Mitropolitul Visarion Puiu, opt decenii de la instalarea în scaunul Bucovinei

„Mulţimea răspunderilor unui ierarh sunt astăzi copleşitoare; totuşi ele mă îmbărbătează sufleteşte şi-mi răsare nădejdea că prin ajutorul lui Dumnezeu toate le voi îndura şi le voi îndrepta spre scopul dorit, căci biserica dă slujitorilor ei când muncesc cu râvnă apostolică destule puteri şi destule nădejdi prin Iisus Hristos, Dumnezeul nostru”.

A devenit o frumoasă obişnuinţă ca în fiecare an la sfârşit de Făurar să comemorăm pe unul din cei mai cunoscuţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din perioada interbelică, Mitropolitul Visarion Puiu. Deoarece pe 27 februarie se împlinesc 136 de ani de la naştere, iar în toamnă, 80 de ani de la alegerea şi instalarea lui în scaunul mitropolitan de la Cernăuţi, vom expune câteva aspecte ale păstoririi sale în această eparhie dintre anii 1935-1940.

După trecerea la cele veşnice a blândului mitropolit Nectarie Cotlarciuc, la 4 iulie 1935, scaunul mitropolitan de la Cernăuţi a rămas vacant. Colegiul Electoral bucovinean a făcut câteva propuneri din interiorul aparatului administrativ cernăuţean pentru demnitatea de chiriarh al Bucovinei, fără însă a izbuti să înduplece cârmuirea de la Bucureşti. De aceea s-au văzut nevoiţi să caute candidaţi eligibili din afara eparhiei. Cum s-a ajuns la episcopul Hotinului, Visarion Puiu? Încă nu se stinseseră ecourile solemnităţilor grandioase de la Bălţi, petrecute doar cu un an în urmă, în toamna lui 1934, prilejuite de sfinţirea catedralei episcopale, ctitorie a inimosului episcop Visarion. Realizările de la Bălţi şi, îndeosebi, condiţiile dificile ale înfăptuirii lor îl recomandau pe vlădica Visarion drept cel mai indicat candidat. Astfel, Colegiul Electoral de la Cernăuţi îl propune alături de încă alte trei candidaturi, episcopul de la Hotin întrunind 136 de voturi din cele 150 existente. Alegerile au avut loc în ziua de 17 octombrie 1935, iar decretul regal de recunoaştere a lui Visarion Puiu ca mitropolit al Bucovinei a fost dat în ziua de 28 octombrie, investitura oficială petrecându-se peste două zile în sala „Florentină” a Castelului Peleş. Regele Carol al II-lea, adresându-se noului mitropolit, spune: „… şi, dacă m-am grăbit ca prin regeasca mea împuternicire să aduc la înfăptuire votul Congresului naţional-bisericesc, este trecutul Înaltpreasfinţiei Tale, atât ca episcop la Argeş şi Bălţi, dar mai înainte de asta ca director la seminariile din Galaţi şi Chişinău. Toate înfăptuirile preasfinţiei tale înfăţişează o chezăşie sigură că eşti hărăzit prin voinţa Celui Preaînalt şi Atotputernic să duci la împlinire învăţăturile Lui în acel colţ de neam românesc”. Ziua instalării în tronul marilor ierarhi ai Bucovinei s-a stabilit la data de 10 noiembrie 1935, având caracterul unei măreţe sărbători naţionale, desfăşurată cu o deosebită solemnitate de la un capăt la altul al provinciei. Dintre participanţi amintim pe mitropolitul Moldovei, Nicodim Munteanu, delegat din partea Sfântului Sinod pentru a citi cartea canonică, alţi mulţi ierarhi, preoţi, oficialităţi centrale şi locale, un număr impresionant de credincioşi, dar şi reprezentanţi ai altor culte religioase. În cuvântul rostit, Mitropolitul Nicodim, delegat al patriarhului Miron, a spus printre altele: „…te-ai învrednicit, Înaltpreasfinţite Părinte Visarion, cu voia lui Dumnezeu, să fii păstorul unei tradiţii de nespusă valoare, comoară de artă religioasă, de datini străbune şi de un vibrant românism. În jurul acestei fântâni de viaţă nobilă, stau gata să pornească din nou spre Moldova, Ţara Românească şi Ardeal pâraie de apă vie şi de lumină care să dea putere şi strălucire neamului şi Bisericii noastre. Fă semnul, fiindcă ţi s-a dat dreptul! Munceşte, fiindcă ai făgăduit! Nevoieşte-te, fiindcă eşti în stare!”. Noul chiriarh răspunde: „… mulţimea răspunderilor unui ierarh sunt astăzi copleşitoare; totuşi ele mă îmbărbătează sufleteşte şi-mi răsare nădejdea că prin ajutorul lui Dumnezeu toate le voi îndura şi le voi îndrepta spre scopul dorit, căci biserica dă slujitorilor ei când muncesc cu râvnă apostolică destule puteri şi destule nădejdi prin Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Mă îndrept cu acelaşi scop şi către preacucerniciile voastre, iubiţi fraţi şi de astăzi înainte împreună lucrători din grădina Domnului, îndemnându-vă să mă ajutaţi cu toată dragostea să răspândiţi cât mai multă lumină evanghelică în sufletul poporului nostru, să-i sprijinim viaţa şi să-i călăuzim mintea ferindu-o de rătăciri pierzătoare de suflete, pentru a-l ridica la locul de cinste cuvenit între celelalte popoare. Cu aceste gânduri venind în mijlocul dumneavoastră, rog pe Bunul Dumnezeu să ne ocrotească ţara şi pe noi pe toţi”.

