Suferința celor drepți și viața de huzur a păcătoșilor

Puncte de vedere

Suferința celor drepți și viața de huzur a păcătoșilor

Ceea ce lucrează doctorul folosind medicația şi cauterizarea, Dumnezeu lucrează cu focul purificator al necazurilor, cu medicația amară dar taumaturgică a durerilor și a încercărilor.

În cele ce urmează vom încerca, pe cât posibil, să oferim un răspuns mulțumitor la o întrebare cu un grad deosebit de dificultate, care macină mintea și conștiința multora, care au trăit, poate,  la rându-le, odiseele lor prin lumea suferinței: de ce trăiesc întru îndestulare cei necredincioși, iar drepții suferă, năpădiți fiind de dureri, încercări și necazuri?

Unii dintre cei care se tulbură și se necăjesc la vederea celor vicioși care se lăfăie în lux șiîn desfătare, suferă de fapt și datorită îngăduinţei şi îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Mulţi dintre cei ce nu înțeleg aceste taine zic: „Unde este purtarea de grijă cea dumnezeiască, unde este dreptatea lui Dumnezeu, unde este judecata cea dreaptă? Cel înfrânat şi cel virtuos sunt nenorociţi, pe când cel desfrânat şi cel rău prosperă; acesta este admirat, celălalt nesocotit, acesta trăieşte în îndestulare şi desfătare, celălalt este certat de boală, de sărăcie şi de mizeria cea mai mare”.

După cum, de regulă, nimeni nu îl va osândi pe un judecător pentru cei care fură, nedreptăţesc, ucid și săvârșesc alte asemenea fapte rele și grobiene, ci îl vor osândi pe magistrat doar în cazul în care, după ce vinovaţii sunt prinşi şi aduşi în faţa lui, el îi găseşte nevinovaţi, tot așa, nimeni nu este îndreptățit să-i ceară socoteală Judecătorului suprem înainte ca criminalii să fie judecaţi de El. La acestea, Sfântul supranumit pe bună dreptate Gură de Aur adaugă următoarele: „Gândeşte-te ce ai făcut tu în viaţă, omule! Cercetează-ţi bine conştiinţa. Atunci nu numai că nu te vei mândri cu faptele tale, dar şi părerea ţi-o vei schimba, şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu o vei accepta, şi îndelungă răbdarea Lui o vei mărturisi, şi de neţinerea Sa de minte a răului te vei minuna. Căci dacă ne-ar fi pedepsit pe fiecare dintre noi îndată ce păcătuiam, neamul omenesc ar fi dispărut cu mult înaintea noastră”. (Din vol. Problemele vieţii, p. 179).

În scrierile lor, sfinții sfătuiesc pe cei credincioși ca nicidecum să nu râvnească „plăcerile” păcătoase, nici prosperitatea, opulența sau averile dobândite pe căi ilicite, ori starea de aparent huzur și părelnică acalmie a păcătoșilor nepocăiți ori a oamenilor secularizați, adică a celor ce își petrec viața după bunul plac, fără nici o normă morală, ca și cum Dumnezeu nu ar exista, ci ar trebui mai degrabă a deplânge și a tângui starea acestora din urmă, și nicidecum a o ferici, căci aceștia călătoresc pe căile pierzării veșnice. Dacă subscriem cu toții că viața aceasta este doar o călătorie către viața veșnică și fericită, către limanul cel sigur șineînvolburat al adevărului și al vieții de veci, nu putem întrevedea nici un real folos al celor nepocăiți și indiferenți față de cele ale spiritului, atâta timp cât ei, dacă stăruie în propriile vicii și în indiferență, vor sfârși rău, în amărăciune și despărțire veșnică de Dumnezeu. În ceea ce privește paguba și nemulțumireacelui drept, fiind atât de efemere, Părinții Bisericii nu le acordă mare atenție sau importanță, privindu-le comparativ cu liniștea și fericirea veșnică a dreptului. „Spune-mi – subliniază Sfântul Ioan Gură de Aur –, te rog: dacă cineva ar fi chemat de împăratul ca să se ducă la palat prin nişte drumuri prăpăstioase, şi în acelaşi timp ar trece prin mijlocul oraşului pe drumuri bune şi frumoase şi un condamnat la moarte, pe care din aceşti doi ai ferici tu? Pe care l-ai jeli? Oare nu pe cel ce călătoreşte pe drumul cel larg şi frumos?

Tot aşa şi în cazul de faţă, să nu fericim pe cei ce se dezmiardă în plăceri, ci pe cei ce se înfrânează, căci aceştia călătoresc spre cer, iar aceia spre gheenă”. (Comentariile sau Explicarea Epistolei I către Tesaloniceni,omilia IX, în vol. Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Tesaloniceni,p. 260-261).

