Obișnuința

Puncte de vedere

Obișnuința

Probabil ați auzit cuvintele „obișnuința este a doua natură a omului“ și poate v-ați întrebat cum anume vine asta? Adică natura omului este cea cu care s-a născut, de unde apare o a doua natură? Natura oricărui lucru este dată de modul în care este alcătuit lucrul acela. Și totuși, faptul că numim un om bun iar pe altul rău, nu ține de modul în care a fost alcătuit ci de modul în care s-a obișnuit. De aceea numim obișnuința, a doua natură. A doua natură este ceea ce ajungem să facem din reflex. Dar să intrăm mai în amănunt în această analiză.

Probabil ați auzit cuvintele „obișnuința este a doua natură a omului“ și poate v-ați întrebat cum anume vine asta? Adică natura omului este cea cu care s-a născut, de unde apare o a doua natură? Natura oricărui lucru este dată de modul în care este alcătuit lucrul acela. Și totuși, faptul că numim un om bun iar pe altul rău, nu ține de modul în care a fost alcătuit ci de modul în care s-a obișnuit. De aceea numim obișnuința, a doua natură. A doua natură este ceea ce ajungem să facem din reflex. Dar să intrăm mai în amănunt în această analiză.

Un om, să presupunem că, se obișnuiește să se spele pe mâini înainte de fiecare masă, să facă duș în fiecare dimineață și poate și când vine de la lucru. Să poarte mereu haine curate și călcate și să nu rabde nici o scamă sau o hârtie mototolită. Un asemenea om va fi perceput ca un om foarte curat sau poate chiar pedant. Această pedanterie și obsesie a lui pentru curățenie devine a doua natură a lui pentru că ajunge să-l definească.

Un alt om, de asemenea presupunem că, se obișnuiește să-și înceapă ziua cu un pahar de băutură. Apoi, pe parcursul zilei, nu va pierde multe ocazii de a mai da de dușcă câte ceva. Această continuă beție devine o stare de normalitate pentru el. Devine o a doua natură. Pentru că deși prima lui natură este de om, a doua, vizibilă pentru toți cei care-l privesc din afară, este de bețiv. Cine-l va mai putea privi altfel atâta vreme cât această stare și obișnuință ajunge să-l definească?

Alt om, poate, s-a obișnuit să dea slavă lui Dumnezeu la orice lucru care i se întâmplă și la tot ceea ce vede sau aude. Și uite cum un om devine înger și nu orice fel de înger ci se aseamănă serafimilor care mereu slăvesc pe Dumnezeu. În felul acesta, deși om, a doua lui natură devine îngerească.

Cea mai mare problemă cu obișnuința care devine o a doua natură este că ne târăște în dependență. Și da, numesc dependență chiar și cântarea de psalmi pentru că cel care s-a obișnuit cu aceasta, nu va putea renunța ușor la ea. Totuși, în mod evident, este mare diferență între o patimă care duce omul spre distrugere cum ar fi beția și conștientizarea dependenței de Dumnezeu. Nu cunosc oameni care să fi reușit să nu se lipească de nici un fel de obicei. Nu spun că este imposibil, spun doar că eu n-am întâlnit astfel de oameni. Probabil ar fi foarte obositor ca în fiecare clipă a vieții să faci ceva inedit și complet ieșit din orice tipar. Dar atâta vreme cât avem posibilitatea să ne creem dependențe care să ne facă mai buni, cât putem să ne obișnuim să facem lucrurile bune din reflex, cât putem să ne modelăm a doua natură după libera voință, bine este să ne-o modelăm astfel încât să ne apropiem de Viață, de Lumină, de Dumnezeu, iar nu să ne depărtăm.