Praznicul îmbrățișării omului cu Dumnezeu

Puncte de vedere

Praznicul îmbrățișării omului cu Dumnezeu

Pentru Mântuitorul Hristos, aducerea la Templu este împlinirea proorociilor ritualice ale Vechiului Testament, pentru că El nu este un simplu om, ci e Fiul lui Dumnezeu, adus Tatălui ca prinos de iubire și ca dar al umanității pentru Creator și ca dar veșnic al lui Dumnezeu pentru oameni.
Purtat de mâinile lui Simeon preotul vechi de zile, Pruncul Dumnezeu, în mâna Căruia încap toate galaxiile universului este icoana supremă a smereniei dumnezeiești.

Întâmpinarea Domnului este sărbătoarea care amintește aducerea Mântuitorului Hristos la Templu, la vârsta de patruzeci de zile, pentru a fi afierosit lui Dumnezeu, așa cum erau toți primii născuți ai iudeilor.
Pentru Mântuitorul Hristos, aducerea la Templu este împlinirea proorociilor ritualice ale Vechiului Testament, pentru că El nu este un simplu om, ci e Fiul lui Dumnezeu, adus Tatălui ca prinos de iubire și ca dar al umanității pentru Creator și ca dar veșnic al lui Dumnezeu pentru oameni.
Purtat de mâinile lui Simeon preotul bătrân, Pruncul Dumnezeu, în mâna Căruia încap toate galaxiile universului este icoana supremă a smereniei dumnezeiești. Omul – vechi de zile – slujitorul lui Dumnezeu, preotul jertfelnic primește slava de a îmbrățișa pe Dumnezeu, de a-L purta pe brațele Sale pe Pruncul - Cel vechi de zile. Veșnicia se îmbrățișează cu vremelnicia, bătrânețea durerilor cu pruncia veșnică a Cuvântului, slujirea preoțească trecătoare cu Marele Arhiereu al veacurilor, proorocul smerit cu Împlinitorul proorociilor vremii.
În dulcea legănare a bătrânului Simeon întreaga umanitate Îl odihnește pe Dumnezeu, în îmbrățișarea dintre cei doi umanitatea îmbrățișează pe Dumnezeu, în afierosirea lui Hristos se consacră întregul neam omenesc în slujirea Templului nevăzut al Părintelui ceresc. Este actul supreme de înfiere a umanității, proorocia îndumnezeirii, dorul de nemurire și izvorul unirii în iubire dintre om și Dumnezeu.
În Cântarea a noua din rânduiala Utreniei, numită “Legănușul“, în dansul candelabrelor Bisericii, neamul omenesc cântă cântec de leagăn Pruncului dumnezeiesc, arătând vocația veșnică a umanității de a fi odihnă a Celui Preaînalt, cel “ce întru sfinți se odihnește“. E șoapta de iubire a Domnului către cei muritori și legănarea lină a lui Hristos în inimile sfinților.
Așa că praznicul Întâmpinării Domnului este chemarea lui Dumnezeu către noi pentru a primi pe Pruncul dumnezeiesc în inimile noastre, pentru a-L îmbrățișa strâns pe Cel ce ne-a zidit și a-L purta în Templul sufletului nostrum, pentru ca El să devină Domnul vieții noastre și veșncia iubirii noastre.