Dacă îl vedem pe cel virtuos mâhnit, persecutat, încercat de boli, slăbiciuni şi nevoi, gândim în sinea noastră că de n-ar fi înviere şi judecată, Dumnezeu nu ar fi îngăduit ca acel care a suferit atât în viața prezentă să părăsească această lume fără ca să-l bucure în vreun fel; este neîndoielnic că El le-a pregătit o viaţă mult mai dulce, mult mai plăcută, în care vor fi răsplătite toate binefacerile; altfel, n-ar fi lăsat pe atâţia răi să-şi petreacă zilele lor în plăceri, în lăfăire și în îmbuibare şi pe atâţia drepţi să sufere lipsuri, nenorociri și necazuri. Drepții suferinzi nu sunt nicidecum socotiți „nenorociți” de către Sfinții Bisericii noastre, ci sunt slăviți și fericiți pentru viitoarea lor bogăţie cerească pe care o vor moșteni.

În viaţa de acum tuturor li se aplică legea răsplătirii. Cei virtuoşi, care nu vor fi lipsiţi de raiul luminii și al bucuriei nesfârșite, sunt cuprinşi de focul necazurilor, sufletul fiindu-le astfel purificat pentru puţinele lor păcate, greșeli, slăbiciuni sau neputințe, iar ticăloșii sunt răsplătiţi în această viață pentru măruntele lor fapte bune, însă vor fi veșnic pedepsiţi pentru multa lor răutate. Primii însă, nu vor fi lipsiţi de rai. Deci, cel bun suferă în această viaţă pentru slăbiciunile sau minusurile sale sufletești, iar în cealaltă, se va bucura de Împărăţia cerurilor.

În scrierile sale, Sfântul Ioan Hrisostom notează în dese rânduri următoarea paralelă: nimeni nu deplânge pe bolnavul ce se lasă vindecat, care se oferă priceperii doctorului lăsându-se a se tăia sau a se cauteriza, ci-i găsește vrednici de milă și de compătimire pe pacienții cu boli incurabile, care își neglijează total afecțiunile și se îmbuibă continuu, robindu-se plăcerii de a bea și de-a mânca, sporindu-și în acest mod boala și grăbindu-și sfârșitul pământesc. Cugetând la acestea, putem lansa următoarea interogație, retorică de altfel: nu-l vom socoti mai fericit pe cel ce trăieşte foarte cumpătat primind cele mai amare doctoríi, care deşi pricinuiesc durere și jenă, prin acestea readuc sănătatea? Negreşit că acesta este bolnav şi se însănătoșește, iar celălalt malad nu-și găsește vindecarea. Cura este grea, dar folositoare, căci conduce la tămăduire.

Continuând ideea, subliniem un paralelism similar. Medicul, observând că bolnavul nu mai poate fi salvat prin nici o intervenție chirugicală sau medicală, îi semnează biletul de externare, nu-i mai interzice unele alimente ce i-ar putea dăuna și mai mult stării sale și nu-i mai prescrie un anumit regim, fiindcă acela în foarte scurt timp se va stinge din viața aceasta. Prin urmare, nu-și mai au rostul intervențiile chirurgicale dureroase, tratamentul îndelungat și însoțit de suferință, jenă, prohibiții și neplăceri. Însă, bolnavului ce poate fi tratat și vindecat, medicul îi livrează o serie de doctoríi amare și dureroase, însă cu efect taumaturgic. Întocmai procedează și Domnul Dumnezeu: în atotștiința Lui cunoaște că, unora, oricât de multe suferințe le-ar trimite sau le-ar îngădui ca certare pentru păcate, în scopul mântuirii lor, ei tot nu-și mai întorc fața către Dânsul, și atunci îi lasă să se bucure în lumea prezentă, îngăduind această stare și ca răsplată pentru fărâma de bine ce l-or fi săvârșit în viață.

Aşa este şi în viaţa noastră cea de acum. Numai că aici nu este vorba de un trup bolnav, ci de un suflet bolnav. Ceea ce este boala pentru trup, aceea este păcatul pentru suflet. Şi ceea ce este tăietură şi doctorie pentru trupul cel bolnav, aceea este suferința sau necazul pentru un suflet bolnav. Ceea ce lucrează doctorul folosind medicația şi cauterizarea, Dumnezeu lucrează cu focul purificator al necazurilor, cu medicația amară dar taumaturgică a durerilor și a încercărilor. La un suflet bolnav, bolile şi necazurile de tot felul împiedică întinderea cangrenei sufletului şi-l vindecă.

Însă, cu aceste explicații și paralelisme nu pretindem că am epuizat misterul suferinței drepților și al vieții de huzur al păcătoșilor nepocăiți. Acestea rămân mai departe taine ascunse în Dumnezeu. Citim la Pateric cum Avva Antonie, iscodind adâncul judecăţilor lui Dumnezeu, a întrebat: „Doamne, cum unii mor după o viaţă atât de scurtă, în vreme ce alţii ajung la adânci bătrâneţi? De ce unii sunt săraci, iar alţii bogaţi? Cum nelegiuiţii se îmbogăţesc, iar cei drepţi sărăcesc?” (cf. Rom. 11, 13). Un glas a venit spre el şi i-a zis: „Antonie, ai grijă de ale tale! Acestea sunt judecăţile lui Dumnezeu şi nu-ţi ajută cu nimic să le cunoşti!” (Patericul sau apoftegmele Părinților din pustiu, Polirom, 2007, p. 43).