Proorocul focului

Puncte de vedere

Proorocul focului

    • Proorocul focului
      Proorocul focului

      Proorocul focului

Și avem nevoie azi, mai mult decât oricând, de oameni asemeni lui Ilie care să pună ordine între om și Dumnezeu. Să nu uităm că Ilie, proorocul, n-a murit; a fost luat la cer și a putut transcede veacurile și istoria încât îl găsim și în timpul Mântuitorului, în momente de maximă intensitate.

De multe ori, citind Vechiul Testament, am impresia că avem de-a face cu personaje ce depășesc, câteodată, cu mult pe cele ale Noului Legământ. E drept că au fost „nebuni pentru Hristos“, dar au fost și nebuni pentru Dumnezeu. E meritul creștinilor că n-au lepădat istoria poporului ales și un Ilie și-a făcut loc în calendarul creștin. S-a strecurat în lumea creștină încă înainte de începutul ei pentru că intrase în împărăție înainte de vreme; să nu uităm că Ilie, proorocul, n-a murit; a fost luat la cer și a putut transcede veacurile și istoria încât îl găsim și în timpul Mântuitorului, în momente de maximă intensitate. Este o prezență firească pentru cel ce și-a câștigat dreptul de a porunci chiar și lui Dumnezeu sau, mai blând spus, s-a ridicat la înălțimea ce Însuși Dumnezeu i-o menise, de a fi împărat al făpturii.
Când totul se năruise, când chiar împărăția marelui Solomon apusese jalnic, când regatul era sfâșiat, un om din Tesba Galaadului se simte responsabil de soarta poporului și, până la urmă, a lumii întregi și încearcă să rezolve problema în modul cel mai firesc: cu cuvântul. Și, când omul nu înțelege că, mai grea decât suferința este neînțelegerea ei și, mai tragic decât chinul este îndurarea lui fără nici o prefacere lăuntrică, atunci e nevoie de un Ilie și de soluții extreme. A fost atunci nevoie de glasul lui Ilie, de puterea lui de a porunci cosmosului, ca să-i îndrepte pe oameni.
Poporul în frunte cu regele Ahab al regatului de nord alături de soția sa Isabela, o altă exprimare la vârf a destrăbălării, a idolatriei, își pierduseră coordonatele religios-morale; omorâseră tot cuvântul lui Dumnezeu, pe prooroci. E vorba aici de o luptă care depășește limitele umanului, de războiul sfânt care este între Duhul Sfânt, adevăratul Dumnezeu, și falsul dumnezeu exprimat fie în idoli, fie în teorii perverse. Așa se explică această violență prin care se manifestă impactul dintre divin și uman în personalitatea lui Ilie. Și Ilie nu era un om de carne, ci era un om de flacără și se reține și în tradiția iudaică și în cea creștină că tatăl lui Ilie a văzut, la nașterea acestuia, cum îngerii îl înfășurau în scutece de foc și l-au hrănit cu flacără de foc. S-a născut din flacără și sfârsește în flacără; carul care l-a ridicat la cer era de foc.
Dar mai mult decât toate, Ilie e un mare slujitor; și nu slujește pe orice, ci slujește pe fulgere cosmice, care-i sunt atribuite și astăzi, slujește pe cer direct, pe stihii. Toate ascultă de Ilie. Chiar și Dumnezeu închide și deschide cerul la cuvântul lui Ilie. Era ceva cu Ilie de putea să aibă asemenea impact asupra divinului, asupra cosmosului, a omului. Și toate astea în condițiile în care, spune Iacob ruda Domnului în apostolul rânduit pentru acea zi, Ilie era om cu slăbiciuni ca și noi. E mare lucru acesta, întrucât putem înțelege că Dumnezeu poate vărsa din Duhul Lui peste oricare dintre noi; că poate să facă din fiecare dintre noi un Ilie. Și avem nevoie azi, mai mult decât oricând, de oameni asemeni lui Ilie care să pună ordine între om și Dumnezeu; de oameni care să pună lucrurile în ordine, la locul lor. La vremuri grele, de cumpănă, așa cum probabil este astăzi, se impun soluții tari, soluții de foc. Focul este singurul care dezinfectează și care coace. Heraclit avea dreptate.
Sunt oameni, cum e Ilie, care marchează lumea, cerul și pământul, și ce frumos e să te gândești că atunci când fulgeră Ilie trece cu carul său de foc printre nori. Să nu uităm nici de merele sântiliești. Are si Ilie mărul său ca replică la mărul lui Adam. Se creează o altă realitate, câteodată mai puternică, născută dintr-o trăire suprafirească, fără de care am fi cu mult mai săraci.