lirică a tuturor voievozilor români“ (Petre Țuțea)

Gerar 15 e ziua de suflet a poporului român. Sărbătorim pe domnul poeziei românești; e ziua în care, regăsiundu-se ca popor, românii își dau întâlnire cu eternitatea geniului românesc. Despre Eminescu s-au scris tomuri întregi, deopotrivă cuvinte de laudă sau de discreditare. Demitizarea sa pare să facă parte dintr-o mișcare mai largă, iconoclastă, a valorilor românești. În fond nu degeaba pentru Cioran obsedante nu erau neliniștele de a fi om ci acelea de a fi român. „ Împrăștierea la români ...“ i-ar fi răspuns Noica la întrebarea „ Cine se teme de Eminescu?“. Nefericiților- ignoranți sau năimiți- care încearcă zadarnic să-l micșoreze , le spune poetul peste timp și timpuri: „ Dacă port cu ușurință și cu zâmbet a lor ură/ Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură“( Scrisoarea a II-a). Nici laudele nu l-ar fi făcut fericit pe Eminescu. Parcă–l aud spunând, celor ce azi - pentru a-și face loc în față- , i-ar aduce cuvinte de laude: „ Pe deasupra tuturora, va vorbi vreun mititel/ Nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el“(Scrisoarea I). Personal când privind în jur prin țară atâtea neliniști năvălesc peste mine, fug în brațele voievodului limbii române. Aici redescopăr bucuria deplină de a fi român. Bucuria de a fi, nu de a avea. Să pășim în taină în catedrala sacră a verbului eminescian și , asumându-ne vinovățiile veacului să păstrăm astăzi de ziua nașterii sale, liniștea adâncă. Să-l lăsăm pe el să vorbească :


Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?...
Tu așează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.

Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.

Căci acelorași mijloace
Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.

Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.


Doina

De la Nistru pan- la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân- la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o ațin
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Și străinul te tot paște,
De nu te mai poți cunoaște.
Sus la munte, jos la vale
Și-au făcut dușmanii cale;
Din Sătmar până-n Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se îndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Și-i străin în țara lui.
Dela Turnu în Dorohoiu
Curg dușmanii în puhoiu
Și s-așeaza pe la noi;
Și cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboară paserile toate
De neagra străinatate.
Numai umbra spinului
La ușa creștinului.
Îsi desbracă țara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleacă
Și isvoarele îi seacă -
Sărac în țară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia.
Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las- Arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinților
În sama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua 'ntreagă, noaptea 'ntreagă,
Doar s-a 'ndura Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău!
Tu te 'nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
Îți vin codri 'n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toți dușmanii or să piară
Din hotară în hotară,
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile.

Cine se teme de Eminescu?... Restul , dragi români- oriunde v-ati afla - , restul , e tăcere!