Dialog între tineri pelerini aflaţi în căutarea lui Dumnezeu

Reflecții

Dialog între tineri pelerini aflaţi în căutarea lui Dumnezeu

    • Dialog între tineri pelerini aflaţi în căutarea lui Dumnezeu
      Liceeni în pelerinaj

      Liceeni în pelerinaj

    • Dialog între tineri pelerini aflaţi în căutarea lui Dumnezeu
      Dialog între tineri pelerini aflaţi în căutarea lui Dumnezeu

      Dialog între tineri pelerini aflaţi în căutarea lui Dumnezeu

    • Dialog între tineri pelerini aflaţi în căutarea lui Dumnezeu
      Dialog între tineri pelerini aflaţi în căutarea lui Dumnezeu

      Dialog între tineri pelerini aflaţi în căutarea lui Dumnezeu

Mi se pare extraordinar că un popor poate fi atât de adânc înrădăcinat în valorile şi credinţa lui. Mănăstirile pe care le-am văzut, Sihăstria, Sihla, Agapia, Pângăraţi, Bisericani şi Bistriţa, au fost pentru mine prilej de meditaţie. La voi, până şi artiştii au făcut din opera lor o formă de a-L slăvi pe Dumnezeu. Privind la pictura bisericii de la Mănăstirea Agapia realizată de Nicolae Grigorescu, observi că este ceva divin în ceea ce a ieşit din mână artistului.

- Tu te închini seara înainte de culcare?

- Mmm... uneori. Mi se întâmplă adesea să uit să şi adorm.

- Faci glume? Să ştii că Dumnezeu nu uită să te trezească dimineaţa din somn.

Astfel de discuţii se înfiripă între tineri atunci când li se încreţeşte mintea şi se aventurează în căutarea lui Dumnezeu şi a sfinţilor lui. În weekendul din 20-21 februarie 2016, 25 de tineri de la liceele ieşene s-au înscris în pelerinajul organizat de ATOR Iaşi la mănăstirile nemţene.

- Cum se numeşte, Bianca, conducătorul vostru, al românilor şi cine deţine puterea supremă la voi în ţară?, a întrebat un puşti de naţionalitate arabă care s-a alăturat grupului de pelerini.

- La întrebarea ta îţi răspund pisaniile mănăstirilor la care ne-am închinat până acum. Uite ce spune textul pisaniei de la Mănăstirea Agapia: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, iată eu robul lui Dumnezeu, Gavriil hatmanul şi Doamna Liliana, am făcut şi am înzestrat această mănăstirea Agapia din nou, în zilele binecredinciosului şi de Hristos iubitorului Domn Vasile Lupu Voievod. Şi s-a început zidirea în anul 7150 octombrie 16 zile şi s-a săvârşit în 7152 septembrie 3 zile şi s-a sfinţit în 7155 septembrie 12. Aşadar, te-ai prins?

- Voievodul?

- Nu. Mai încearcă...

- Hatmanul?

- Nu! Nici el!

- Dar atunci cine?

- Dumnezeu! La noi în ţară voievozii din Evul Mediu îşi plecau genunchii în faţa lui Dumnezeu şi erau conştienţi de faptul că nu sunt decât nişte smerite unelte în mâinile Creatorului.

- Mi se pare extraordinar că un popor poate fi atât de adânc înrădăcinat în valorile şi credinţa lui. Mănăstirile pe care le-am văzut, Sihăstria, Sihla, Agapia, Pângăraţi, Bisericani şi Bistriţa, au fost pentru mine prilej de meditaţie. La voi, până şi artiştii au făcut din opera lor o formă de a-L slăvi pe Dumnezeu. Privind la pictura bisericii de la Mănăstirea Agapia realizată de Nicolae Grigorescu, observi că este ceva divin în ceea ce a ieşit din mână artistului.

- Se spune că celebrul pictor român s-a inspirat din chipurile ţăranilor de la sat şi a călugăriţelor de la mănăstire pentru a picta chipurilor de sfinţi de la Mănăstirea Agapia. El a transfigurat aceste chipuri şi a transformat oamenii simpli în sfinţi, a luat modele pământeşti şi i-a făcut reprezentanţi ai lumii cereşti. Cu alte cuvinte, pictura încearcă să ne spună că orice om, orice român, poate să devină sfânt. Întâiul sfetnic al voievodului Ştefan cel Mare, Sfântul Cuvios Simeon de la Pângăraţi, s-a născut într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ, Sfântul Chiriac de la Bisericani provenea din Vadul Bistriţei, iar Sfânta Teodora de la Sihla era din satul Vânători (Neamţ). Ţi-am înşirat câteva exemple de sfinţi români cu care am făcut noi cunoştinţă în acest weekend, dar lista lor este lungă.

Neputându-mi stăpâni curiozitatea, i-am adresat încă o întrebare puştiului interesat de spiritualitatea ortodoxă românească:

- Ce ţi-a plăcut cel mai mult în acest pelerinaj?

Băiatul a răspuns grăbit:

- Drumul pe care l-am urcat împreună de la Mănăstirea Sihăstria spre Mănăstirea Sihla, la capătul căruia am descoperit peştera Sfintei Teodora. De îndată ce am pornit şi a început să ningă, toată lumea a devenit brusc comunicativă şi prietenoasă. Parcă am fi pătruns într-o atmosferă dintr-o altă lume. Mi-am dat seama că încep să se creeze legături strânse între noi după felul nostru de a cânta: la început timid şi aproape şoptit, iar spre final, când coboram prin pădure înapoi la autocar, parcă toţi tinerii prinseseră curaj şi elan în cântec. M-a impresionat faptul că toate cântecele noastre de la întoarcere i se adresau lui Dumnezeu, ca şi cum acolo sus, în muntele păzit de peştera Sfintei Teodora, s-a produs un scurtcircuit în inimile noastre. „Doamne al puterilor, fii cu noi, căci pe altul afară de tine, ajutor întru necazuri nu avem, Doamne al puterilor, miluieşte-ne pe noi!“.

- Da, într-adevăr. Eu m-am simţit ca în noaptea de Înviere. (Bianca Grosu, ATOR Iaşi)

Citește despre: