În ultimele zile probabil v-ați delectat din plin cu sunetul vuvuzelelor. Eu, nefiind microbist, n-am avut „plăcerea“ de a le asculta la transmisiunile de la televizor dar am aflat de ele destul de repede de pe blogurile prietenilor și din zarva de pe YouTube.

Lumea modernă pare a fi construită în jurul zgomotului și a scandalului. Explozia de mijloace de comunicare ne-a făcut să strigăm mai tare să facem ca doar ceea ce șochează să conteze, ceea ce e mai jos deja nu mai este băgat în seamă, trece sub pragul de sensibilitate al omului modern. Poate de aceea nu mai auzim suspinul celui de lângă noi. Totuși, nici acum două mii de ani nu se auzea ușor că nu degeaba „au trecut pe alături“. Și, mai mult decât atât, „panem et circenses“ cu sânge de gladiatori și de animale, surle și trâmbițe și alte astfel de metode de a atrage atenția în mod exagerat există de foarte multă vreme.

Tăcerea o numim uneori „asurzitoare“, alteori „apăsătoare“ sau cu alte astfel de numiri care arată că nu ne este proprie. Totuși, spun unii artiști că numai în liniște și singurătate pot să lucreze, pot să creeze. Nu e vorba doar de cei care se numesc artiști. Orice om este artist în adâncul sufletului său. Dar dacă nu învață să tacă și să asculte tăcerea nu va afla niciodată câtă putere de creație există în sufletul lui. Rugăciunea, într-un fel, este cel mai important act de creație al unui om pentru că modelează suflete. Și nici măcar asta nu se poate face fără liniște și retragere. De cele mai multe ori însă, lumea înconjurătoare nu ne oferă luxul de a sta într-un loc, de a da sonorul la minim sau de a nu ne brusca. Ce vom face ca să scăpăm măcar puțin de gălăgie? Ce vom face ca să rupem o bucățică de liniște ca să putem să ne adunăm gândurile, să ne rugăm, să creăm ceva frumos?

A devenit lumea mai zgomotoasă sau am devenit noi mai stresați mai zgomotoși și mai sensibili la zgomot? Parcă atunci când eram mici nu era atât de mult scandal, așa este? Ca să facem o comparație corectă, ar trebui să întrebăm un copil de acuma și vom vedea că zgomotul este de cele mai multe ori în noi, în sufletul nostru. Este o zbuciumare care se traduce în agitarea și tulburarea a tot ceea ce atingem. Mulți au fugit de lume ca să învețe ce și cum este liniștea și apoi au spus că până când nu te liniștești înăuntru, nu vei avea liniște din afară. Până când nu-ți vei liniști sufletul de zbucium și de zbateri fără rost, liniștea din afară va fi apăsătoare și asurzitoare. Citirea de lucruri folositoare, rugăciunea, meditația, spovedania, participarea la slujbe sunt doar câteva dintre mijloacele prin care putem tempera sălbăticia și agitația din noi. De multe ori însă le facem doar ca să fie făcute și să iasă la număr dând frâu liber gălăgiei dinlăuntru până într-acolo încât ne prefacem că ne rugăm în timp ce strigăm după celălalt să nu uite să cumpere pâine.

Prin urmare rămâne întrebarea, vrea cineva să scape de vuvuzele? Să învețe cum se tace.