Suntem pregătiți pentru o nouă cultură a evaluării?

Puncte de vedere

Suntem pregătiți pentru o nouă cultură a evaluării?

A merge la examen timorat, a fi supus, în calitate de evaluat, la cazne polițienești este total contraproductiv pentru o situație firească de evaluare.

Examenele recente dar și mai vechile probleme acumulate în sistemul educativ au pus în evidență, printre altele, și o slabă cultură a evaluării, un mod imatur de gestionare și de semnificare a procesului apreciativ de către principalii actori: elevi, profesori, părinți, decidenți, jurnaliști etc.

Evaluarea trebuie concepută ca un demers firesc, natural, progresiv, fără a se decupa secvențe speciale care sunt simbolizate excesiv și care pot genera stres și anxietate la subiecții ce sunt evaluați; dacă s-ar putea, elevii ar trebui …nici să nu simtă că sunt evaluați. Crearea unui mediu obișnuit, a unui climat emoțional pozitiv, motivant, securizant constituie o garanție a ne-alterării stării de cunoaștere la care trebuie menținuți elevii ce suportă aprecierea.

În general, orice supra-normativitate, controlul exagerat (prin instalarea de camere de filmat, de pildă) precum și afișarea unor comportamente ostile din partea supraveghetorilor  pot conduce la o atmosferă nepropice unei productivități a gândirii și exprimării ei. A merge la examen timorat, a fi supus, în calitate de evaluat, la cazne polițienești este total contraproductiv pentru o situație firească de evaluare. Proba trebuie să fie centrată pe competențe (de cunoaștere, de interpretare, de construcție, de acțiune…) și nu pe rezistența psihică sau fizică e evaluaților.

În ce privește evaluările curente, ele ar trebui să se consume permanent și difuz, fără numiri și țintiri exclusiviste, fără victimizări și excluziuni explicite. A scoate în fața clasei patru –cinci elevi și a-i asculta numai pe aceia, a răsfoi catalogul și a numi elevi pentru verificare după criterii pe care nici profesorii nu le pot explica sunt imagini care nu ar trebui să mai fie întâlnite în învățământul nostru.

În același timp, și reprezentările noastre, ale publicului larg, despre rezultatele evaluării se cer a fi modificate. În percepțiile comune, s-a încetățenit următoarea regulă: succesul trebuie gratificat, eșecul trebuie sancționat. Să nu uităm că cele două stări emerg în sisteme de referință dinamice, care nu sunt valabile permanent și peste tot; succesul se manifestă aici și acum, și nu garantează întotdeauna dezvoltări sigure pe viitor, iar eșecul poate fi trecător, circumstanțial și poate pregăti un succes viitor. În plus, starea de eșec se poate converti într-un indiciu indispensabil, cu valoare diagnostică, pentru prescrierea unui tratament de depășire a situației. Neîmplinirea testată acum se convertește într-o ocazie de ivire a plusului și a pozitivității în evoluția ulterioară a persoanei.

În general, evaluarea trebuie să fie o ocazie de obținere a unor informații în vederea realizării unui ghidaj, o sursă permanentă de întărire a comportamentelor elevilor, de validare a acestora și de restructurare a dispozitivului de acțiuni pedagogice. Centrul de interes îl va constitui elevul și viitorul lui. Din păcate, mai sunt profesori care fac din acest moment un prilej de etalare a eului, de exercitare a unei autorități greșit înțelese, de demonstrare  a faptului nu că elevii știu ci, dimpotrivă, că nu știu…

Evaluatorul nu este un satrap, situat deasupra sau dincolo de acțiunea didactică, ci un partener de învățare care prin deschidere, cooperare și prietenie caută, dimpreună cu educatul, calea cea mai bună pentru continuarea unei opere unice - aceea de plămădire, perfectare și înălțare spirituală a ființei umane.

Formarea unei culturi evaluative este unul dintre obiectivele şcolii mai puţin vizate sau realizate. Se dau în şcoală multe cunoştinţe, dar nu şi scheme sau repere de valorizare a lor. Chiar valorile care se transmit (ale cunoaşterii, ale sensibilităţii, ale credinţei  etc.) vin către tineri insuficient aureolate de sensul importanţei lor, trebuind să fie luate ca atare. Exerciţiile de valorizare a unor conţinuturi şcolare de către elevi sunt foarte puţine şi dacă apar acestea nu sunt …valorizate, evaluate, notate. Contează, nu-i aşa, ceea ce ştie elevul şi nu ce părere are el despre ceea ce ştie.

Educația trebuie să conducă la formarea deprinderilor de a evalua permanent starea cunoașterii și sensul uzanței ei. Ca profesori suntem datori să livrăm elevilor nu numai cunoştinţe, ci şi repere privind statutul și valoarea lor. De fapt, asta ar însemna educație cu adevărat…