Paşii omului pe Lună

Astronautul a mărturisit că a păşi exact pe aceleaşi trepte pe care le-a folosit şi Mântuitorul când se ducea la Templu, îl emoţionează mai mult decât paşii făcuţi pe Lună.

          Nu ştiu în ce măsură a cuceri o altă planetă este cu adevărat un progres pentru omenire. Îmi amintesc cum în copilărie, prin anii `60, toată lumea era convinsă că până în anul 2000 vom păşi pe Marte, poate chiar şi pe Saturn. N-a fost să fie. Totuşi, în 1969, aveam 10 ani, visam să ajung astronaut, renunţând definitiv la ideea de a deveni mecanic de locomotivă. În acea vară am avut voie să mă scol în toiul nopţii pentru a vedea cum păşeşte primul om ajuns pe Lună. Am adormit imediat la loc. Ulterior am fost asigurat că nu s-a văzut mare lucru. Televizoarele de atunci, alb-negru, nu aveau nici pe departe performanţele celor de astăzi. Totuşi ideea că un om a păşit pe Lună, că a ”aselenizat”, m-a fascinat cu o intensitate de care mă lăsam vrăjit. Împreună cu tovarăşii mei de joacă observam Luna, parcă desluşeam craterele şi terenul accidentat de acolo. Apoi hotăram locurile cele mai bune pentru viitoarele noastre aselenizări. Stabilisem şi un „program spaţial” care era strict secret, trăsesem la sorţi în ce ordine vom coborî din rachetă şi ne antrenam pe un şantier de construcţii din apropiere, unde grămezile de nisip uitate de ani, împreună cu gropile săpate fără un scop precis, ofereau un peisaj similar celui de pe Lună. Evident că perioada lunatică dintr-o vacanţă mare s-a încheiat, cum se sfârşeşte orice timp al libertăţii, visul de a deveni astronaut s-a stins, chiar şi amintirea visului de odinioară s-a estompat, la fel ca fiecare clipă a copilăriei, timp binecuvântat, când totul devenea posibil, iar utopia constituia singura alternativă rezonabilă.

          Vara aceea ar fi rămas o amintire de demult, dacă nu aş fi citit o mărturie deosebită a celebrului arheolog israelian Meir Ben-Dow. El povesteşte cum însoţindu-l prin Ierusalim pe Neil Armstrong, primul astronaut care a păşit pe Lună, a fost întrebat de acesta dacă scările de la Poarta Hulda sunt cele originale. Arheologul i-a răspuns afirmativ. Armstrong a vrut apoi să ştie dacă este posibil ca pe acele trepte să fi trecut şi Iisus Hristos. Meir Ben-Dow i-a răspuns că este cât se poate de posibil. Atunci astronautul a mărturisit că a păşi exact pe aceleaşi trepte pe care le-a folosit şi Mântuitorul când se ducea la Templu, îl emoţionează mai mult decât paşii făcuţi pe Lună.

          Se ştie că Neil Armstrong este deosebit de credincios şi de aceea afirmaţia lui nu constituie o surpriză. Ce înseamnă a păşi pe urmele Domnului ? Retrăim într-o manieră personală faptele relatate în Noul Testament. Pentru că locurile care s-au păstrat intacte din acele vremuri ne ajută să înţelegem mai uşor ce este fundamental în viaţă. „Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre ca să ne îndreptăm inimile noastre spre înţelepciune” (Psalm 89, 14). Această bună socoteală a zilelor înseamnă strădania de a ne apropia de Dumnezeu, similară unui pelerinaj continuu al inimii, care merge pe urmele Mântuitorului. Abia atunci ştim cum să învăţăm din cele revelate şi să ne întărim. Suntem privilegiaţi când simţim puterea de a păşi pe scările spirituale către mântuire, fapt înţeles şi de Neil Armstrong cu o intensitate pe care numai credinţa în Iisus Hristos o sădeşte în om.

          Încă Aristotel considera că suntem confruntaţi cu un neajuns important. Voinţa pare a fi prea slabă şi prea nehotărâtă pentru a face faţă ispitelor. Însă, în cel mai fericit caz, Aristotel putea intui că va veni o schimbare a timpurilor, o restaurare a oamenilor, prin care să nu mai fim prea slabi în faţa încercărilor ce par doar aparent a fi grele. Iisus Hristos ne dăruieşte puterea iubirii dumnezeieşti, forţa care face uitată slăbiciunea ce ne punea odinioară în postura de victime ale zeilor nesăbuiţi. Această putere, darul de la Domnul, ne transformă, ne formează şi ne învaţă. Dacă vrem, dacă iubim ceea ce am primit prin Hristos, suntem asemenea adevăraţilor astronauţi. Pentru că mântuirea, asemenea paşilor pe Lună, ne pare grea şi anevoioasă. Dar însuşi faptul că există îndrăzneţi gata să străbată cosmosul până la o altă planetă, constituie dovada concretă, directă şi neatacabilă că mântuirea este reală dacă avem iubire, curaj şi puterea de a porni pe o cale îndepărtată, dar mai de folos şi mai utilă decât orice călătorie de la pământ la Lună. Avem în acest sens mărturia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

          Asemenea lui Neil Armstrong, aş vrea să învăţ care sunt paşii importanţi în viaţă, cei ai căutării şi ai răspunsurilor folositoare. Ştiind că pentru o asemenea călătorie trebuie să înţeleg răbdarea liniştită a cerului senin în noaptea de vară, când stelele ies din ascunzătoare pentru a ne arăta colţul din univers unde aşteaptă Lumina veşnică şi speranţa împăcării desăvârşite.   

Citește alte articole despre: Ierusalim, Hristos, Neil Armstrong, aselenizare, pași pe lună

De la același autor

Ultimele din categorie