Politica omului credincios

Puncte de vedere

Politica omului credincios

Hristos poruncește ascultarea de autorități, dar nu obediența în fața non-valorii și a legilor care distrug o nație. Ne spune să dăm Cezarului ceea ce este al său, dar și să ne dăruim lui Dumnezeu, căci suntem ai Lui. Să ne rugăm pentru binele conducătorilor, dar să le sancționăm derapajele de care depinde viața noastră.

Deseori m-am întrebat care este direcția cea bună de urmat în sociatate a unui creștin. Și aici mă refer la orientarea politică, nu ca înregimentare într-un partid, ci ca mentalitate și capacitate de receptare a ceea ce ni se întâmplă fără voia noastră și de acțiune civică, atunci când e nevoie.
Pe de o parte doctrina creștină de dreapta, cu mare tradiție în Europa, cu vigoarea conservatoare și cu principiile etice bine stabilite (până de ceva vreme), în care munca este răsplătită cu plus valoare. De asemenea, liberalismul ca referință la valorile de piață este în multe țări ale Europei o viziune de succes a societății. Mi-am zis: un stat care lasă liberi oamenii, investitorii în special, va culege mai mult dintr-o piață relaxată decât dintr-una plină de biruri. Căci – nu-i așa – puțin din mult este întotdeauna mai mult decât mult din puțin. Ceea ce este mai trist este că oamenii nu știu când să se oprească, și așa societatea se divizează tot mai mult în bogați și săraci, într-un vest tot mai sălbatic.
De cealaltă parte viziunea socialistă, în care egalitatea de șanse e garantată de poveri puse pe spinarea celor ce muncesc în defavoarea celor care nu. Și am văzut cu toții, că în încercarea de a face ca toți oamenii să fie egali, statele comuniste au desfigurat popoare întregi. Dumnezeu i-a făcut pe oameni – din fericire – foarte diferiți, așa încât tovarășii în încercarea lor de a egaliza, nu au reușit să-i ridice pe toți la nivelul elitelor, așa că au tăiat orice excrescență valorică, au decapitat intelighenția și au instaurat statul monstru, în care orice răsărit de gândire era sancționat.
Deunăzi, la o masă, cineva spunea că Hristos a fost primul comunist, pentru că a vrut egalitatea tuturor. Nimic mai fals. Este exact invers. Comuniștii au preluat viziunea creștină dumnezeiască, au mutilat-o la nivel social, au decapitat-o de esența ei – unirea cu Dumnezeu – și au obținut un hibrid monstruos. Apoi, amintirea comunismului pentru o nație este un bun prilej de a diaboliza sistemul întreg. Îmi amintesc cum la Milano, niște comuniști italieni îmi vorebau înflăcărați de valorile egalității, libertății și fraternității. Le-am spus să se ducă până la Buzău, sau în orice oraș comunist cu ghetouri și le va întîlni.
În România nu există doctrine politice, sau mai bine zis nu se aplică. Cei mai mari lideri socialiști sunt de fapt cei mai veroși capitaliști, cu averi imense. De asemenea, între oamenii publici de dreapta te întâlnești la orice pas cu vreun consomolist sau stahanovist convins, care făcea instrucție de partid pe vremea trecută. De asemenea, există un dispreț absolut față de muncă, așa încât un băiat, care simulează un handicap o dată la două luni și face curat pe la Biserică, primește de la stat mai mult decât un profesor de gimnaziu cu gradul I care muncește din greu să țină în frâu sute de copii.
La noi casele de cultură s-au transformat în mall-uri, căminele culturale de la sate sunt acum case de nunți, bibliotecile orășenești sunt sedii de bănci, așa că totul se orientează spre ban. Nu spun că se făcea cine știe ce cultură în acele edificii în vremurile apuse – cu toate că au existat concerte, spectacole, expoziții etc., dar oricum exista infrastructura pentru o viață în care nu contează numai pântecele, ci și mintea, inima și sufletul.
Așa că ce trebuie să alegem, când e vorba de conștiința noastră. Biserica e apolitică, nu recomandă – sau n-ar trebui s-o facă – nici un partid, ci doar susține valorile creștine autentice și credința oamenilor. Hristos poruncește ascultarea de autorități, dar nu obediența în fața non-valorii și a legilor care distrug o nație. Ne spune să dăm Cezarului ceea ce este al său, dar și să ne dăruim lui Dumnezeu, căci suntem ai Lui. Să ne rugăm pentru binele conducătorilor, dar să le sancționăm derapajele de care depinde viața noastră. Politica oamenilor credincioși este politica oamenilor care respectă credința și tradițiile, a oamenilor de bun simț, a competenței și viziunii, a ajutorării celor neputincioși și a încurajării celor ce muncesc.