Nu a păstorit mult inimosul vlădică la Cernăuţi. După nici cinci ani, cârmuitorii vremii l-au demis printr-un act fals. Motivele? Nu au existat! Ceea ce i s-a imputat dârzului chiriarh era inflexibilitatea faţă de maşinaţiunile politice şi financiare pe care trebuia să le gireze pentru interesele meschine ale celor aflaţi la cârma ţării. Privind peste realizările Mitropoliei Bucovinei cât în fruntea eparhiei s-a aflat Mitropolitul Visarion Puiu şi comparându-le cu cele ale altor perioade, mai favorabile, apar juste întrebările: „Oare ierarhul a avut clipe de răgaz? Când anume?” Uriaşe realizări în plan administrativ-gospodăresc, pastoral-misionar, social-filantropic; susţinerea fără precedent a elementului românesc în Bucovina, înstrăinată de aproape un secol şi jumătate, a armatei, învăţământului şi culturii – iată doar câteva jaloane despre care am putea detalia foarte mult.

Situaţia spirituală, administrativă, economică a eparhiei reclama măsuri energice, curajoase, pe care numai un „călugăr ostaş”, ca Visarion Puiu, le putea împlini. Nenumărate probleme se iveau spre rezolvare: în primul rând, se cerea o dezmorţire a vieţii bisericeşti prin promovarea unei susţinute activităţi pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi filantropice. Apoi se impunea renovarea mănăstirilor şi bisericilor, iar acolo unde era necesar, construirea unor noi locaşuri de cult. De asemenea, programul anunţat anterior trebuia susţinut de existenţa a numeroase aşezăminte de ordin social şi cultural. Pentru aceasta era nevoie de bani. Şi, cum principala sursă de venit a mitropoliei o constituia Fondul religionar, mitropolitul Visarion a căutat să pună ordine întâi aici, spre a asigura administraţiei fondurile necesare susţinerii acţiunilor propuse.

După nici cinci ani de muncă, de suferinţe şi dezamăgiri, dar şi de bune nădejdi în ajutorul Veşnicului Arhiereu, Hristos, Dumnezeu, vlădica Visarion a reuşit să redea strălucirea Bisericii din Bucovina, eliberând-o de sub jugul opresiunilor de tot felul. Dacă ar fi să apelăm la cifre, ne-am lămuri foarte repede în privinţa uriaşei misiuni asumate de Biserica din Bucovina, păstorită de Mitropolitul Visarion. În perioada 1936-1939, potrivit bugetelor anuale de venituri şi cheltuieli, Mitropolia Bucovinei a alocat impresionanta sumă de 116.368.932 lei construcţiilor de interes social şi ocrotire socială, dar şi celor de interes naţional, cât şi în vederea susţinerii activităţilor culturale. În cazul altor eparhii, suma constituia, la acea vreme, un întreg buget anual. Dar nici în Mitropolia Bucovinei nu s-au diriguit asemenea cifre niciodată. Și asta din mai multe motive, de ordin istoric, administrativ-gospodăresc sau chiar politic. Bunăoară, în perioada 1925-1935, aceeaşi instituţie a repartizat aceloraşi activităţi suma de 38.483.848 lei. Deci într-un deceniu Mitropolia Bucovinei destina operei filantropice aproximativ 38,5 milioane lei, iar, în doar trei ani de păstorire a mitropolitului Visarion, eparhia a cheltuit, în acelaşi scop, aproximativ 116,4 milioane lei. Că să putem echivala astăzi suma, să amintim că în anul 1936 un kg de aur costa 153.333 lei; vasăzică Mitropolia Bucovinei a folosit doar pentru filantropie, în trei ani, contravaloarea a aprox. 760 kg aur.

Aceste însemnate realizări în calitate de mitropolit al Bucovinei, alături de întreaga sa activitate din sânul Bisericii străbune, ne îndeamnă să-i păstrăm vie amintirea, să privim cu veneraţie la modul cum şi-a petrecut viaţa, să-i urmăm credinţa şi dragostea jertfelnică faţă de Hristos Dumnezeu şi Biserica Lui.

Citește alte articole despre: mitropolit, biserică, educație, jertfă, filantropie, misionar, organizare

De la același autor

Ultimele din categorie